Netflix a anunțat că meciul de box dintre Mike Tyson și Jake Paul a fost urmărit din 60 de milioane de case. Reprezentanții platformei de streaming au adăugat că mai multe informații vor fi oferite la începutul săptămânii viitoare.
Sâmbătă dimineața, stadionul AT&T din Arlington, Texas, a fost gazda unuia dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale anului. Mike Tyson, fost campion mondial la box, a intrat în ring alături de Jake Paul, un youtuber devenit boxer profesionist, într-o luptă ce a avut peste 70.000 de spectatori.
Netflix a anunțat că 65 de milioane de urmăritori au fost în momentul de maximă audiență
Paul (27 de ani) a profitat de diferența de vârstă de 31 de ani și de problemele de sănătate ale lui Tyson (58 de ani) și, la capătul celor 8 runde, a ieșit victorios, prin decizie unanimă (79-73, 79-73, 80-72).
Confruntarea a fost transmisă, în direct, pe Netflix, și a reprezentat doar al treilea eveniment sportiv transmis vreodată de platforma de streaming. Conform unui comunicat Netflix, transmisia a fost un adevărat succes, fiind urmărită din 60 de milioane de gospodării din toată lumea.
La momentul de maximă audiență au existat 65 de milioane de urmăritori, iar disputa dintre Amanda Serrano și Katie Taylor a fost urmărită din 50 de milioane de gospodării. „Cel mai probabil, această luptă a fost cel mai urmărit eveniment din sportul feminin profesionist din istoria Statelor Unite”, a transmis Netflix.
Urmăritorii luptei dintre Mike Tyson și Jake Paul s-au plâns de calitatea transmisiei
Dacă din punctul de vedere al companiei americane, evenimentul a fost un succes, în schimb o mulțime de persoane s-au plâns de transmisia slabă. Utilizatorii au dat năvală pe aplicația X unde au criticat transmisia Netflix, s-au plâns de faptul că stream-ul se tot bloca și au comentat cu umor situația.
„Serios, Netflix ar trebui să fie rușinată în aceste momente. De îndată ce oamenii chiar vor să le utilizeze serviciul, primesc asta”, a scris un utilizator pe X.
„Sunt în clasica încăpere de tortură unde nu îmi pot da seama dacă internetul îmi merge prost sau dacă Netflix se încarcă în continuu și devine de neprivit pentru toată lumea”, a adăugat Dave Portnoy, un om de afaceri american.
„Netflix, după ce a înșelat pe toată lumea să se uite la o luptă pe care nu au nicio idee cum să o susțină tehnic”, a fost descrierea care a însoțit un video cu Vince Carter, fostul baschetbalist celebru din NBA.
Netflix nu a lansat niciun comunicat oficial cu privire la gravele probleme cu care s-a confruntat.
La finalul anului, în ziua de Crăciun, Netflix a anunțat că va transmite două meciuri de NFL, Kansas City Chiefs vs. Pittsburgh Steelers și Baltimore Ravens vs. Houston Texans, însă văzând ce s-a întâmplat sâmbătă dimineața, fanii fotbalului american au mari emoții.
{{text}}