Frank Lampard, 46 de ani, a preluat-o pe Coventry City, formație care ocupă locul 17 în Championship, a doua ligă engleză.
Frank Lampard era liber de contract din finalul lunii iunie 2023, când i-a expirat mandatul de antrenor interimar la Chelsea. Mijlocașul englez își începuse cariera de „principal” la Derby, în sezonul 2018/2019, apoi le-a antrenat la nivelul primei ligi pe Chelsea, Everton și, din nou, Chelsea.
Astăzi, fostul mijlocaș englez a fost anunțat ca antrenor al celor de la Coventry City, locul 17 în Championship. I-a luat astfel locul lui Mark Robins, cel care pregătise echipa în ultimii 7 ani și jumătate.
Lampard a semnat un contract valabil 2 ani și jumătate și va avea în staff două nume familiare, pe Joe Edwards și Chris Jones.
Frank Lampard, prezentat în liga a doua engleză, la Coventry
„Sunt încântat să fiu aici, la un club față de care am un respect uriaș pentru istoria și tradiția lui. Am crescut într-o perioadă în care Coventry a avut mare succes, așa că primirea acestui rol este foarte importantă pentru mine”, a comentat Lampard.
Și Doug King, directorul executiv și proprietarul clubului, s-a arătat „încântat că Frank Lampard a acceptat să ni se alăture ca antrenor principal”.
„Frank s-a călit în Championship și știe de ce ai nevoie în acest campionat pentru a avea succes. Experiențele lui ulterioare la Chelsea și Everton ne asigură că îi va face pe talentații noștri jucători să înțeleagă ce-ți trebuie pentru a avea succes la cel mai înalt nivel”, a adăugat el.
Lampard a mai antrenat-o în Championship pe Derby, între iulie 2018 și iulie 2019. A obținut 26 de victorii în 57 de meciuri în acel mandat.
De la ora 16:00, Lampard a condus primul antrenament la Coventry. Până la următorul meci oficial, sâmbătă cu Cardiff, mai sunt 48 de ore. Coventry a obținut 17 puncte în primele 17 etape, doar două în plus față de Hull, prima formație din zona retrogradabilă.
{{text}}