Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Giovanni Becali a dezvăluit când va pleca Darius Olaru de la FCSB: „E goana asta după un milion-două”

Articol de Alexandru Stanciu   —  vineri, 22 noiembrie 2024

Impresarul Ioan Becali a vorbit despre viitorul căpitanului de la FCSB, Darius Olaru, dorit de Rangers, echipa cu care se află sub contract un alt internațional român, Ianis Hagi.

Scoțienii și-au arătat interesul pentru a-l transfera pe mijlocașul ofensiv de la FCSB, iar mutarea s-ar putea realiza chiar în perioada de mercato din iarnă.

Giovanni Becali a vorbit despre transferul lui Darius Olaru: „Trebuie să fie până maxim în vară”

„Nu e adevărat, Olaru nu e un jucător să se gândească la transferuri. Eu, lui Olaru, i-am spus odată despre transfer și a zis «Nea Giovanni, vezi mata ce e, eu mă simt bine aici».


El nu e un jucător disperat să plece, dar când o echipă va plăti cele cinci milioane pe care le dorește clubul, într-o țară în care și el dorește, nu Rusia, probabil se va transfera, dar asta trebuie să fie până maximum în vară, că dacă ajunge la 27-28 de ani e mai greu. Dar, oricum, el e un jucător care nu e disperat să plece cum au fost și sunt alții.

În Arabia, uitați-vă la probleme, a plecat Tănase, a jucat un an, nu a jucat, a venit înapoi, i-o fi dat banii, nu i-o fi dat banii, nici nu știu. Coman, ba vine, ba nu știu ce, i-o fi dat banii, Steaua (n.r. FCSB) n-a primit încă banii.

Sunt sătul de echipele arăbești, de echipele turcești de la locul cinci în jos.În Arabia Saudită, primele 4-5 sunt echipe de rang european în ceea ce privește plata și respectarea salariilor, în rest, procese, TAS, și nu vreau ca băieții mei de la firmă să stea și să pună avocați să facă în așa fel încât jucătorii să își primească banii restanți și așa mai departe. De asta spun, mai bine aștepți, mai bine joci aici, dar e goana asta după un milion-două”, a declarat Giovanni Becali, potrivit sport.ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.