Mihai Stoica (59 de ani), peședintele Consiliului Administativ de la FCSB, a făcut calculele, înaintea meciului cu Olympiakos, care se va juca joi, 28 noiembrie, de la 22:00, în runda cu numărul #5 a grupei unice din Europa League.
Înaintea meciului de pe Arena Națională, FCSB ocupă locul 8 în grupa unică, cu 9 puncte acumulate în primele 4 runde. De cealaltă parte, grecii se clasează pe 11, cu 7 puncte.
Mihai Stoica crede că vor exista echipe cu 9 puncte acumulate care nu vor merge mai departe la finalul celor 8 runde, în ciuda calculelor care spun că o echipă cu 9 puncte este 92 la sută calificată.
Oficialul de la FCSB este convins că roș-albaștrii vor merge mai departe dacă vor face 10 puncte. Astfel, cu un egal joi, pe Arena Națională, campionii au putea deja să desfacă sampania calificării, după spusele lui Mihai Stoica.
Mihai Stoica, înainte de FCSB - Olympiakos: „Cu 10 puncte mergi mai departe sigur!”
„Sperăm să mai adăugăm puncte, că s-au făcut simulări și 99 la sută mergi mai departe cu 9 puncte. Dar eu mă uit la echipele de jos, cum e Porto. E clar că astfel de echipe vor face puncte. Eu speram să fie multe egaluri, dar nu au fost. Cred că vor fi echipe care nu vor trece cu 9 puncte. Cu 10 mergi mai departe sigur”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
Peste 40.000 de suporteri la FCSB - Olympiakos
Mihai Stoica a mai spus că deja s-au vândut peste 40.000 de bilete pentru meciul de joi. Grecii vor avea și ei o galerie importantă: 2.700 de suporteri îi vor încuraja pe elevii lui Jose Luis Mendilibar.
„Vom sări de 40.000, deja am trecut de numărul acesta. Grecii au 2.700 de bilete, acontate deja. Nu va fi sold-out. Sold-out va fi cu Manchester United. Vor veni puțini englezi atunci. E frig. Grecii o să ocupe centrul vechi, acolo se duc toți”, a mai spus Mihai Stoica.
{{text}}