Radu Drăgușin a acordat un interviu pentru site-ul oficial al lui Tottenham Hotspur, după evoluția foarte bună din meciul cu Manchester City (4-0).
Printre cei mai buni jucători ai lui Tottenham la 4-0 cu Manchester City, lăudat și în cadrul popularei emisiuni „Match Of The Day”, de la BBC, Radu Drăgușin a fost interlocutorul preferat de jurnaliștii de la biroul de presă al lui Tottenham pentru un interviu la „Review Show”.
Radu Drăgușin: „Am realizat o performanță uimitoare”
Apărătorul român le-a spus reporterilor că „acesta a fost unul dintre cele mai bune meciuri, dacă nu cel mai bun, pe care noi l-am făcut de când sunt eu la club. Am realizat o performanță uimitoare. Cea pentru care am muncit în fiecare zi, motivul pentru care dăm tot ce putem în fiecare zi la antrenamente. Credem că putem face ceva special anul acesta și vrem să continuăm pe aceeași cale”.
Radu Drăgușin a fost și la vot, duminică
Întrebat despre cât de greu le-a fost lui și coechipierilor să reziste furtunii declanșate de Erling Haaland, Phil Foden, Bernado Silva et comp. în debutul partidei de pe Etihad, înainte de a câștiga la acel scor halucinant, Drăgușin a vorbit despre unitatea echipei și despre ceea ce ar putea realiza în acest sezon dacă jucătorii țin aproape unul de altul.
Radu Drăgușin: „Cred că asta ne va aduce și mai mult împreună”
„Cred că astăzi (n.r. - sâmbătă) am arătat că suntem mai mult decât colegi de echipă, din cauza felului în care am suferit, a felului în care am ținut piept într-un joc în deplasare la City, unul dintre cele mai grele meciuri pe care le poți disputa. Și, așa cum am spus, am realizat o performanță incredibilă.
Cred că asta ne va aduce și mai mult împreună. Vom înțelege că dacă rămânem uniți, dacă ne menținem principiile, dacă muncim din greu, putem realiza ceva foarte, foarte important în acest an”, este convingerea fundașului adus de Tottenham în ianuarie 2024, de la Genoa.
Radu Drăgușin a bifat 10 apariții la Tottenham, în acest sezon. Are 5 în Premier League, 3 în Europa League și două în Cupa Ligii Angliei. În total, 736 de minute jucate.
{{text}}