International   •   Campionate   •   TRANSFERURI

Pierderi gigantice înregistrate de Premier League în ultimul deceniu! + Superliga, printre campionatele pe plus

Manchester City și-a tăiat „partea leului” în Premier League cu cea mai proastă balanță financiară de mercato / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 20 noiembrie 2024

Diferența dintre sumele cheltuite și cele încasate pentru transferurile operate în Premier League între 2015 și 2024 este halucinantă. Potrivit studiului pe care l-a publicat CIES Football Observatory, minusul balanței între banii achitați pentru jucătorii achiziționați și cei încasați din vânzări se ridică la 11,648 miliarde de euro!

Cele 20 de cluburi din elita fotbalului englez au ajuns la un total de domeniul SF în privința sumelor investite în ultimii zece ani pentru a-și fortifica loturile. Vorbim despre 23.146.000.000 de euro, în condițiile în care din cedările de fotbaliști ,tot în același interval de timp, au intrat în conturi 11,498 de miliarde.

749de milioane de euro e deficitul înregistrat în balanța de mercato de LaLiga în ultimul deceniu (7,204 miliarde din vânzări și 7,953 miliarde din achiziții). Urmează, pe locul al 5-lea, Bundesliga, cu minus 561 de milioane (6,615 miliarde din vânzări și 7,176 miliarde din achiziții)

Următoarele 14 campionate aflate pe minus abia strâng 8 miliarde!


În urma celei mai puternice ligi din fotbalul mondial se cască o prăpastie imensă. Pentru că pe locul secund este Saudi Pro League, mai ales datorită boomului financiar înregistrat în vara lui 2023.

Cu un deficit de 1,821 de miliarde de euro (2,1 miliarde pentru jucătorii cumpărați, respectiv doar 278 de milioane din vânzări), competiția din Golf este la o cotă de peste șase ori mai mică decât cea a Premier League între 2015 și 2024.

Pe treapta a treia a podiumului de mercato în topul alcătuit de Institutul Elvețian de Statistică a Fotbalului se poziționează Serie A, cu o balanță negativă de nouă ori mai mică decât a britanicilor.

Așa arată clasamentul primelor 20 de campionate pornind în sus de la cel mai mare deficit al balanței de mercato în ultimul deceniu / Foto: X Football Meets Data

Italienii au dovedit un mult mai mare echilibru între achiziții și vânzări: 10,886 miliarde cheltuite față de cele 9,417 miliarde „injectate” la bugetul cluburilor.

Superliga chineză, între Serie A și LaLiga plus Bundesliga

Un alt fost El Dorado al fotbalului mondial, CSL din China, a prins locul al patrulea, tot după explozia banilor aruncați pe piață, și pentru sumele de transfer și în ceea ce privește salariile foarte mari față de Europa.

1,882 de miliarde au însumat achizițiile, comparativ cu doar 513 milioane de euro rezultate din vânzările de fotbaliști.

La polul opus sunt primele ligi din Portugalia și Țările de Jos

În partea opusă a clasamentului financiar, domină competiția de elită a Portugaliei, cu un nemaipomenit plus obținut între 2015 și 2024. Cluburile lusitane au vândut fotbaliști în valoarea totală de 4,158 miliarde (FC Porto și Benfica fiind mereu în prim-planul continental) și nu au cumpărat decât pentru o sumă de 1,765 miliarde!

Partea inferioară a ierarhiei, cu competițiile care au înregsitrat cele mai mari plusuri între banii din vânzări și cei cheltuiți pentru achiziții / Foto: X Football Meets Data

La peste un miliard balanță pozitivă se mai găsesc cinci întreceri din lume: Eredivisie cu 1,493 de miliarde (2,838 din cedări și 1,345 pentru achiziții), la egalitate perfectă cu Brasileirao (2,962 de miliarde față de 1,469 de miliarde), urmate de Championship (1,484 miliarde), Primera Division (Argentina, 1,291 miliarde) și Pro League (Belgia, 1,103 miliarde).

270de milioane de euro este plusul balanței între sumele înregistrate din vânzările de jucători și cele din achizițiile în Ligue 1 în ultimii zece ani

Superliga se găsește pe locul al 28-lea din 43 de ligi pe plus

Între campionatele ce sunt pe plus în istoria ferestrelor de mercato pe cei mai recenți zece ani se încadrează și Superliga din România.

Cu un plus de 147 de milioane de euro, rezultat între sumele aduse de vânzările de fotbaliști (227 de milioane) și cheltuielile cu achizițiile (80 de milioane) făcute de cluburile din primul eșalon valoric al fotbalului de la noi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.