Iga Swiatek (23 de ani, 2 WTA) a fost suspendată pentru o lună după ce a fost depistată cu substanța interzisă trimetazidină. Presa internațională a reacționat imediat la cel mai recent caz de dopaj din tenis.
Swiatek a primit o suspendare provizorie de o lună și a ratat 3 turnee în această toamnă. Suspendarea i-a fost impusă pe 12 septembrie și i-a fost ridicată pe 4 octombrie. Acum, aceasta a acceptat suspendarea de o lună, din care au mai rămas de ispășit 8 zile.
Swiatek s-a apărat susținând că substanța interzisă a ajuns în corpul ei prin contaminare și a avut câștig de cauză, astfel că a primit o lună suspendare.
Spaniolii, după ce Swiatek a fost depistată pozitiv: „Un alt cutremur în tenis”
„Un alt cutremur în tenis, Swiatek a fost suspendată pentru dopaj”, a titrat as.com.
Spaniolii continuă: „După 3 luni de la cutremurul cauzat de faptul că Jannik Sinner a fost testat pozitiv, dopajul zguduie din nou tenisul. Swiatek, ca și Sinner, scapă de o sancțiune majoră, deoarece ancheta a stabilit că poloneza nu are nicio vină sau neglijență - în acest rezultat negativ”.
L'Equipe a titrat simplu: „Testată pozitiv cu trimetazidină, Iga Swiatek a fost suspendată pentru o lună”. Francezii au continuat: „Tunete în lumea micii mingi galbene.
Agenția Internațională de Integritate în Tenis a confirmat joi că Iga Swiatek (23 de ani, nr. 2 mondial) a acceptat o suspendare de o lună în cadrul programului antidoping în tenis, după ce a fost testată pozitiv cu trimetazidină (TMZ), substanță interzisă, la niveluri scăzute, într-un eșantion prelevat în afara competiției la 12 august”.
Cum au reacționat americanii și englezii
„Ceea ce s-a întâmplat în aceste minute este senzațional: ITIA a suspendat-o pe Iga Swiatek timp de o lună pentru că a fost depistată pozitiv cu substanța dopantă trimetazidină în timpul unui control în afara competiției în august 2024”, au scris americanii de la tennisworldusa.org.
„Campioana de Grand Slam Iga Swiatek a primit INTERDICȚIE de a juca tenis după un test doping pozitiv. Swiatek și-a susținut imediat nevinovăția, susținând că ingestia substanței s-a datorat unui supliment de melatonină contaminat.
Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului a acceptat explicația tinerei de 23 de ani cu privire la modul în care TMZ - care poate ajuta performanța sportivă - a ajuns în organismul ei”, a scris The Sun.
{{text}}