Opinii   •   editorial

Cum să distrugi handbalul în doi pași

Editorial Narcis Drejan

Articol de Narcis Drejan   —  vineri, 22 noiembrie 2024

Ce rost are că am luat 41 de goluri? Că ne tot plângem că nu mai crește nimic handbalul autohton, dar mai nou se bate monedă pe naturalizarea unei “tinere speranțe”, Asma Elghaoui, doar 33 de ani.

Handbalul feminin e foarte aproape să-l ajungă la contraperformanțe pe cel masculin, nu e deloc departe, iar înfrângerea, fie ea și într-un meci de pregătire, înainte de European, cu Olanda, 26-41, chiar nu mai sperie pe nimeni.

Pare că odată cu retragerea Cristinei Neagu s-a încheiat cu acest sport. Când îi asculți pe titanii rămași pe Pământ, gen Radu Voina, Vasile Stîngă, Maricel Voinea, Cristi Gațu sau orice altă legendă a acestui sport, ai impresia că ar avea ceva cu sistemul, că nu le convine cine conduce federația.

Dar după ce bați țara în lung și-n lat, te duci la meciuri de juniori, haideți să discutăm strict despre handbalul feminin!, le dai dreptate oamenilor. Handbalul feminin ar avea viitor, dar nu-i pasă nimănui.


Lotul României pentru Campionatul European de handbal, foto: Facebook FRH

Ne lăudăm cu copiii, dar naturalizăm

41 de goluri de la Olanda - da, am înțeles, Pera a făcut experimente, au jucat multe fete tinere, dar dacă urmărim canalele de social media ale handbalului, ai impresia că suntem campioni mondiali și europeni la juniori. Se vorbește despre viitorul handbalului, cât se face pentru juniori. Vax albina sau fleașcă-n băț!

Totul e o vrăjeală ieftină, iar cea mai simplă dovadă este că handbalul românesc se pregătește să o naturalizeze pe Asma Elghaoui, un pivot din Tunisia, foarte bun, de la Vâlcea, doar că are 33 de ani. Înțelegem să naturalizăm, dar cât poate să mai joace Asma pentru echipa națională?


Imediat face 34 de ani și probabil în maximum 2 ani se lasă. Ce aduce bun handbalului? E la fel ca în cazul lui Ante Kuduz: l-am naturalizat, dar nu vrea să joace la națională, că și-a amintit că la Constanța lui Buricea l-au luat unii la spurcăciuni, de nu-l mai spală nici azi pașaportul croat. Strategie deșteaptă, nu?

Există viitor în handbalul feminin, dar nimănui nu-i pasă

Dacă luăm echipele din Liga Florilor, vom vedea că doar Zalăul lui Tadici ce mai are jucătoare autohtone, crescute chiar în pepiniera din inima țării, în rest campionatul abundă de jucătoare străine.

Unii vorbesc despre para-ndărăt, că echipele sunt susținute de primării, nu le cere nimeni explicații, dar na, noi nu avem cum să demonstrăm. Însă atunci când te duci la meciuri de juniori, auzi o grămadă de la antrenori, de la oameni din staff, ai impresia că sportul românesc a ajuns o mafie a cluburilor susținute din bani publici.

Revin la jucătoare tinere și de mare viitor, născute între 2004 și 2010: Noemi Mezei (2004), pivot de la Bistrița, dar Gloria joacă la greu cu străine, Alexia Niță (2007), extremă stângă, joacă la HC Zalău, Teodora Damian, centru, născută 2006, joacă la Minaur Baia Mare, Bianca Brânzaru, inter, de la CSM Ploiești, antrenată de Leonard Cristescu, are doar 14 ani, dar este un fenomen. Să n-o uit pe Mihaela Eftimie, extremă stânga, născută 2008, pregătită la Gloria Buzău de Daniela Braniște, o handbalistă excepțională!

Dar cine le vede? Îi pasă cuiva? Sincer, ce este în sufletul acestor copile când văd că la echipele de club sunt promovate handbaliste aduse pe bani grei, iar naționala naturalizează speranțe de 33 de ani? Și voi vreți să mai avem rezultate?!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.