Campioana Italiei, Inter Milano, s-a impus categoric pe terenul celor de la Verona, scor 5-0, într-o partidă a etapei cu numărul 13 din Serie A. Astfel, trupa lui Simone Inzaghi a urcat pentru moment pe primul loc în campionat, cu 2 puncte peste Napoli, care va primi mâine vizita celor de la AS Roma.
Duelul de pe Stadio Marc'Antonio Bentegodi nu a început cu o veste bună pentru trupa lui Simone Inzaghi.
După doar un sfert de oră de la fluierul de start al partidei, veteranul fundaș italian Francesco Acerbi (36 de ani) s-a accidentat și a fost nevoit să părăsească terenul. În locul său a fost introdus olandezul Stefan de Vrij (32 de ani).
Toate golurile s-au marcat în prima repriză
Festivalul de goluri de la Verona a început la două minute de la schimbarea forțată pe care a efectuat-o Inzaghi.
Omul care a deschis scorul a fost Joaquin Correa, în minutul 17, acesta fiind primul gol semnat de argentinian în acest sezon de Serie A. Pasa decisivă a venit de la Marcus Thuram.
Cinci minute mai târziu, rolurile s-au inversat, iar francezul a fost cel care a profitat de un serviciu bun din partea lui Correa și a reușit să-l învingă pe Montipo.
După alte trei minute, Marcus Thuram a realizat „dubla”, aducând astfel liniștea în tabăra „nerazzurrilor”.
Cu toate acestea, elevii lui Simone Inzaghi nu s-au oprit aici și au mai reușit să înscrie de 2 ori până la pauză, mai întâi prin nou-intratul De Vrij (31'), iar omul care a stabilit scorul final al partidei a fost Yann Bisseck, cu 5 minute înainte de pauză.
La pauză, Paolo Zanetti a realizat nu mai puțin de 4 modificări în echipa sa, dar acest lucru nu a dat roade, iar cei de la Verona nu au reușit nici măcar golul de onoare în fața campioanei Italiei.
În urma acestui rezultat, Verona rămâne pentru moment pe locul 14, cu 12 puncte, în timp ce campioana Italiei urcă provizoriu pe prima poziție în Serie A și speră ca Napoli și Atalanta să facă pași greșiți pentru ca „nerazzurrii” să rămână lideri în clasament la finalul acestei etape.
VIDEO. Rezumatul meciului Inter - Verona
Clasament Serie A:
Verona - Inter » Echipele de start:
VERONA (3-4-1-2): Montipo - Dawidowicz, Magnani, Daniliuc - Tchatchoua, Serdar, Belahyane, Bradaric - Harroui - Mosquera, Tengstedt
Rezerve: Berardi, Perilli - Alidou, Cisse, Dani Silva, Faraoni, Ghilardi, Kastanos, Lambourde, Lazovic, Okou, Rocha, Sarr, Sishuba, Suslov
Antrenor: Paolo Zanetti
INTER (3-5-2): Sommer - Bisseck, Acerbi, Bastoni - Darmian, Barella, Asllani, Mkhitaryan, Carlos Augusto - Correa, Thuram
Rezerve: Di Gennaro, J. Martinez - Arnautovic, Buchanan, de Vrij, Dimarco, Dumfries, Frattesi, Palacios, Pavard, Taremi, Zielinski
Antrenor: Simone Inzaghi
Stadion: Stadio Marc'Antonio Bentegodi (Verona)
Arbitru: Andrea Colombo
{{text}}