Conchita Martinez (52 de ani), campioană la Wimbledon 1994 și fost număr 2 mondial, a dezvăluit când l-a cunoscut pe Rafael Nadal, ce a impresionat-o cel mai mult la el de-a lungul timpului și a povestit un episod din perioada în care era căpitan al echipei de Cupa Davis.
Cariera sportivă a lui Rafael Nadal (38 de ani) are o dată de final cunoscută de acum: 19 noiembrie 2024, ziua în care a disputat ultimul său meci. A fost învins de olandezul Botic van der Zandschulp, 6-4, 6-4, în „sferturile” turneului final din Cupa Davis.
La sfârșitul zilei, după ce Spania a pierdut, 1-2, legendarul jucător iberic a rostit un discurs emoționant în cadrul unei festivități scurte și încărcate de trăiri diverse în Palacio de Deportes Juan Martin Carpena din Malaga. A fost omagiat de colegi, dar și de ITF și federația spaniolă, apoi a părăsit terenul în aplauze unanime.
Reacțiile după o „retragere anunțată” au venit curând, un val întreg. Între acestea se află și una extinsă, sub formă de editorial în cotidianul El País, semnată de Conchita Martinez. Jucătoarea spaniolă cu cele mai multe titluri WTA în palmares, 33, campioană de Grand Slam și devenită apoi o antrenoare apreciată, vorbește despre Nadal cu căldură și obiectivitate.
Conchita Martinez: „Îmi amintesc de acel băiat timid și încă nedefinit”
„Cariera profesională a lui Rafa Nadal a fost una de neimaginat, iar oricine spune contrariul minte probabil. Am fi putut bănui că va fi bun, chiar foarte bun, dar nu că va ajunge unde a ajuns sau că va avea o asemenea constanță în rezultate. Ceea ce a făcut an de an și atât de mult timp este, pur și simplu, impresionant”, își începe ea discursul.
„Deși este deja departe în timp, îmi amintesc de acel băiat timid și încă nedefinit care a aterizat în circuit cu multă foame, care nu considera nicio minge drept pierdută, care avea o mobilitate excelentă a picioarelor și căruia nu i se putea lăsa nicio minge scurtă pentru că, dacă o făcea adversarul, îl pulveriza. Era ca un vârtej de vânt: energie pură, numai impuls. Spirit pur”, a continuat ea.
Amintește de victoria lui Nadal asupra lui Federer la Miami 2004, an în care a fost nevoit să își amâne din nou debutul la Roland Garros din cauza problemelor la picior, cauzate de sindromul Muller-Weiss de care suferea.
Intuiția Conchitei Martinez: „Mi-am zis: perfect, dar ai grijă”
„Apoi am asistat la explozia din Cupa Davis de la Sevilla, când am descoperit un competitor făcut din alt material. Băiatul avea un curaj extraordinar și mi-am zis: perfect, dar ai grijă. Pe termen lung, această virtute era în același timp o sabie cu două tăișuri din cauza uzurii pe care o putea acumula sărbătorind fiecare punct ca și cum ar fi fost ultimul și din cauza riscului ca accidentările să apară cu o frecvență mai mare decât cea dorită. Managementul fizic urma să devină, așadar, marea provocare”, a intuit Martinez.
„Pe Rafa l-au considerat îngropat de multe ori, dar a revenit mereu, din nou și din nou. Și mai puternic de fiecare dată. A știut întotdeauna cum să se regenereze. A fost un jucător de tenis care a știut să se adapteze la realitatea sa, să evolueze și să depășească circumstanțe foarte nefavorabile. Foarte complet. Și inteligent”, îl caracterizează fosta antrenoare a lui Garbine Muguruza.
„Datorită modului său de a construi punctul și de a-l uza pe adversar cu tactica sa, întotdeauna s-a simțit mai confortabil pe suprafețe lente, dar vârsta, accidentările și viteza terenurilor desenau un jucător din ce în ce mai agresiv, mai puțin pasiv, mai profund și care de-a lungul anilor a știut să-și șlefuiască reverul pentru a deschide unghiuri sau a-l lovi tăiat, pe lângă faptul că a ajuns la un nivel înalt cu voleul. Îmi plăcea în mod deosebit de fiecare dată când își arma forehandul; de acolo era devastator”, îi descrie Conchita plastic și amănunțit stilul de joc, dar și evoluția, lucrurile pe care le-a schimbat pentru a rămâne competitiv.
Rafael Nadal a ajuns la Malaga pentru ultimul turneu al carierei / Sursă foto: @Davis Cup„A fost un privilegiu pentru mine, în calitate de antrenor al echipei de tenis la Jocurile Olimpice de la Rio, să fiu alături și să văd modul în care a câștigat medalia de aur, pentru că nu a fost ușor. A venit acolo într-o situație complicată și, chiar și așa, a obținut-o”, s-a referit ea la titlul la dublu, cucerit alături de Marc Lopez după o finală de trei seturi cu reprezentanții României, Florin Mergea și Horia Tecău.
Conchita Martinez: „Un om care s-a angajat și s-a ținut de cuvânt”
„A demonstrat, încă o dată, că atunci când a decis să meargă la țintă, a mers la țintă. Când nimeni nu se aștepta, wham, un alt succes. Un alt Grand Slam. Și așa mai departe, până la 22 de ani. În calitate de căpitan al echipei de Cupa Davis, am călătorit cu el în Danemarca și, de asemenea, în India, și mi-l amintesc ca pe un om care s-a angajat și s-a ținut de cuvânt, care din primul moment a vrut să ajute și așa a făcut: la momentul respectiv suferea din cauza încheieturii, dar a contribuit”, povestește cea care o pregătește acum pe marea speranță rusă Mirra Andreeva.
Conchita Martinez, căpitan al echipei de Cupa Davis între 2015 și 2017, alături de Feliciano Lopez, David Ferrer, Rafael Nadal și Marc Lopez„În cele din urmă, aceasta este cea mai mare moștenire a sa: angajamentul. Pentru că Nadal reprezintă lupta, munca și instinctul de autodepășire care pot inspira generațiile următoare. Tenisul este un sport care nu oferă scurtături și oricine încearcă să le găsească nu va ajunge prea departe, ceea ce reflectă cât de bine s-a descurcat el de-a lungul anilor”, observă Martinez.
„Dar Rafa este mai mult decât succes sau titluri. Este carismă, este dedicare, este exemplu. Nu a renunțat niciodată la efort, nici măcar în antrenamente. Acesta este motivul pentru care l-aș plasa printre cei mai mari sportivi din istorie; pentru talentul său, pentru determinarea sa și, mai presus de toate, pentru acea minte privilegiată care i-a permis să ajungă atât de departe, când marea majoritate, la un moment sau altul, sfârșesc prin a se clătina. Dacă o singură piesă cedează, totul se destramă de obicei. Nu și în cazul său”, argumentează ea.
5trofee ale Cupei Davis a cucerit Rafael Nadal în carieră, în 2004, 2008, 2009, 2011, 2019
Și încheie cu un episod inedit, dar atât de caracteristic lui Rafael Nadal. „Îmi amintesc un meci în care eu, în calitate de căpitan, îl ajutam cu sticlele. Totul mergea bine, până când meciul a început să ia o turnură proastă și el a preferat să se întoarcă la ritual”, relatează ea.
„Am observat că era puțin nervos, până când nu s-a mai putut stăpâni și a sfârșit prin a-mi spune: «Conchi, mai bine nu atinge sticlele...» În acea zi, ca în atâtea altele, a câștigat. Nu fără acea aliniere milimetrică. De la început până la sfârșit, Rafa a fost fidel lui însuși”, încheie Conchita Martinez propriul omagiu adus lui Rafael Nadal.
{{text}}