Radu Drăgușin (22 de ani), fundașul central de la Tottenham, a mers la vot a doua zi după meciul câștigat cu Manchester City, scor 4-0. Stoperul a fost integralist în victoria categorică a echipei londoneze.
După ce sâmbătă l-a înfruntat pe Haaland, Drăgușin mers să voteze la alegerile prezidențiale. Acesta a pus ștampila la Londra, apoi a transmis un mesaj.
Radu Drăgușin, mesaj din secția de votare
„Puterea este la noi, trebuie doar să o folosim”, a transmis Radu Drăgușin pe pagina personală de Instagram, alături de o imagine cu el în secția de vot.
Drăgușin a fost integralist sâmbătă, pe Etihad, împotriva lui Manchester City. A avut o prestație solidă și a fost lăudat de Ange Postecoglou, antrenorul lui Tottenham.
Ange Postecoglou, laude pentru Radu Drăgușin
„Cred că toți fundașii au fost grozavi. Trebuie să fii astfel pentru a obține ceva împotriva lui City! Modul în care pasează mingea și atacă constant te obligă. Trebuie să fii concentrat și cred că Ben și Radu au fost pe tot parcursul meciului. Și Vic a fost foarte bun în spatele lor.
Colectiv, ne-am apărat foarte bine, dar vreau să le dau credit celor doi băieți, Ben și Radu, pentru că nu s-au ferit să înceapă jocul de pe linia de fund”, a declarat Postecoglou, potrivit Football London.
Radu Drăgușin are 5 meciuri în acest sezon din Premier League, dintre care 4 ca titular. Drăgușin are 3 partide jucate și în Europa League, iar în Cupa Ligii a fost integralist în două partide.
{{text}}