Sporturi   •   Handbal   •   LIGA CAMPIONILOR

CSM București vrea revanșa cu Ferencvaros în Liga Campionilor » Cristina Neagu este aptă

CSM București - Ferencvaros / Foto: Imago

Articol de Costi Prună   —  duminică, 17 noiembrie 2024

CSM București joacă astăzi de la ora 15:00 la Budapesta cu Ferencvaros în etapa a 8-a din Liga Campionilor. Meciul va fi transmis în direct de Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

După ce a pierdut în etapa trecută la București cu 26-28 meciul tur cu Ferencvaros, CSM București încearcă să-și ia punctele înapoi astăzi în meciul retur din Ungaria.

Cristina Neagu este aptă de joc!

În afară de absența lui Vilde Ingstad, antrenoarea Helle Thomsen are la dispoziție tot lotul, în frunte cu Cristina Neagu care a fost recuperată de staff-ul medical după problemele pe care le-a avut la cotul drept. Neagu a făcut ieri antrenamentul complet și va juca în meciul de astăzi.


CSM București este pe locul 4 în grupă cu 8 puncte, după ce a câștigat 4 partide și a pierdut 3.

Între cele două partide cu FTC, CSM București a câștigat miercuri meciul din campionat cu Minaur Baia Mare, scor 30-23.

Un prim „7” probabil pentru CSM București: Moreschi, Friis, Neagu, Omoregie, Kobylinska, Ostergaard, Pintea.

FTC este favorită!


Ferencvaros Budapesta are un parcurs excelent în Liga Campionilor și după 7 etape este pe locul 2 în grupă cu 12 puncte, obținute din 6 victorii.

După victoria istorică de la București din etapa precedentă, FTC este favorită la casele de pariuri pentru a câștiga și meciul de astăzi. Campioana Ungariei are o cotă de 1.42-1.53 la victorie, iar CSM București este cotată cu 3.20-3.60 pentru un eventual succes. FTC are cea mai bună apărare din competiție, formația antrenată de danezul Allan Pedersen primind dor 171 de goluri în 7 meciuri.

Un prim „7” posibil la FTC: Glauser, Marton, Kanor, Lekic, Klujber, Malestein, Cvijc.

Cu o victorie în fața FTC-ului, CSM București ar urca pe locul 3 în grupa A din Liga Campionilor. În aceeași grupă evoluează și Gloria Bistrița.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.