Florentin Pera, antrenorul echipei României, a vorbit despre problemele de la echipa națională a României la reunirea lotului pentru CE 2024.
„Tricolorele” s-au reunit luni și au efectuat primul antrenament împreună în vederea participării la Campionatul European 2024, competiție care debutează pe 28 noiembrie și care are loc în Austria, Ungaria şi Elveţia,. „Atmosfera este extraordinar de frumoasă. Se poate vedea că fetele sunt pozitive, răspund bine, se implică 100%. Suntem într-un schimb de generaţii şi trebuie să vedem acest lucru. Chiar dacă unele jucătoare nu evoluează la cluburi, la naţională vin cu dorinţă şi inima deschisă”, a spus selecționerul Florentin Pera, citat de Agerpres.
Apoi a continuat:„E o atmosferă bună, iar acest lucru trebuie să-l menţinem şi să îl îmbunătăţim. Valoarea grupului învinge valoarea individuală, încercăm să formăm un grup cât mai unit, să lupte cu determinare pentru România şi minunaţii noştri suporteri. Eu am asta îmi doresc, să arătăm că această echipă poate din nou să performeze pentru România. Este un nou început, sunt multe jucătoare tinere şi debutante. Sigur suntem printre cele mai tinere echipe de la Campionatul European", a afirmat el.
24 de echipevor participa la CE 2024, cu opt mai multe decât la ediţiile precedente.
Echipa României va evolua în Grupa B, alături de Cehia (pe care o va întâlni pe 29 noiembrie), Muntenegru (1 decembrie) şi Serbia (3 decembrie).
Dacă vom avea răbdare eu am convingerea că în doi ani această echipă a României va fi din nou printre cele mai importante ale Europei- Florentin Pera
Probleme cu accidentările pentru România
Selecționerul regretă că există și jucătoare accidentate, care nu vor putea face deplasarea. „mi pare rău că sunt anumite jucătoare accidentate în momentul de faţă şi nu am putut să le convoc. La nivelul portarilor, Diana Ciucă şi Yuliya Dumanska sunt accidentate, la nivel de pivot sunt Yaroslava Burlacenko şi Ana Ciolan, apoi Diana Lixăndroiu nu este recuperată după accidentarea la gleznă... deci sunt cinci jucătoare care ar fi putut face parte din naţională pentru Campionatul European. Încercăm să căutăm soluţii”, a spus Pera.
Antrenorul a vorbit și despre faptul că nu a inclus-o pe Cristina Laslo în lotul pentru Campioantul European. Acesta are un conflict cu jucătoarea de la echipa de club și a afirmat că după Trofeul Carpați, aceasta a transmis FRH că se retrage de la echipa națională pe termen nedeterminat. „Cristina a fost pusă căpitan al echipei naţionale de către mine. Eu am avut foarte multă încredere în ea, am susţinut-o. Într-adevăr, la club au apărut anumite probleme pe care nu vreau să le discut la echipa naţională”, a subliniat Pera.
Marți, echipa Românie va pleca în Danemarca, pentru a participa la turneul Golden League, de la Viborg (19-25 noiembrie). Ultimul stagiu centralizat se va desfăşura la Oradea, în perioada 25-27 noiembrie.
Nu fac rabat de la indisciplină. Îmi doresc o echipă unită, îmi doresc linişte şi o atmosferă propice performanţei - Florentin Pera
Am lucrat cu foarte multe jucătoare la naţionala României şi nu numai la naţională. Am avut şansa să antrenez campioane olimpice, mondiale sau câştigătoare de Liga Campionilor. Şi nu am avut probleme. Am avut-o pe Cristina Neagu doi ani ca principal şi trei ca secund la naţională. În cinci ani nu am avut nicio problemă, a fost o profesionistă desăvârşită care şi-a făcut datoria pentru naţională, a venit de fiecare dată cu sufletul. Nu a condiţionat niciodată venirea. Şi în cariera ei a avut foarte mulţi antrenori la naţională. Neagu e un exemplu pentru toate jucătoarele- Florentin Pera
14 participări are Româniala Campionatul European, obţinând o singură medalie, de bronz, în 2010
Lotul României pentru CE 2024
- portari: Bianca Curmenţ (CSM Corona Braşov), Diana Ciucă (CS Rapid Bucureşti), Daciana Hosu (CSM Bucureşti);
- extreme dreapta: Oana Borş (HC Dunărea Brăila), Sonia Seraficeanu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud);
- interi dreapta: Daria Bucur (SCM Gloria Buzău), Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea);
- centri: Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea), Andreea Popa (HC Dunărea Brăila), Alisia Boiciuc (CSM Corona Braşov);
- interi stânga: Bianca Bazaliu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Sorina Grozav (CS Rapid Bucureşti), Ştefania Stoica (CS Rapid Bucureşti);
- extreme stânga: Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti), Corina Lupei (HC Dunărea Brăila);
- pivoţi: Lorena Ostase (CS Rapid Bucureşti), Mirabela Coteţ (HC Dunărea Brăila), Ştefania Jipa (SCM Gloria Buzău).
{{text}}