România s-a impus cu 4-1 în fața Ciprului, reușitele „tricolorilor” fiind semnate de Răzvan Marin, care a reușit o „doppietta”, Daniel Bîrligea și Florinel Coman. Pentru ciprioți, a marcat Ioanis Pittas, Konstantions Laifis fiind eliminat în minutul 77.
Cronică de Eduard Apostol » V-am lăsat să vă pregătiți de Mondiale! Hai în America!
România a promovat în grupa B valorică după 4-1 cu Cipru, în această seară, și câștigarea en fanfare a grupei - mediocre - de Liga Națiunilor. Viitoarea destinație, dorită de toate generațiile României: o calificare la Campionatul Mondial din 2026 de pe tărâm american
Fotbalul devine mai simplu atunci când începi de la 1-0. Sau așa ar trebui, dacă știi să fructifici momentul. Tricolorii au avut nevoie de ceva mai puțin de 60 de secunde ca să deschidă balul cu Cipru.
Daniel Bîrligea (2) a dovedit și la națională că trece printr-un moment de grație. Pe un culoar creat de Drăgușin și Mihăilă, nouarul campioanei, atât de cerut de patronul lui la prima reprezentativă, și-a arătat acel killer-instinct tot mai mult pus în valoare.
Fotbal ca pe vremea tranzistorului
România a jucat cât să câștige și fotbaliștii să nu se accidenteze. Un fotbal potolit, ca pe vremea tranzistorului, așa cum arăta scenografia suporterilor din peluză. Nici adversarul - locul 127 în clasamentul FIFA din 210 țări - nu a putut emite mai multe pretenții în afara unor lansări.
Sotiriou i-a luat măsurile lui Niță, preferatul tribunei, apoi Louizou l-a ridiculizat un pic pe Bancu lângă tușă, dar șutul-centrare doar a defilat prin fața porții.
Totuși, nu au fost faze care să dea emoții, doar au mai condimentat meciul. Ianis Hagi a încercat să se ridice la nivelul numărului de pe tricou. Din dreapta a mai arătat a decar, din stânga... A avut o reluare cu stângul celebru al "Regelui" care s-a dus jenant de mult pe lângă poarta ciprioților.
România a încheiat repriza așa cum a început-o. Bine. După ce Bîrligea a insistat la o fază, Ianis Hagi a pasat colegului, doar că Daniel s-a pierdut cu firea în fața dublei, iar portarul advers a respins. Răzvan Marin (42) a fost din nou omul potrivit la locul potrivit, dezvoltându-și adevărate calități de puncher. Fotbalist de Serie A care merită ceea ce i se întâmplă în 2024!
Parada de suflet a lui Niță a salvat România!
Ar fi fost prea simplu să terminăm en fanfare grupa asta și-așa mediocră fără ceva emoții. Dacă adversarii nu s-au găsit pe teren, tricolorii au venit cu assist-ul. La o fază demnă de Liga 1, zona play-out.
Drăgușin i-a oferit pasa de gol nou-intratului Pittas, fundașul lui Spurs deviind și decisiv la șutul cipriotului. Și-a ieșit și Mircea Lucescu din ale lui când a văzut faza. Mai ales că gluma s-a îngroșat. A fost nevoie de o paradă eroică a lui Niță (62), a la Spiderman, în fața lui Pittas. Marius Marin a făcut o greșeală uriașă, iar Niță s-a întins cu prețul unei accidentări teribile ca să salveze România.
Bîrligea (76) ar fi putut să ne ofere un final mai liniștit, dar n-a înscris dintr-o poziție banală. Noroc cu Laifis (74 și 77), două cartonașe galbene și, automat, roșu. Semnalul că România a fost mângâiată de Zeița Fortuna.
Răzvan Marin (80) - un voleu minunat - și Florinel Coman (83) - finalizare simplă după o centrare de excepție a lui Ianis Hagi - au lămurit situația pe deplin. Dar să nu uităm parada de excepție a lui Niță!
Ca să ajungem la Mondiale, încă o dată măcar în viața asta, după o pauză de 28 de ani, trebuie ceva mai mult decât paradele de suflet al unui veteran de 37 de ani.
România - Cipru 4-1
Final de partidă. 4-1 pentru „tricolori”!
Minutul 90: Vom avea 6 minute de prelungiri pe Arena Națională.
Minutul 85: Alex Mitriță l-a înlocuit pe Valentin Mihăilă pentru ultimele faze ale partidei.
Minutul 83: GOOOL România! Coman marchează după o centrare perfectă a lui Ianis Hagi
Minutul 80: GOOOL România! Căpitanul Răzvan Marin reușește „dubla” și îl depășește pe Gyokeres în clasamentul golgeterilor din Liga Națiunilor, cu 6 goluri, față de 5 ale suedezului.
Minutul 77: Laifis, jucătorul Ciprului, a fost eliminat după ce a luat al doilea cartonaș galben.
Minutul 75: Șansă uriașă pentru „tricolori”. Bîrligea trece pe lângă 2-0, după o lovitură de cap.
Minutul 73: După schimbările efectuate, România începe să reia inițiativa ofensivă.
Minutul 65: După parada de excepție, Niță s-a accidentat, fiind și schimbat. Ștefan Târnovanu s-a dezechipat pentru a îl înlocui pe acesta. Au mai intrat Florinel Coman, Andrei Burcă și Adrian Șut, Olaru, Drăgușin și Marius Marin fiind înlocuiți.
Minutul 62: Pittas, aproape de „doppietta”. A profitat de o greșeală a lui Marius Marin, Pașcanu nu l-a putut ajunge, a ajuns în situație de unu la unu cu Niță, însă acesta a avut o intercepție extraordinară. Imediat după, întreaga asistență de pe Arena Națională a început să îi scandeze numele.
Minutul 60: Evoluție apatică a „tricolorilor” în primul sfert de oră al reprizei secunde.
Florin Niţă şi Valentin Mihăilă bifează fiecare selecţia cu numărul 30 pentru prima reprezentativă, în timp ce Răzvan Marin a înscris pentru a 10-a oară sub „tricolor”, de cinci ori doar în actuala campanie de Nations League.
Minutul 52: GOL Cipru! La capătul unei acțiuni prelungite, Radu Drăgușin intervine inexact la o centrare a lui Tzionis, iar Pittas, intrat la pauză, a marchează, tot după o deviere a stoperului lui Tottenham. 2-1.
Minutul 51: Pasa filtrantă a lui Olaru, absent în prima parte, a fost aproape de a-l găsi pe Valentin Mihăilă, însă extrema Parmei a ratat startul, iar goalkeeper-ul ciprioților a interceptat balonul.
Minutul 48: Bancu ratează o intercepție în propriul careu, ciprioții au avut o ocazie imensă, însă fundașul lateral al Universității Craiova s-a revanșat și a intervenit decisiv. Cipru începe în forcing ofensiv partea secundă.
A început mitanul secund. Trei schimbări la pauză pentru ciprioți. Intră Charalampous, Antoniu, Pittas, ies Kakoullis, Karo, avertizat, precum și Spoljaric.
Pauză pe Arena Națională. La intrarea la cabine, „tricolorii” conduc cu 2-0, după reușite ale lui Bîrligea și Răzvan Marin.
Minutul 45: România, arhiprezentă în jumătatea adversă în ultimele minute.
Minutul 42: GOOOOL România! După un pressing insistent al lui Bîrligea, portarul Demetriou greșește, Ianis Hagi interceptează, îi pasează vârfului de la FCSB, care nu reușește să marcheze. Pe respingere, a făcut-o Răzvan Marin, care îl egalează pe Gyokeres în ierarhia celor mai buni marcatori.
Minutul 34: Trupa lui „Il Luce” atacă pozițional, însă fără să forțeze prea mult.
Minutul 28: Loizou l-a ridiculizat pe Bancu în bandă, dându-i balonul printre picioare, însă centrarea sa plasată nu a avut destinatar.
Minutul 27: Ianis Hagi nu profită de o centrare bună a lui Daniel Bîrligea, autorul golului, șutul său de la marginea careului mare trecând mult peste. Să notăm numeroasele contribuții ofensive ale lui Radu Drăgușin.
Minutul 24: Șutul lui Andrei Rațiu din unghi a fost respins în corner de goalkeeper-ul cipriot.
Minutul 23: Prima șansă a ciprioților, la finele unei faze lucrate, însă șutul lui Sotiriou nu i-a creat probleme lui Niță.
Minutul 19: Șutul periculos de la marginea careului al „decarului” din această seară, Ianis Hagi, a fost deviat de Bîrligea, altfel ar fi fost cadrat.
Minutul 17: Ianis Hagi și-a asumat responsabilitatea execuției, însă șutul său cu piciorul drept a trecut puțin pe lângă bara stângă a porții păzite de Demetriou.
Minutul 15: Perioadă de acalmie în joc și primul avertisment al partidei, văzut de Andreas Karo. Lovitură liberă dintr-o poziție periculoasă obținută de Nicușo Bancu, din nou, după o lansare excelentă a lui Radu Drăgușin.
Minutul 10: Orice tentativă ofensivă a ciprioților este blocată eficient de blocul defensiv „tricolor”. Pașcanu, stoperul Rapidului, aflat la debut, prudent în primele minute și cu o poziție destul de avansată pe teren.
Minutul 7: România controlează teritorial, dictând ritmul partidei de pe cel mai mare stadion al țării.
Minutul 2: GOOOOL România! Drăgușin l-a lansat perfect pe Mihăilă, care l-a lansat între linii pe Bîrligea, iar instinctul său de killer nu l-a trădat și a bifat primul său gol pentru prima reprezentativă.
A început partida. Atmosfera de pe Arena Națională este una de-a dreptul electrică. Înainte de primul fluier al partidei, Feli a interpretat „Deșteaptă-te, române!”. Aproximativ 45.000 spectatori sunt în tribunele celui mai mare stadion al țării. La ora partidei, termometrele indică 0 grade în Capitală, însă gazonul se prezintă în condiții optime.
Update, ora 21:35 » Suporterii din „Zidul Galben” pregătesc și o scenografie
Suporterii din „Zidul Galben” pregătesc și o scenografieUpdate, ora 21:20 » Costel Pantilimon pariază pe Daniel Bîrligea, titular cu Cipru: „A arătat ca poate juca și la nivel internațional”
Mă aștept la un meci bun, la o victorie, asta e cel mai important și la sfârșitul săptămânii să avem un verdict pentru meciul cu Kosovo. Nu avem nicio implicare care să ne aducă prejudicii, a fost ceva premeditat, asta s-a văzut cu ochiul liber. Nu cred că cei de la UEFA ar avea de ce să aibă altă părere. Atitudinea celor din Kosovo a fost surprinzătoare, reușiseră o partidă foarte bună.
Nu cred că suporterii noștri i-au provocat cât să iasă de pe teren. Nu cred nici că fotbaliștii noștri i-au provocat, a fost ceva surprinzător. Cu toții sperăm la o victorie, tot ce a fost până acum ne dă încredere că ne vom putea califica la Mondial. Trebuie să fim optimiști. Cred că toată lumea este mulțumită de rezultate, eu cred că ar trebui să fim încrezători pentru calificarea la Mondial.În 1994 eram în fața televizorului și mă uitam la echipa națională. Eram micuț, aveam vreo 11 ani, susțineam echipa, e clar că toată lumea trebuie să facă asta. Cred că există o emulație fantastică, sper să o ținem așa. Naționala arată foarte mult pozitivism și sperăm să reușim rezultate pe măsură. E naționala nostră, oamenii care au condus-o sunt parte din proiect, dar nu cred că e vorba doar de antrenor sau de jucători, ci de toți oamenii implicați. Toți și-au adus aportul.
Sper ca Niță să apere cât mai mult, are o genă bună, arată foarte bine și e unul dintre jucătorii foarte buni. Sunt și alți portari care vin în urmă și sper să se ridice la nivelul așteptărilor. Ștacheta s-a ridicat foarte sus.
Mă aștept de la Bîrligea la gol sau goluri, s-a vorbit foarte frumos despre el. A arătat că poate juca și la nivel internațional. Echipa națională are nevoie de jucători care marchează goluri.
- Costel Pantilimon, fost portar, înainte de România - Cipru
Update, ora 21:15 » Tricolorii au ieșit la încălzire. Nicolae Stanciu, în cârje la marginea terenului
Cum arată formațiile de start în România - Cipru:
România (4-2-3-1): Niță - Rațiu, Drăgușin, Pașcanu, Bancu - R.Marin, M.Marin, Olaru - I.Hagi, Bîrligea, Mihăilă
Rezerve: Sava, Târnovanu, Manea, Alibec, Șut, Miculescu, Burcă, Fl.Coman, Drăguș, M.Ilie, Mitriță, Sorescu
Selecționer: Mircea Lucescu
Cipru (4-4-2): Demetriou - Karo, Andreou, Laifis, Anderson Correia - Loizou, Spoljaric, Artymatas, Kakoulli - Tzionis, Sotiriou
Rezerve: Mall, Michael, Panagiotou, Shelis, Charalampous, Antoniou, Pittas, Satsias
Antrenor: Sofronis Avgousti
Stadion: Arena Națională (București)
Arbitru: Luca Pairetto
Asistenți: Davide Imperiale, Alessio Berti (Italia)
Arbitru VAR: Paolo Silvio Mazzoleni
Asistent VAR: Valerio Marini
Update, ora 20:20 » Au ajuns și cei din Cipru
La un sfert de oră după sosirea celor din angrenajul lui „Il Luce”, la stadion a sosit și delegația cipriotă, atmosfera fiind una relaxată.
Update, ora 20:05 » „Tricolorii” au ajuns la stadion
În frunte cu Radu Drăgușin, stoperul celor de la Tottenham, „tricolorii” au coborât din autocar, în uralele suporterilor prezenți la porți. Nicolae Stanciu, absent pentru partida din această seară după accidentarea suferită cu Kosovo, a venit în cârje să își susțină coechipierii, fiind și el aplaudat de fanii de la porți. Pe fugă, jucătorii au acordat și autografe celor mai mici dintre fani.
Update, ora 20:00 » Ce spune istoria
Prima confruntare dintre România și Cipru a avut loc tocmai pe 3 decembrie 1966, cu aproximativ 58 ani în urmă, în preliminariile Campionatului European din 1968. „Tricolorii” se impuneau atunci cu 5-1. Mircea Dridea și Constantin Frățilă reușeau fiecare câte o „doppietta”, iar Mircea Lucescu, actualul selecționer, marca golul secund, în minutul 5!
All-time, s-au disputat 14 partide România - Cipru sau Cipru - România, palmaresul fiind clar în favoarea alor noștri: 11 victorii și 2 remize. Singurul eșec a survenit în cadrul unui turneu amical, 2-3 pe 6 februarie 2000. Prunea - Fl.Dumitru, Mutic, Bolohan, Pompiliu Stoica - Lupescu, Hîldan, Mara - Roșu, M.Niculae - Fl.Petre a fost echipa trimisă în teren atunci de Ienei.
Update, ora 19:45 » „Batem 3-0! Să nu iasă și ăștia de pe teren...”
Cu aproximativ două ore până la startul partidei, „greii” FRF și-au făcut apariția, printre care și Răzvan Burleanu sau Mihai Stoichiță. De asemenea, tot mai mulți suporteri își croiesc drum spre căile de acces ale Arenei. Majoritatea dintre ei debordează de optimism: „Batem 3-0! Să nu iasă și ăștia de pe teren...”
Update, ora 19:00 » Seară friguroasă la București
Pe un frig cuprinzător, suporterii au început să populeze tribunele Arenei Naționale. Cu 2 ore și 45 minute până la primul fluier al „centralului”, termometrele arată 0 grade în Capitală.
Update, ora 18:30 » Fanii se strâng deja în jurul Arenei
În aceste momente, suporterii încep deja să umple străzile din jurul celui mai mare stadion al țării. Porțile Arenei Naționale se vor deschide la ora 18:45.
În jurul stadionulului, care va fi sold-out și pentru această partidă, există o zonă extinsă destinată suporterilor, care pot lua parte la diverse activități.
Update, ora 17:30 » Surprize în echipa de start a lui „Il Luce”
Niță - Rațiu, Drăgușin, Pașcanu, Bancu - R.Marin, M.Marin, Olaru - I.Hagi, Bîrligea, Mihăilă va fi garnitura de start a lui Mircea Lucescu pentru partida cu Cipru, ultima din grupa de Nations League.
Update, ora 16:45 » Olaru, Bîrligea și Hagi sunt sigur titulari
Din informațiile GSP, Mircea Lucescu a decis să înceapă din primul minut cu Darius Olaru, Daniel Bîrligea și Ianis Hagi.
Cei trei au fost pe banca de rezerve în meciul buclucaș împotriva kosovarilor, abandonat în prelungirile reprizei secunde.
În jurul orei 17:00 va avea loc ședința în care Lucescu va pune la punct ultimele detalii.
{{text}}