La Iași va fi construit un nou stadion, al cărei investiții totale se va ridica la suma de 40 de milioane de lei. Noua arenă sportivă va fi omologată pentru meciuri de Liga 3, eșalpn unde joacă ACS USV Iași, ultimul loc din Seria 1.
Noul stadion va fi construit de Universitatea pentru Științele Vieții din Iași și va avea o capacitate de 2.100 de locuri. Investiția va fi asigurată de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
GALERIE FOTO. Noul stadion care va fi construit la Iași
Este vorba de o arenă multifuncțională, care va fi dotată cu sală de fitness, saună, zonă sanitară și de kinetoterapie și vestiare. Costurile totale ale investiției se vor ridica la 40 de milioane de lei, adică la aproximativ 8 milioane de euro, conform apix.ro.
Aceeași sursă susține că arena ar trebui să fie finalizată până la sfârșitul anului 2025. Suprafața de joc va măsura 100 de metri pe lungime și 62 în lățime. Terenul va avea gazon natural, dotat cu un sistem de udare și drenare.
Arena va fi omologată pentru meciuri de Liga 3. Pe lângă fotbal, terenul va putea găzdui și meciuri ale altor sporturi: aruncarea cu greutate și cioacul, aruncare cu discul, sărituri cu prăjina, oină, aruncare cu greutăți
În jurul suprafeței de joc va fi amenajată o pistă de atletism, care va avea 4 culoare. Suprafața de alergare va fi una artificială „tip tartan”. Baza va dispune de 75 de locuri de parcare. Stadionul va dispune și de panouri fotovoltaice, cari for fi montate în curte și pe acoperiș. Acesta vor asigura o parte din energia necesară.
Stadionul va fi construit în proximitatea arenei „Emil Alexandrescu”, pe care evoluează Poli Iași, clubul din Superliga.
Vasile Stoleru, președintele Asociației Sportive USV Iași, a oferit detalii despre noua baza sportivă:
„Terenul de fotbal îndeplinește condițiile de omologare pentru competiții de Liga a 3-a, cu suprafața efectivă de joc de 100 x 62 m, terenul fiind folosit în scop didactic și pentru competiții amicale. Terenul îndeplinește condițiile și pentru întreceri atletice precum aruncarea greutății, aruncarea ciocanului, aruncarea discului, sărituri cu prăjina, oină.
Terenul va avea gazon natural, fiind prevăzut un sistem eficient de irigare și drenare. S-a avut în vedere un sistem de irigare automat pe bază de sprinklere. În jurul terenului va fi amenajată o pistă de atletism cu patru culoare de alergare pentru 100 metri, iar fiecare culoar va avea o lățime de 1,2 metri. Suprafața de alergare va fi una artificială tip tartan”.
{{text}}