Partida România - Kosovo, din etapa a 5-a a Ligii Națiunilor, a fost una cu cântec, după ce kosovarii au decis să abandoneze jocul pe final, la scorul de 0-0, când mai erau doar câteva secunde din joc. Pe rețelele de socializare circulă acum o imagine din Serbia, unde a apărut un mesaj clar al suporterilor celor de la Steaua Roșie Belgrad.
Amir Rrahmani, căpitanul celor din Kosovo, și-a îndemnat colegii să părăsească terenul, nemulțumit de faptul că fanii români au început să strige „Serbia, Serbia”. Mesajul ultrașilor nu a fost însă unul care să îi discrimineze, fiind diferit de cel care a creat haos la meciul de anul trecut, „Kosovo e Serbia”.
Sârbii au reacționat după meciul cu scântei România - Kosovo
După meciul de vineri seara, de pe Arena Națională, pe rețelele de socializare a apărut o imagine din Serbia, de la Kraljevo, acolo unde a fost făcut un graffiti de fanii celor de la Steaua Roșie Belgrad.
Aceștia au desenat steagul Serbiei, respectiv al României, pe care au scris în limba sârbă mesajele „Kosovo e Serbia” și „Basarabia e România”.
Graffiti apărut în Serbia / foto: Facebook @Casual RomaniaCele două mesaje apărute în Serbia au fost afișate pe bannere și de suporterii români la precedentul meci cu Kosovo, în septembrie 2023, contând pentru preliminariile Campionatului European 2024.
Atunci, ultrașii români au fost mult mai fermi decât la partida de vineri, iar arbitrul a fost cel care a decis să suspende meciul și să trimită echipele la vestiare, după ce ultrașii din peluza tricoloră nu s-au oprit la primirea primelor avertismente. Meciul a fost oprit pentru circa 50 de minute și până la urmă succesul le-a aparținut românilor, 2-0.
AICI poți vedea istoria conflictului dintre Kosovo și Serbia și ce spune un celebru istoric despre disputa de secole dintre kosovari și sârbi
O tâmpenie! Ce ar mai fi de spus? Dacă pe ei asta îi preocupă, treaba lor. Și pe noi ne-au făcut țigani, ne-au înjurat, însă ne-am văzut de joc. Au un complex față de noi. E o tâmpenie, o prostie. În loc să își vadă de treabă, să joace fotbal, au o problemă care îi va trage în spate.
Ce incidente au fost?! S-au bătut, au pus bannere? Nouă nu ne-au strigat «țiganii, țiganii»? Ce s-a întâmplat? Am jucat, ne-am văzut de treabă, ce dracu'! Multă lume cunoaște unde suferă ei și acolo îi vor atinge, să îi instruiască pe jucători. Asta e situația lor, ce să facem?
Care au fost motivele rasiale? Când ne strigă că suntem țigani nu e motiv rasial? Trebuia să ieșim din teren? Ne-am văzut de treaba noastră, știm cine suntem și ce suntem. Zici că suntem copii mici. Dacă te uiți urât la ei, încep să și plângă. O tâmpenie
- Miodrag Belodedici, pentru GSP.ro
{{text}}