Rodri (28 de ani) a fost desemnat câștigătorul Balonului de Aur în 2024, iar mijlocașul spaniol a prezentat prestigiosul trofeu în fața fanilor chiar înainte de startul partidei dintre Manchester City și Tottenham de pe Etihad Stadium, duel care a fost însă pierdut categoric de „cetățeni”, scor 0-4. Florentin Perez a avut o ieșire dură.
Internaționalul spaniol s-a clasat pe prima poziție în clasamentul pentru cel mai râvnit trofeu individual din fotbal, depășindu-l pe Vinicius cu doar 41 de puncte. Podiumul a fost completat de alt jucător al „galacticilor”, și anume Jude Bellingham.
Florentino Perez nu a rămas indiferent și a contestat public acest rezultat
După ce a aflat că niciunul dintre jucătorii săi nu a fost desemnat câștigător, Florentino Perez a luat decizia de a boicota gala organizată de France Football, iar astfel, niciun membru al clubului nu a luat parte la evenimentul în care acest premiu a fost decernat.
Iar acum, la aproape o lună distanță de la gala respectivă, președintele madrilenilor a declarat public faptul că Rodri merita să câștige trofeul, însă nu în acest sezon, ci în acela în care Manchester City a reușit să cucerească „tripla” (Campionat, Cupă, Liga Campionilor).
Mai mult decât atât, „Papa Perez” a criticat France Football pentru criteriile de decernare ale Balonului de Aur, dar și sistemul de votare. Acesta susține faptul că Vinicius ar fi câștigat marele trofeu fără voturile jurnaliștilor din Namibia, Uganda, Albania și Finlanda.
„Rodri este un mare jucător, din Madrid, are toată dragostea noastră și cu siguranță merită un Balon de Aur. Dar nu pe acesta. Pentru mine, acest Balon de Aur ar fi trebuit să ajungă la un jucător de la Real Madrid.
Vinicius este cel mai bun jucător din lume și stiu că fanii lui Real Madrid sunt mândri de el. Se spune că Europeanul din Germania a influențat mult Balonul de Aur, dar și Dani Carvajal a câștigat acest trofeu...
Jude Bellingham a făcut, de asemenea, un turneu final foarte bun. Jucătorii lui Real Madrid merită acest trofeu. Îmi este imposibil să explic. Fără Namibia, Uganda, Albania și Finlanda... Vini ar fi câștigat Balonul de Aur. Și mai mult, aceste țări nu i-au dat niciun măcar un vot lui Vinicius. Nici măcar unul, imaginează-ți asta!
Finlandezul, cel puțin, și-a dat demisia... a spus că nu va mai face parte din juriu. Apreciez asta. Balonul de Aur ar trebui să fie un trofeu independent și votat de oameni cunoscuți. Acest sistem ar trebui să se schimbe”, a declarat Florentino Perez, conform jurnalistului italian Fabrizio Romano.
{{text}}