România a revenit miraculos și a învins-o pe Cehia, scor 29-28, în primul meci al grupei B de la Campionatul European de handbal feminin.
- Reporterii GSP Sebastian Culea și Adrian Jitea sunt în Ungaria și transmit toate informațiile care contează de la Euro 2024;
- Tot astăzi, de la ora 21:30, în grupa României se mai joacă meciul Muntenegru - Serbia.
Pentru naționala de handbal feminin a venit momentul marii întrebări. Cum se descurcă după retragerea Cristinei Neagu? Florentin Pera a fost ales pentru reconstrucție, având obiectiv calificarea la Jocurile Olimpice din 2028.
Primul test al „tricolorelor” a fost unul înșelător. Cehia nu are un nume de speriat în handbal, dar actuala generație e una care te poate răni. A ajuns până în sferturile de finală la precedentul Mondial, iar nucleul a rămas același.
România - Cehia, thriller la Campionatul European de handbal feminin
Meciul n-a stârnit mare interes în Debrecen. După ziua mohorâtă de ieri, fanii handbalului au profitat de soare. Au preferat Târgul de Crăciun sau o plimbare în parc.
Atmosfera în Fonix Arena a fost dominată de galeria venită din România. Câteva sute de suporteri îmbrăcați în galben au bătut tobele cu patos. Au încercat să imprime ritmul și elevelor lui Pera.
Selecționerul se temea de Marketa Jerabkova (28 de ani), dar centrul lui Ikast a marcat doar două goluri în prima repriză, unul din propria jumătate, în poarta goală.
România a avut alt mare obstacol: demonii interiori. „Tricolorele” au irosit ocazii mari din situații ideale, singure cu Novotna. Moralul a scăzut, diferența pe tabelă a crescut până la 6 goluri. Finalul mitanului a consemnat o revenire dorită, dar neanunțată. Bazaliu și Gogîrlă și-au asumat execuții de la distanță. Au avut și o doză de șansă. Din păcate, elevele lui Bent Dahl au înscris în ultima secundă și au intrat la cabine cu 13-11.
Repriză magică la Debrecen!
Repriza secundă a început cu o lipsă de inspirație pe ambele semicercuri. Ratări din poziții ideale, întrerupte de două „trasoare” ale Biancă Bazaliu.
Româncele au continuat să o facă mare pe Sabrina Novotna, desemnată în final și MVP al partidei (20 de parade). O grabă nejustificată, inclusiv două tentative de a înscrie de la centrul terenului, ambele blocate. Extremele au ratat și ele din unghiuri mari, spre frustrarea lui Pera.
Cehia s-a chinuit teribil pe pozițional în ultimul sfert de oră. Nicio acțiune n-a avut coerență, doar gafele „tricolore” le-au păstrat în meci.
Egalarea mult căutată a venit în minutul 53, de la Ostase. Sala a erupt, un vacarm a înconjurat fiecare acțiune. Fiecare pasă părea deviată de unda sonoră a celor peste 1.700 de români.
Revenită în poartă, Curmenț a scos o minge grea în minutul 56. Ostase a obținut un 7 metri, Bazaliu a transformat. Generația de suflet din handbal conducea pentru prima dată în meci. Și nici nu avea cum să mai cedeze avantajul într-o atmosferă ca pe Arena Națională!
VIDEO. Rezumatul meciului România - Cehia, revenirea incredibilă a „tricolorelor” la Euro 2024
România începe cu o victorie imensă, iar șansele calificării în grupa principală au crescut considerabil.
Programul în grupa României de la Euro 2024:
- 29 noiembrie » România - Cehia 29-28
- 29 noiembrie, ora 21:30 » Muntenegru - Serbia
- 1 decembrie, ora 19:00 » Muntenegru - România
- 1 decembrie, ora 21:30 » Serbia - Cehia
- 3 decembrie, ora 19:00 » Serbia - România
- 3 decembrie, ora 21:30 » Cehia - Muntenegru
FINAL. România - Cehia 29-28
- Cea mai bună marcatoare a României a fost Bianca Bazaliu, cu 9 reușite. Au mai contribuit Lorena Ostase (8), Oana Borș (4), Alisia Boiciuc (3), Alicia Gogîrlă (2), Alexandra Dindiligan (1), Ștefania Stoica (1), Andreea Popa (1).
min. 60: Lovitura de grație vine cu un lob din partea Oanei Borș. 29-27
min. 59: Time-out cerut de Florentin Pera. 28-27
min. 58: Bazaliu NU poate rata azi! 28-26
min. 57: Bazaliu înscrie de la 7 metri. Conducem pentru prima dată! 27-26
min. 56: Bazaliu aruncă în vinclu, Curmenț apără! 26-26
min. 55: Andreea Popa lovește iar bara. Prea multe ratări din poziții favorabile! 25-26
min. 54: Time-out cerut de Florentin Pera. 25-26
min. 53: ÎN SFÂRȘIT, ROMÂNIA EGALEAZĂ! Cehia se chinuie pe fiecare pozițional. 25-25
min. 50: Ratăm iar de la centru, în bară, dar Ostase recuperează și înscrie. 24-25
min. 49: Încă o greșeală majoră de interpretare. Încercăm să marcăm de la centru, Novotna mai scoate o minge. 22-24
min. 48: Bazaliu punctează de la 7 metri. Prima superioritate numerică din meci pentru România. 22-24
min. 47: Bent Dahl cere time-out într-un moment în care România ar fi avut nevoie. Pera încearcă să profite de moment. 21-23
min. 47: Ostase încearcă să înscrie de la centrul terenului, dar Novotna mai intervine o dată. 21-23
min. 46: Bazaliu, de la 7 metri. 21-22
min. 45: Dindiligan ratează pe contraatac. Novotna ajunge la 15 mingi apărate. Incredibil! 20-22
min. 44: Momente de grație pentru Oana Borș. 20-22
min. 43: Cehia repune rapid după golul marcat de Andreea Popa. Defensiva României nu face față ritmului. 19-22
min. 42: Hosu apără, dar nu reușim să profităm. 18-21
min. 41: Atacul începe să meargă. Înscrie și Oana Borș. 18-20
min. 41: Cea mai bună acțiune o României, o schemă care o lasă pe Ostase singură pe pivot. Din păcate, defensiva e prinsă dezorganizată. 17-20
min. 39: Bazaliu își intră în mână! 16-17
min. 38: Alicia Gogîrlă evită inteligent două adversare și aruncă lângă bară. 15-17
min. 34: Ratări rarisime de ambele părți. Ostase trage în portar de pe semicerc. 13-14
min. 34: Ostase punctează și arată pumnul spre fani. Răspunsul vine imediat: „România, România!”. 13-14
min. 32: Oana Borș înscrie cu un lob perfect. Curmenț apără la acțiunea următoare! 12-14
2.240 de spectatoriasistă la meci, număr oficial
A început repriza secundă!
Final de repriză. Cehia conduce cu 13-11.
min. 30: Ostase punctează pe contraatac. 11-2
min. 30: Bazaliu punctează de la 7 metri! 10-12
min. 28: România înscrie în inferioritate numerică, prin Alicia Gogîrlă. Curmenț ridică fanii în picioare cu două parade uluitoare. 9-12
min. 27: Bazaliu, cu o lovitură caracteristică. Bent Dahl cere time-out! 8-12
min. 25: Boiciuc, cu al treilea gol, o aruncare disperată din amenințare de joc pasiv. 7-12
min. 25: Hosu intră în poartă, dar nu poate apăra aruncarea de la 7 metri executată de Cholevova. 6-12
min. 24: Ostase înscrie de la centru, pe o repunere rapidă. 6-11
min. 21: Jerabkova înscrie din propria jumătate, în poarta goală. 5-10
min. 19: Ștefania Stoica iese la rampă și înscrie de la distanță. 5-8
min. 15: Boiciuc aruncă imparabil. 4-6
min. 14: Ostase trimite în bară dintr-o poziție ideală. Cehoaicele ratează într-un mod unic. Mingea a lovit toate cele 3 bare, apoi a fost prinsă de Curmenț. 3-6
min. 12: Florentin Pera cere primul time-out al partidei. 3-6
min. 7: Lorena Ostase se demarcă încă o dată perfect, dar reușita nu e validată pe tabelă. 3-5
min. 6: Ostase marchează, Curmenț apără iar! 3-3
min. 5: Novotna are un start formidabil în poarte Cehiei. Curmenț are și ea prima intervenție! 2-3
min. 3: Alisia Boiciuc pătrunde superb și marchează. 2-3
min. 2: Bianca Curmenț iese inspirat din poartă și recuperează. Ostase marchează. 1-1
min. 1: România are lovitura de start. Ostase e blocată, dar în prealabil a fost împinsă evident. 0-0
Ora 19:00: A început partida! Aproximativ 2.000 de spectatori sunt prezenți în Fonix Arena. 1.700 dintre ei sunt români.
UPDATE ora 18:50 » Jucătoarele pășesc pe parchetul din Fonix Arena
„România! România!”, răsună în Fonix Arena. Organizatorii invită jucătoarele pe parchet. Doar 10 minute până la startul spectacolului.
UPDATE ora 18:35 » Pera, implicat în încălzire! Românii domină atmosfera
În timp ce Bent Dahl supraveghează de la distanță, Florentin Pera este foarte activ în încălzirea României. Cere energia din partea jucătoarelor, dar aceasta a venit din partea fanilor.
Fanii români au început spectacolulFanii „tricolori” domină atmosfera. Au fost „activați” de melodia „Dragostea din Tei”.
UPDATE ora 18:20 » Florentin Pera, interviu în Fonix Arena
Reporterii EHF au intervievat cei doi selecționeri. Florentin Pera a transmis, din nou, că mizează pe spiritul de echipă al „tricolorelor”.
E adevărat, avem o echipă tânără, dar energia este bună. Suntem pregătiți pentru ce urmează. Avem 7 jucătoare aflate pentru prima dată la un turneu final european. Dar suntem un grup bun! Vom lupta pentru fiecare minge, pentru puncte. Cred că scopul nostru este să consolidăm echipa. Vom da totul!
- Florentin Pera, selecționer România
În tot acest timp, handbalistele efectuau o încălzire gălăgioasă. Buna dispoziție domnește în tabăra „tricoloră”.
UPDATE ora 17:40 » Fonix Arena, pregătită de spectacol
Toate detaliile sunt puse la punct. Primii fani și-au ocupat pozițiile în Fonix Arena.
UPDATE ora 17:15 » Delegația României a ajuns la Fonix Arena
Delegația României a ajuns prima la Fonix Arena. Cu două ore înaintea partidei, străzile din jur sunt pustii. Niciun fan încă nu și-a făcut apariția în zonă.
Lotul României pentru meciul cu Cehia
Grupele Campionatului European de handbal feminin:
- Grupa A – Suedia, Ungaria, Turcia, Macedonia de Nord
- Grupa B – Muntenegru, România, Cehia, Serbia
- Grupa C – Franţa, Spania, Portugalia, Polonia
- Grupa D – Danemarca, Elveţia, Insulele Feroe, Croaţia
- Grupa E – Norvegia, Austria, Slovacia, Slovenia
- Grupa F – Olanda, Germania, Ucraina, Islanda
Grupele A, B și C se împerechează în grupa principală. La fel și grupele D, E și F.
{{text}}