Răzvan Lucescu (55 de ani), antrenorul lui PAOK, a analizat victoria cu RFS, scor 2-0, în Europa League.
PAOK a câștigat în deplasare cu RFS și a obținut prima victorie a sezonului în Europa League. Grecii au 4 puncte din 5 meciuri în grupa unică și sunt pe locul 27 în clasament.
Răzvan Lucescu: „Orice greșeală costă în Europa League”
„Nu am fost deloc calm, trebuia să continuăm în același ritm. Nu voiam să complicăm lucrurile împotriva acestei echipe și nu voiam să-i las pe jucătorii mei să se relaxeze. Jucăm într-o competiție unde chiar și o greșeală în minutul 90+5 poate să te coste.
Pe de o parte, îmi doream să marcăm încă un gol, dar pe de altă parte știam cât de important era să nu primim vreunul. Riga a obținut puncte pe acest teren, chiar dacă a pierdut cu Galatasaray și Anderlecht.
Trebuie să continuăm cu aceeași concentrare și în următorul meci, în același stil, atât în campionat, cât și în Europa. Se vede că revenim la mentalitatea de a lupta și de a obține victorii.
Trebuie să fim complet concentrați și să demonstrăm că totul se realizează prin muncă grea și concentrare absolută, iar asta trebuie să fie abordarea noastră în toate competițiile”, a declarat Răzvan Lucescu la finalul meciului, potrivit sport24.gr.
PAOK a obținut prima victorie, după 3 înfrângeri și un egal. Echipa lui Răzvan Lucescu a pierdut cu Galatasaray, scor 1-3, cu FCSB, scor 0-1, și cu Manchester United, scor 0-2. A remizat cu Viktoria Plzen, scor 2-2.
{{text}}