International   •   Europa League   •   FCSB - OLYMPIAKOS

Bîrligea, șters și „comisar” » Pentru ce a primit cartonașul roșu în minutul 67 din FCSB - Olympiakos

Articol de Ionuţ Iordache, Cristi Preda (foto), Alexandru Stanciu   —  joi, 28 noiembrie 2024

Daniel Bîrligea (24 de ani) a fost eliminat în minutul 67 al meciului celor de la FCSB cu Olympiakos, din etapa #5 a grupei unice din Europa League, după ce a văzut al doilea „galben” pentru un fault inutil asupra unui fundaș grec. Atacantul lui FCSB văzuse primul cartonaș galben cu 14 minute înainte, pentru proteste.

Atacantul campioanei României a părăsit terenul la scorul de 0-0. Bîrligea avusese o evoluție ștearsă până în acel moment, nu reușise să pună în pericol poarta celor de la Olympiakos.

+46 Foto
FCSB - Olympiakos // foto: Gazeta Sporturilor

Daniel Bîrligea, eliminat în FCSB - Olympiakos


Atacantul celor de la FCSB a văzut al doilea „galben” în minutul 67, după un atac inutil, cu talpa, asupra fundașului lui Olympiakos, Panagiotis Retsos. Primul avertisment al lui Bîrligea a venit în momentul 53, după ce a protestat vehement la adresa arbitrului Sebastian Gishamer.

Un fotbalist al lui Olympiakos l-a faultat pe Valentin Crețu, iar Bîrligea i-a cerut insistent arbitrului să-i acorde cartonașul galben adversarului, dar centralul austriac i-a dat „galben” românului.

Ngezana a fost scos cu targa în prima repriză

Siyabonga Ngezana (27 de ani), fundașul central de la FCSB, a fost scos pe targă de pe teren în minutul 30 cu Olympiakos din Europa League.


Ngezana a acuzat dureri încă din minutul 15 al partidei, însă a continuat să joace, dar în minutul 28, acesta s-a pus jos și a cerut schimbarea. Fundașul central a fost scos cu targa de pe teren, semn că accidentarea e una serioasă.

+5 Foto
Ngezana scos pe targă la meciul cu Olympiakos/ Foto: Cristi Preda GSP.

Ngezana a fost înlocuit cu singurul fundaș central pe care FCSB îl mai avea pe bancă, Dawa.

Accidentarea lui Ngezana vine în cel mai vulnerabil moment pentru FCSB, acesta intrând pe o listă și așa aglomerată: Mihai Lixandru, Baba Alhassan, Vlad Chiricheș, David Kiki, Alexandru Băluță, Alexandru Pantea și Luis Phelipe.

Echipele de start la FCSB - Olympiakos

FCSB (4-2-3-1): Târnovanu - Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic - Edjouma, Șut - Miculescu, Olaru, Tănase - BîrligeaRezerve: Vlad - Panțîru, Dawa, Ștefănescu, D.Popa, Toma, Baeten, Musi

Antrenor: Elias Charalambous

Olympiakos (4-2-3-1): Tzolakis - Costinha, Retsos, Pirola, Ortega - Mouzakitis, Dani Grecia - Rodinei, Kostoulas, Masouras - El KaabiRezerve: Paschalakis, Anagnostopolous - Biancone, Stamenic, Velde, Yaremchuk, Willian, Chiquinho, Sergio Oliveira, Hezze, Apostolopolous, Ntoi

Antrenor: Jose Luis Mendilibar

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.