Fotbal   •   Liga 1   •   REPLICĂ

Mihai Stoica a izbucnit în direct la adresa lui Hațegan: „Dacă tot s-a plictisit de arbitraj...”

Mihai Stoica îl ironizează aprig pe Ovidiu Hațegan, după ce acesta și-a anunțat retragerea din postura de „central”: „Mi-ar plăcea să se plictisească și de VAR”

Articol de Cezar Titor   —  duminică, 17 noiembrie 2024

Mihai Stoica, 59 ani, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a avut o nouă serie de declarații acide la adresa lui Ovidiu Hațegan, cel care a anunțat că se va retrage din postura de „central”, dorința lui, manifestată și șefilor de la CCA, fiind aceea de a fi delegat doar în camera video din 2025.

Oficialul roș-albaștrilor l-a „înțepat” pe „cavalerul în negru”, cel care deține ecuson FIFA încă din 2008, sugerându-i subtil acestuia să renunțe și la îndatoririle de arbitru VAR.

Mihai Stoica: „Nu s-ar plictisi Hațegan și de camera VAR?”

„Dacă tot s-a plictisit Hațegan de arbitraj și nu mai simte nimic, nu s-ar plictisi și de camera VAR? Mi-ar plăcea să se plictisească și de VAR. Foarte interesant”, a declarat Mihai Stoica la Prima Sport.


Pur și simplu mi-a dispărut plăcerea de a arbitra. Un lucru extrem, extrem de ciudat, care nu aș fi crezut că o mi se întâmple vreodată. Am avut la dispoziție 5 săptămâni să mă gândesc până s-a dat lista FIFA pentru anul următor și nici un moment nu mi-a trecut prin minte să-mi schimb această decizie.

Și atunci am realizat că am luat decizia cea mai bună. Acum am timp, stau mai mult timp cu familia, lucruri importante”, a mărturisit Ovidiu Hațegan în cadrul unui podcast electoral din cursul acestei săptămâni.

Hațegan dă arbitrajul pe politică

Ovidiu Hațegan este candidat pe lista PSD Arad pentru Camera Deputaților. Aflându-se în camera VAR la derby-ul dintre Universitatea Craiova și FCSB, terminat la egalitate, scor 1-1 din Superligă, MM l-a luat în colimator pe „central”, punctând și implicarea politică a acestuia.


Mă deranjează atât, că Haţegan poate face orice. Eu l-aş ruga respectuos să se delimiteze cumva, că nu e normal să facă legi în România şi să arbitreze. Mi se pare normal să se concentreze pe ţara asta.

Nu spun că e ceva interzis, dar nu mi se pare normal ca un parlamentar să arbitreze, că e o chestie, implicare politică! Eşti un candidat care te lupţi cu contracandidaţi cu năzuinţe politice, nu poţi să fii obiectiv”, declara MM, în urmă cu câteva săptămâni, potrivit aceleiași surse citate.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.