„Stejarii” susțin sâmbătă, de la ora 18:00. al treilea meci-test al finalului de an pe stadionul Arcul de Triumf, ei urmând să se dueleze cu Uruguay, o echipă clasată cu două poziții mai sus în ierarhia mondială decât România, 18 față de 20.
România se află în fața ultimului meci-test, după ce a trecut de Tonga și de Canada, acum a venit rândul Uruguay-ului.
Față de partida disputată împotriva Candadei, stafful tehnic al naţionalei a efectuat şapte schimbări. Patru sunt în pachetul de înaintare, cu Cojocaru, Gajion, Horvat şi Neculau care vor începe meciul, respectiv Rupanu, Gontineac şi Popoaia, pe linia de treisferturi.
„Am avut o săptămână destul de grea de pregătire, destul intensă, după părerea mea, venind după o lună de cantonament, dar văd băieţii mult mai motivaţi şi mobilizaţi pentru acest ultim meci. Pentru noi e important să câştigăm, să avem trei victorii din trei, dar totul o să se vadă pe teren'', a spus Ovidiu Cojocaru, cel care va fi căpitanul echipei.
Uruguay, două înfrângeri
Selecţionata României s-a întâlnit cu Uruguay de 13 ori până acum, câștigând 10 partide.
Un meci s-a terminat la egaliate, iar două au fost triumfuri ale sud-americaniilor. Ultima confruntare dintre cele două echipe a avut loc în 2022, tot la București, când s-a impus Uruguay cu 21-16.
România ocupă locul 20 în clasamentul mondial, în timp ce Uruguay e pe 18. „Stejarii” au învins luna aceasta Tonga cu 25-15 şi Canada cu 35-27.
Uruguayul a pierdut ambele meciuri de pregătire din noiembrie, 24-33 cu Spania şi 20-36 cu Japonia.
Echipa României pentru întâlnirea cu Uruguay
- 1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ovidiu Cojocaru (căpitan; CS Dinamo), 3. Gheorghe Gajion (Stade Montois), 4. Yanis Horvat (SC Albi), 5. Andrei Mahu (Massy), 6. Cristi Boboc (CSA Steaua), 7. Vlad Neculau (SCM USV Timişoara), 8. Adrian Mitu (Soyaux Angouleme Rugby XV Charente), 9. Gabriel Rupanu (SCM USV Timişoara) 10. Vaovasa Hinckley (CS Dinamo), 11. Tevita Manumua (SCM USV Timişoara), 12. Taylor Gontineac (Beziers), 13. Mihai Graure (CS Dinamo), 14. Taliauli Sikuea (CSM Ştiinţa Baia Mare), 15. Paul Popoaia (CS Dinamo). .
- Rezerve: 16. Tudor Butnariu (CSA Steaua), 17. Ciprian Chiriac (SCM USV Timişoara), 18. Vasile Bălan (CSA Steaua), 19. Marius Iftimiciuc (Caracassone), 20. Matthew Tweddle (CSA Steaua), 21. Kemal Altinok (SCM USV Timişoara), 22. Alin Conache (CSA Steaua), 23. Tangimana Fonovai (CS Dinamo);
- Antrenor principal: David Gérard
{{text}}