Alexandru Roșca, 21 de ani, s-a descris pentru suporterii care speră că el va oferi siguranță într-un post esențial în echipă, ca Dinamo să poată continua drumul spre play-off. Tânărul, cu oarecare experiență doar la nivelul eșalonului secund, a mărturisit că așteaptă cu încredere presiunea maximă ce va fi pe el
Dinamo se lasă în mâinile lui Alexandru Roșca în acest final de an 2024. Mai sunt șapte meciuri oficiale în competițiile interne, cinci în campionat, două în grupa Cupei României. "Câinii" țintesc play-off-ul Ligii 1, apoi, dacă se poate, să treacă de faza grupelor Cupei.
Tânărul de 21 de ani are o singură repriză jucată în Superliga, a doua a etapei cu CFR Cluj (1-1). N-a avut probleme, elevii lui Dan Petrescu nu s-au omorât cu firea în ofensivă.
Duminică seară, va fi primul examen major pentru goalkeeper, pe "Ilie Oană", contra Petrolului, în fața a peste 13.000 de spectatori, într-o atmosferă incandescentă. Un duel pentru podium, "găzarii" fiind la un punct în fața roș-albilor.
7meciuri mai are de disputat Dinamo în finalul lui 2024: Petrolul (d), Sepsi (a), Metalul Buzău (d, Cupa României), Gloria Buzău (d), Poli Iași (a), Petrolul (a, Cupa României) și Rapid (a)
Prima impresie despre Alexandru Roșca: bun-simț, cuminte, comunicativ
Până la a afla ce poate cu adevărat acest tânăr care a fost lăudat deja de Zeljko Kopic, l-am descoperit pe omul Alexandru Roșca. Sau, măcar, câteva trăsături de caracter. Și am observat cum gândește fotbalul, dar și amănunte din viața cotidiană.
Un tânăr cu bun-simț, cuminte, cu care este ușor și plăcut să dialoghezi. Și, din încrucișarea surselor, mixând câteva opinii din echipă și din club, așa este el în viața de zi cu zi. Nu joacă alt rol decât acela de jucător la Dinamo. Cu dorința de a fi fotbalist.
În primul interviu acordat pentru Gazeta Sporturilor, goalkeeperul născut la Iași, dar crescut și educat în Transilvania, și-a creionat portretul pentru suporterii care își pun baza în mâinile lui Alexandru, pe care le doresc capabile și sigure. Îl veți descoperi pe tânărul portar în trei episoade, acum primul.
Alexandru este un tânăr cu potențial. Are experiența ligii a doua, s-a adaptat foarte bine la noi. Toți jucătorii au încredere în el, este parte din echipa noastră. Și-a așteptat șansa și acum profită de ea. Merită din plin. Credem total în el și nu o să pun, punem, extrapresiune
Zeljko Kopic, antrenor Dinamo
Alexandru Roșca este ferm: "De-abia aștept să arăt ce pot, tuturor"
- Alexandru, simți o presiune asupra ta acum, că vei fi titular în ultimele șapte meciuri din 2024?
- Nu pot spune că simt o mare presiune, dar, e clar, la Dinamo e presiune. Noi ne dorim primele locuri în Liga 1, chiar și în Cupă să mergem mai departe. Vrem să maximizăm tot.
- Vei fi ultimul apărător în multe momente, poți salva Dinamo în unele situații. Cum vezi această oportunitate și responsabilitate?
- Da, pot să zic că în unele momente greul va pica pe mine și de-abia aștept să arăt ce pot, tuturor.
200de mii de euro este cota portarului conform transfermarkt
Alexandru Roșca vede partea plină a paharului: "M-am antrenat ca să fiu pregătit pentru astfel de momente". Ce a vorbit cu Adnan Golubovic
- Cum te-ai simțit când ai semnat cu Dinamo?
- A fost o bucurie din momentul în care m-a sunat impresarul și mi-a zis că există oportunitatea Dinamo. Și nu am ezitat deloc, nici dânsul nu s-a așteptat să ezit. Eram foarte bucuros.
- Cum au fost lunile astea în care ai fost doar rezervă neutilizată până la meciul cu CFR Cluj?
- Eu am știut că plec cu a doua șansă la Dinamo. Am văzut tot timpul partea plină a paharului. Am învățat multe de la Adnan Golubovic și încă mai am multe de învățat. Am văzut tot timpul jumătatea plină a paharului. Am încercat să mă antrenez ca să fiu pregătit când îmi va veni șansa.
- Ai apucat să vorbești cu Adnan Golubovic în ultimele zile?
- Am apucat să vorbesc puțin cu el, s-ar putea chiar să revină mai devreme decât se estimează. Este bine, mi-a spus că-mi urează mult succes și a zis că e șansa mea.
- Ți-a dat vreun sfat?
- Mi-a zis că e șansa mea, să fiu concentrat și, la fel ca restul colegilor și cei din staff, să fiu eu.
Dacă ar fi să mă descriu în trei cuvinte, aș spune: muncitor, modest și luptător. Poți pune și răbdător
Alexandru Roșca, goalkeeper Dinamo
Alexandru Roșca crede în șansa lui și după revenirea lui Adnan Golubovic
- Fiind șansa ta, te gândești să-l faci uitat pe Adnan prin prestații bune?
- (râde) Nu mă gândesc la asta, să-l fac uitat pe el. Vă dați seama că-mi doresc să joc cât mai bine și, chiar și atunci când se întoarce, să continui să joc. Nu vreau să zic că vreau să-l fac uitat pe Adnan...
- Vorbeam cu Zeljko Kopic acum câteva zile și spunea că el și cei din staff au încredere în tine și nu vrea să pună extrapresiune pe tine. Cum au fost ultimele zile pentru tine având în vedere că toți de la Dinamo te pregătesc ca să dai maximum?
- Da, a avut dreptate. Nu pune nimeni extrapresiune. Toți mă încurajează, toți vor să mă ajute. Nu e presiune pe mine, mă simt foarte bine și cred că pot face meciuri foarte bune.
22de goluri a primit Golubovic în 18 meciuri în acest sezon. În 4 meciuri a menținut neatinsă plasa porții sale
Alexandru Roșca despre debutul său ca titular, duminică, la Ploiești: "N-aș fi preferat un meci mai simplu"
- Primul meci e la Ploiești pe un stadion incandescent. Ai fi preferat un meci mai simplu?
- Nu, n-aș fi preferat un meci mai simplu. Mă bucur tare mult că avem și meciuri destul de importante la orizont, sunt convins că vom face meciuri foarte bune. Vreau să-mi ajut echipa cât se poate de mult.
- Poate Dinamo să creadă la podium și la play-off?
- Cu siguranță, da.
- Cu cine crezi că vă puteți bate pentru aceste obiective?
- Nu vreau să dau acum niște nume, dar va fi un campionat strâns. Până la locurile 10-12 echipele sunt apropiate. Dar noi credem mult în noi și că putem intra în play-off.
30de meciuri a adunat Roșca la Șelimbăr în liga secundă și în Cupa României, primind 25 de goluri. În 15 meciuri, a menținut neatinsă plasa porții sale
Alexandru Roșca și-a schițat autoportretul: "Mă ajută mult faptul că sunt un om calm"
- Cine este fotbalistul Alexandru Roșca?
- Un portar care își dorește foarte mult de la el, care muncește și are răbdare. Sunt răbdător și calm.
- Cum ești în viața de zi cu zi?
- Pot spune că sunt destul de calm, nu agitat sau așa mai departe. Nu mă enervez repede, sunt liniștit.
- Cât de mult te ajută această latură a personalității tale în carieră?
- Mă ajută foarte mult că sunt calm. Mai ales când sunt meciuri cu presiune, cu miză mare. Bine, ca portar, nu trebuie să fii mereu calm, trebuie să ai și puțin nerv.
În Iași n-am stat mult, doar până la 3-4 ani, apoi am plecat la Arad. Doar în vacanțe mai mergeam prin Moldova. La Arad m-au ajutat mult Dan Țapoș, Ovidiu Pășcălău și, de la Sibiu, George Păun, care avea o calitate mare, să vorbească cu mine, să-mi dea încredere
Alexandru Roșca, portar Dinamo
Da, sunt ardelean, chiar dacă m-am născut în inima Moldovei. Eu zic că e bine să fii calm tot timpul, să judeci lucrurile cu calm, să nu iei decizii când ești nervos sau prea bucuros
Alexandru Roșca, portar Dinamo
Cum sunt părinții lui Alexandru Roșca: "Tata e foarte fericit. Mamei nu-i convenea că nu joc, chiar dacă eram și la Real Madrid"
- Care ar fi motto-ul sau cel mai bun sfat de la părinți?
- Să muncesc cât mai mult. Așa am crescut în familia mea. Și să fiu modest.
- Ce ți-au spus părinții când au văzut că ai semnat cu Dinamo sau acum, când au văzut că greul va cădea pe tine?
- Tata a fost și este foarte fericit. Mamei, indiferent de echipa la care aș fi mers, inclusiv la Real Madrid, nu îi convine dacă nu joc! Dar acum ambii, toată familia de fapt, sunt foarte fericiți și au emoții.
- Emoții mari?
- Nu ai cum să nu ai, dar important e ca atunci când începe meciul să fii focusat doar pe fotbal.
În copilărie l-am avut idol pe David De Gea, când era la Manchester United. Eram disperat! Pot spune că și datorită lui am devenit portar, am văzut multe filmulețe cu el. Și-acum și-a dat un restart la Fiorentina, e foarte bun
Alexandru Roșca, portar Dinamo
Fundaș dreapta, apoi mijlocaș central, dar visând să apere poarta
- Cum au fost primii pași în fotbal?
- Fotbalul l-am început pe la 7 ani, iar în primii cinci ani am jucat în câmp. Jucam fundaș dreapta și, uneori, mijlocaș central. Dar, fiind în parc, îmi plăcea foarte mult să stau în poartă. (râde) Datorită lui David De Gea...
A venit un turneu, iar înaintea competiției portarul nostru a plecat.
M-am oferit să intru între buturi și am ieșit cel mai bun portar la acel turneu. Era pe la 12 ani. M-am mirat și eu mai târziu de decizia pe care am luat-o. Pentru mine era doar plăcere că joc fotbal.
- Mai păstrezi această bucurie, acum, zi de zi, la serviciu?
- Eram fericit că joc fotbal. Și-acum simt această bucurie, este o plăcere extraordinară. Tot timpul aștept să ajung la antrenament, să vină meciurile, îmi aduce o bucurie acest sport... Pe lângă toate chestiile ce vin cu această meserie.
Fanii să ne susțină în continuare, ca și până acum, să fie siguri că vom da totul pe teren. Așa am fost tot timpul, mai calm, mai degajat, așa sunt eu, liniștit. Așa sper să fiu și în poarta lui Dinamo
Alexandru Roșca, goalkeeper Dinamo
{{text}}