Fotbal   •   Nationala   •   Tragere la sorți

Liderul naționalei, alegeri-surpriză » Cu ce echipe vrea să joace în preliminariile pentru Mondial: „Am avea șanse la primul loc”

Articol de Laura Șoica   —  miercuri, 20 noiembrie 2024

Nicolae Stanciu, căpitanul României, a numit echipele pe care ar vrea să le întâlnească în preliminariile Campionatului Mondial din 2026.

  • Tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026 are loc pe 13 decembrie

Stanciu a ales două nume din prima urnă, Portugalia sau Italia. Din urna a treia, căpitanul a ales Slovenia sau Muntenegru.

România se află în urna a doua la tragerea la sorți care se va desfășura în decembrie. În preliminarii vor fi 6 grupe de 4 echipe și 6 grupe de 5 echipe.


Nicolae Stanciu și-a ales adversarii din preliminarii: „Nu vreau Elveția. Mai bine cu Italia sau Portugalia”

„Eu aș vrea să jucăm în preliminarii cu Italia sau Portugalia. Aș crede că avem o șansă la primul loc. Așa simt eu. Nu vreau cu Elveția. Din urna 3 aș vrea Slovenia sau Muntenegru.

Din urna 4 vreau orice, numai Kosovo nu. Din urna 5 nu contează”, a declarat Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.

Va fi prima ediție a Cupei Mondiale cu 48 de echipe, dintre care 16 provin din Europa. Câștigătoarele grupelor din preliminarii se vor califica direct la turneul final din SUA, Mexic și Canada, iar echipele de pe locul doi vor disputa baraje pentru alte locuri disponibile​.


Cum arată urnele pentru preliminariile CM din 2026:

  • Urna 1: Franța, Spania, Anglia, Portugalia, Olanda, Belgia, Italia, Germania, Croația, Elveția, Danemarca, Austria
  • Urna 2: Ucraina, Turcia, Suedia, Țara Galilor, Polonia, Ungaria, Serbia, Grecia, România, Slovacia, Norvegia, Cehia
  • Urna 3: Scoția, Slovenia, Irlanda, Albania, Finlanda, Georgia, Macedonia de Nord, Islanda, Irlanda de Nord, Bosnia, Muntenegru, Israel
  • Urna 4: Bulgaria, Luxemburg, Belarus, Armenia, Kosovo, Kazahstan, Azerbaidjan, Estonia, Cipru, Letonia, Insulele Feroe, Lituania
  • Urna 5: Moldova, Malta, Andorra, Gibraltar, Liechtenstein, San Marino
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.