„Am dat cu obrazul de podea, s-a făcut liniște în sală” » Antrenează de 15 ani aceeași echipă din România și își spune poveștile pentru GSP

Cristian Achim (54 de ani), tehnicianul lui CSM CSU Oradea, este unul dintre cei mai longevivi antrenori din sportul românesc. Acesta a împlinit recent 15 ani pe banca tehnică a echipei de baschet din Oradea.

În ultimii 10 ani, odată cu dispariția lui CSU Asesoft Ploiești, baschetul masculin românesc a fost dominat de două echipe: U-BT Cluj-Napoca și CSM CSU Oradea. Între cele două formații s-a dezvoltat o adevărată rivalitate, iar U-BT și Oradea s-au întâlnit în 3 din ultimele 4 finale de campionat.

Principalul artizan al performanțelor obținute de CSM Oradea în această perioadă a fost Cristian Achim, antrenorul sosit pe banca roș-albaștrilor în noiembrie 2009. În urmă cu două săptămâni, tehnicianul din Râmnicu Vâlcea a sărbătorit 15 ani alături de CSM Oradea cu o victorie în fața lui CS Dinamo București: 86-57.

Cristian Achim: „Niciodată nu m-am putut gândit că voi ajunge în acest punct”

Cu această ocazie, Achim a oferit un interviu pentru GSP.ro în care a vorbit despre semnificația acestui moment, despre momente frumoase, dar și despre cele mai dificile, despre cum și-a găsit motivația de a rămâne 15 ani la aceeași echipă și despre ce își dorește de la viitor.

„Mă simt extraordinar de bine din toate punctele de vedere. Mă bucur, sincer, că m-a prins această aniversare într-un moment bun al echipei. Suntem pe primul loc și în grupa din FIBA Europe Cup și în campionat. Pică bine”, a declarat tehnicianul în vârstă de 54 de ani.

„Vă dați seama că niciodată nu m-am putut gândi, când am ajuns eu la Oradea, că voi ajunge în acest punct. Era aproape imposibil de anticipat. Dar uite că s-a întâmplat. Lucrurile au mers foarte bine. Echipa a avut creștere constantă în primii ani, apoi ne-am stabilizat oarecum pe locuri fruntașe și am reușit să rămânem acolo, ceea ce este foarte important”, a adăugat Achim.

În 2016, CSM Oradea a obținut primul titlu național la baschet masculin, iar, în 2018 și 2019, bihorenii au repetat performanța. Apoi, în 2021, trupa lui Cristian Achim a obținut prima medalie europeană – un bronz în FIBA Europe Cup.

„Datorită, în principal, baschetului, s-a construit o sală de sport în Oradea, ceea ce este o mare realizare. Practic de-acolo a plecat ideea - sala Antonio Alexe devenise neîncăpătoare la jocurile de baschet. Sigur că oamenii care au luat deciziile sunt de apreciat, ei au dus la bun sfârșit lucrarea. Dar mă bucur că, datorită nouă în special, această idee s-a întrupat. Iată că avem o sală frumoasă care ne face mândri în Europa”, a punctat antrenorul Leilor Roșii.

Cristian Achim: „Am aceeași foame de rezultat ca în prima zi, aceleași nopți nedormite”

- Cum au fost acești 15 ani petrecuți pe banca lui CSM Oradea?

- Sigur că drumul ăsta nu a fost lin, n-avea cum să fie. Până la urmă trăim în sportul de performanță. N-avea cum să fie numai lapte și miere. Au fost și greutăți, au fost multe piedici, multe probleme dar iată că până la urmă le-am străbătut cu toții într-un mod foarte profesionist. Totul este făcut cu un staff, nimic nu se poate face de unul singur. Ar fi o iluzie. Noi suntem puternici pentru că suntem o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Mă bucur că am avut parte de asemenea colectiv în jurul meu care m-a ajutat și mă ajută enorm.

- Care sunt oamenii cărora le sunteți recunoscător?

- În primul rând, este președintele actual al clubului, Șerban Sere, care în momentul în care am venit eu era managerul echipei de baschet. Poate primul care ar fi trebuit numit este actualul primar (n.r. Florin Birta). Eu nu am nicio legătură cu politica, dar aceasta este realitatea. Actualul primar era, în acel moment, președintele clubului CSM Oradea și, practic, el a girat totul. Și venirea mea și menținerea mea în anumite momente mai grele și susținerea foarte mare pe care am avut-o. De aceea, eu o să-i rămân recunoscător toată viața.

- Cum ați găsit motivația de a rămâne 15 ani la o singură echipă? An de an, în fiecare vară, ați trecut prin același proces al construirii unui lot competitiv.

- Este cea mai complicată treabă. Din fericire pentru mine, îmi vine natural. Sunt un tip competitiv. Nu e complicat pentru mine. Cel mai important lucru, pe lângă competitivitatea asta, e faptul că niciodată nu am fost o persoană mulțumită de ce am realizat. Tot timpul mi-am dorit mai mult, mereu am țintit mai departe. Cred că aici este cheia. Într-adevăr, e reală vorba că e ușor să ai succes, dar mai greu e să îl menții. Pe mine chestia asta m-a ambiționat și mai tare.

- Cum v-a ambiționat?

- Eu am aceeași foame de rezultat ca în prima zi. Cred că la asta se rezumă totul. Am aceleași emoții și acum. Am aceeași frică de înfrângere ca acum 15 ani. Sigur că am altă experiență, dar spiritul a rămas viu. Am aceleași nopți nedormite din cauza emoțiilor. Cred că problemele apar atunci când totul se tocește, inclusiv latura emoțională. Eu îmi doresc în continuare să câștig fiecare meci, fiecare competiție sau să mergem cât mai departe pe drumul pe care ne aflăm.

Cristian Achim: „La al doilea titlu am fost, efectiv, în delir”

- Deci antrenoratul a rămas în continuare o mare pasiune.

- Îmi place enorm ceea ce fac. Atunci când merg la lucru eu nu simt asta. Îmi vine natural. Este o pasiune. Îmi place totul, îmi place baschetul. Realmente, îmi place foarte tare ce fac. Sigur că, odată cu experiența, am început să mă simt foarte bine pe teren, la meciurile oficiale. Totul vine mult mai natural, mult mai ușor. Însă pasiunea mi se pare extraordinară în toată ecuația asta. Eu cred că asta e valabil pentru oricine în orice domeniu.

- Credeți că această pasiune poate să fie și dezavantajoasă?

- Sigur că asta vine cu un mare efort din toate punctele de vedere și cu un mare stres emoțional. Tocmai pentru că îmi doresc, pentru că vibrez la fiecare meci, pentru că pun pasiune, pentru că fiecare meci contează. Însă nu mi-am pierdut deloc motivația.

- Care a fost cel mai dificil moment al carierei?

- În iarna dintre 2015 și 2016.

- În sezonul în care ați luat primul titlu?

- Exact, ca să vedeți cum e viața. Nu pot să intru în detalii, dar aproape s-a ajuns la o despărțire. Atunci domnul Florin Birta a fost cel care a luat decizia ca eu să continui. Și, uite ce frumos, am luat titlul. Viața îți oferă foarte multe lucruri – atât bune, cât și rele. Problemele nu erau generate de rezultate, ci de altceva. Noi eram pe primul loc în campionat și apoi am câștigat titlul. Extraordinar.

- Care este cea mai frumoasă amintire?

- Al doilea titlu luat. M-am bucurat enorm la primul, dar la al doilea am fost efectiv în delir. Pentru că am vrut să demonstrez tuturor și mie însumi că nu a fost o întâmplare. Hai să ne aducem aminte cum a câștigat Leicester titlul în Anglia. Toate echipele mari au fost varză, ei au prins o chimie deosebită și au ieșit campioni. Dar asta se întâmplă o dată la 100 de ani. E, titlul al doilea mi-a demonstrat că nu a fost o întâmplare și că suntem pe drumul cel bun. A definitivat și a validat munca noastră.

- Cred că ați colaborat cu 100-150 de baschetbaliști în ultimii 15 ani. Cum reușește un antrenor să gestioneze jucători cu personalități și background-uri atât de diferite?

- Este extrem de important pentru mine procesul de selecție. Știți că se tot vorbea despre mine, spuneau răutăcioșii, că nu sunt capabil să gestionez caracterele dificile. Adică să am un jucător mega talentat, dar care să fie un nenorocit în viața de zi cu zi. Aveau ei impresia că asta este o mare chestie. Eu niciodată nu am crezut așa ceva. Da, într-adevăr, nu aș putea să lucrez cu un jucător pe care să nu îl intereseze, care să nu se antreneze sau care să joace numai când vrea el. N-aș putea să rezist. Aș pleca ori eu, ori el. În general, acum pleacă el.

- Ce presupune procesul de selecție?

- Fac foarte multe cercetări despre caracterul lor. Sigur că, în primul rând, mă interesează valoarea sportivă. Dacă valoarea sportivă a unui jucător este foarte bună, dar aflu că are probleme comportamentale, niciodată nu va veni la Oradea. Pentru că nu cred în așa ceva. Care a fost ștampila echipei noastre? Munca, atmosfera bună. Având această grijă în selecție, nu e foarte greu să gestionez un număr mare de jucători. Ei deja sunt testați. Eu știu exact pe cine aduc.

Cristian Achim: „Eram vânăt tot la obraz, parcă mă luptasem cu Muhammad Ali”

- Dacă ar trebui să construiți un prim 5 ideal cu jucătorii care au evoluat la Oradea, cum ar arăta?

- M-am gândit de multe ori și nu am reușit să răspund niciodată. Nu îmi ajung 5 locuri. Dacă aș face-o, sunt sigur că aș nedreptăți pe cineva. La prima vedere, Will Franklin, Kris Richard, Martin Zeno, să zicem... Dar, hai să fim serioși, am mai avut guarzi foarte buni. L-aș nedreptăți pe Barnette, care a ieșit guard-ul anului cu noi. Discuția poate continua. Nu-mi dă la socoteală, nu-mi iese. Mai ales că sunt 15 ani.

- Ați vorbit de momente dificile și de momente frumoase, dar sunt sigur că au fost și multe întâmplări amuzante. Puteți să povestiți una dintre ele?

- Știi că nu prea sunt bun la astea, nu? N-am o fire ludică, să mă exprim literar. Hai să zicem una. Echipa trecea printr-un moment un pic mai dificil. Și, împreună cu Milan (n.r. Milan Mitrovic, fostul antrenor secund al lui CSM Oradea), ne tot gândeam ce naiba să facem, să-i scoatem din starea aia de boi care trag la jug. Parcă nu mai aveau bucurie. Antrenamentele îi afundau mai tare în starea aia. La un moment dat, Milan zice «Coach, uite la ce m-am gândit. Mergem la sală și îi surprindem complet. Nu mai facem niciun antrenament și jucăm fotbal». Pe mine nu mă duce mintea la astea că eu sunt cu munca. Mi s-a părut o idee bună.

- Și ce s-a întâmplat?

- Ne-am echipat și noi și am jucat. Reacția a fost, într-adevăr, fenomenală. Însă, la o minge, m-am împiedicat, am căzut și am dat cu obrazul de podea. Rău de tot. Inițial, toată lumea s-a speriat. S-a făcut liniște în sală. M-am ridicat, mi-am pus gheață și, când au văzut că sunt bine, au râs o oră în continuu. Le-am spus că măcar mi-am atins obiectivul, i-am făcut să iasă din starea aceea de apăsare. Mandache ține minte și în ziua de azi. A fost chiar lângă mine. Nu mai spun că, în următoarea zi, eram vânăt tot la obraz, parcă mă luptasem cu Muhammad Ali.

- În finalul discuției, după trofee și medalii cucerite, ce vă doriți în următoarea etapă a carierei dumneavoastră?

- Mi-aș mai dori foarte tare să iau încă o medalie în cupele europene. Am luat un bronz care e o amintire senzațională. Am bătut în finala pentru bronz o echipă din Rusia. O medalie extraordinar de valoroasă. Nu contează ce culoare, dar mi-aș mai dori încă o medalie în cupele europene.

709 meciuriare Cristian Achim la CSM Oradea, dintre care 467 au fost câștigate