Fotbal   •   Liga 1   •   CRAIOVA - CFR CLUJ 0-2

Rocadă à la Cluj: CFR a trecut de Universitatea Craiova fără probleme și a urcat pe primul loc în Superligă!

+9 Foto
Sursă foto: Facebook@ Universitatea Craiova

Articol de Remus Dinu   —  duminică, 01 decembrie 2024

CFR Cluj s-a impus în derby-ul cu Universitatea Craiova, 2-0 în Bănie, preluând cel puțin temporar șefia Superligii. Oltenii au dezamăgit crunt și au cedat fără drept de apel în fața contracandidatei la titlu.

Cronica partidei Craiova - CFR 0-2, scrisă de Remus Dinu » Olteni moi! Clujul cucerește Bănia și urcă pe primul loc

Într-o seară în care, firesc, exit poll-urile parlamentarelor au mutat în plan secund derby-ul din Bănie, Universitatea și CFR și-au dat întâlnire pe „Oblemenco”, de Ziua Națională, miza fiind palpabilă, supremația în Superligă.


Un pot atractiv pus la bătaie pentru Gâlcă și Petrescu, reintrați serios în „big time-ul” campionatului.

Clujul „on fire” din start

Dincolo de îmbrățișarea dintre foștii colegi din Generația de Aur, n-a fost loc de prea multe amabilități la Craiova. Meciul a început „fierbinte”, pe fast-forward, cu CFR-ul neașteptat de temerar stăpânind jumătatea adversă. Louis Munteanu a dat tonul, blocat în ultimul moment de Popescu, însă a mai durat câteva zeci de secunde până când „feroviarii” au trecut la conducere.

Păun, același servant inspirat, și-a depășit în viteză adversarul direct, a centrat la țintă, iar Matei Ilie, ajuns la finalizare, l-a învins pe Laurențiu Popescu - cap imparabil, Bănia amuțea deja.


Până la urmă, un scenariu devenit uzual la Universitatea lui Gâlcă: în 10 dintre ultimele 12 meciuri din campionat, juveții au început prin a fi conduși. La Arad au „dres-o”, vor mai reuși și acum?

+9 Foto
Sursă foto: Facebook@ Universitatea Craiova

Replici timide, Craiova n-a avut zvâc

A durat până când alb-albaștrii să prindă cât de cât culoare în obraji. Mai întâi, au „înghețat” pentru o clipă în minutul 17, când Djokovic n-a putut să cadreze la o fază fixă la care oltenii fuseseră prinși iar pe picior greșit.

„Dezmeticirea” a venit în minutul 28, la zdravănul șut al lui Bancu, trecut frustrant de aproape pe lângă poarta lui Hindrich. Mici semne de revenire, însă maximum din ce se putea obține după 30 de minute de letargie generală, cu Lukic neputincios în avanposturi. Și cu Mitriță în tribune, suspendat.

Repriza și-a pierdut treptat din intensitate, un pas în spate orchestrat de Petrescu, dar cu aceeași versiune sterilă afișată de craioveni. Ultimul cuvânt l-a avut Lukic, finalizare dezamăgitoare chiar înainte de pauză.

CFR, de piatră! Craiova, în continuare fără reacție

Cei 8.000 de suporteri care au ales totuși o expediție pe stadion în detrimentul dezbaterilor politice n-au fost „dezmierdați” nici la revenirea de la cabine.

Din contră, Universitatea n-a dat în niciun moment senzația că ar fi capabilă să „răstoarne” scorul sau măcar să-i pună în dificultate pe ardeleni, un sentiment mai neplăcut decât realitatea de pe tabelă.

Tăvălit bine în prima repriză, Postolachi și-a încercat norocul la reluare, dar execuția a lăsat de dorit (54'). Câteva minute mai târziu, CFR a trecut pe lângă 2-0, șutul din întoarcere al lui Deac fiind blocat în ultimul moment.

Între timp, Gâlcă își pierduse răbdarea: trei schimbări operate în decurs de câteva minute. Soluții vechi și noi, puștiul Barbu, Ivan, apoi Mora și Elvir Koljic. Zero consecințe la poarta lui Hindrich, semiîntrebuințat doar de stoperul Maldonado, în minutul 70.

+9 Foto
Sursă foto: Facebook@ Universitatea Craiova

N-a fost Ivan, a fost Korenica

Cu tribunele deznădăjduite, reduse, parcă, pe modul silențios de apatia favoriților, meciul s-a scurs tiptil spre ultimele 10 minute, cu perspective tot mai posomorâte pentru cei care așteptau un regal în zi de sărbătoare.

Cea mai clară ocazie a oltenilor a venit abia în minutul 82! Ivan a reluat periculos după un corner, parada lui Hindrich salvându-i pe CFR-iști.

Avea să fie ultima tresărire a Craiovei, căci ecuația s-a închis definitiv în minutul 86. Servit de Peter Michael, kosovarul Korenica le-a dat KO-ul final oltenilor, pentru o rocadă clujeană la vârf. CFR e temporar lider, Dan Petrescu are în sfârșit motive să fie mulțumit.

Clasamentul la zi în Superliga

FINAL » Universitatea Craiova - CFR Cluj 0-2

  • Pentru live și statistici, click AICI.
  • Au marcat: M. Ilie 5', Korenica 87'
  • Gâlcă a efectuat două schimbări în minutul 58: au intrat Barbu și Andrei Ivan, au părăsit gazonul Baiaram și Badelj. Ulterior, tehnicianul juveților a apelat și la Mora și Koljic.
  • Activi, „feroviarii” au deschis scorul după doar cinci minute, prin Matei Ilie, care a finalizat cu capul, fără speranțe pentru Popescu, după o centrare excelentă a lui Păun.
  • Imnul României, „Deșteaptă-te, române!”, a fost intonat pe „Oblemenco” înaintea meciului, cu ocazia Zilei Naționale a României.
  • 8.226 de spectatori au fost prezenți la duelul din Bănie, număr oficial!

Universitatea Craiova - CFR Cluj, echipele de start

CSU Craiova: L. Popescu - Vlădoiu, Maldonado, Badelj, Bancu - Screciu - Paradela, Cicâldău, Mekvabishvili, Baiaram - Lukic

Rezerve: Lung, Lopez, Ndong, Sierra, Căpățînă, Oshima, Houri, Mora, Bană, A. Barbu, A. Ivan, Koljic

Absent: Mitriță (suspendat)

Antrenor: Costel Gâlcă

CFR Cluj: Hindrich - Mogoș, Leo Bolgado, M. Ilie, Simao - Fică, Djokovic, Păun - Deac, L. Munteanu, Postolachi

Rezerve: Gal, Camora, Abeid, Boben, Graovac, K. Keita, Artean, R. Filip, Tachtsidis, Korenica, Nkololo, Michael

Absenți: -

Antrenor: Dan Petrescu

Stadion: „Ion Oblemenco”

Arbitru: Marcel Bîrsan

Asistenți: Vasile Marinescu, Radu Ghinguleac

VAR: Iulian Dima

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.