Sporturi   •   Tenis   •   DOPAJ

Prima reacție a firmei care a produs medicamentul contaminat în cazul de dopaj al fostului lider mondial Iga Swiatek: „Ne pare foarte rău”

Iga Swiatek Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Luminița Paul   —  vineri, 29 noiembrie 2024

Iga Swiatek (23 de ani, locul 2 WTA) a primit o suspendare de o lună, după ce a testat pozitiv la trimetazidină, un modulator metabolic. Ea s-a apărat demonstrând că substanța a ajuns în organismul ei prin contaminarea unui medicament luat pentru rezolvarea unor probleme legate de somn.

Detaliile cazului de dopaj al fostului lider WTA Iga Swiatek au ieșit la iveală pe 28 noiembrie, atunci când jucătoarea, dar și ITIA au dezvăluit ceea ce s-a întâmplat de la testul pozitiv din 12 august încoace.

Jucătoarea a fost anunțată peste exact o lună, pe 12 septembrie, despre acest fapt. După ce și proba B, cerută pe Swiatek, a confirmat rezultatul, aceasta a început să caute, împreună cu echipa ei și diverși experți, cauza prezenței trimetazidinei în proba sa.

În cele din urmă, a prezentat dovezi care au fost acceptate că a fost vorba de o contaminare a unui medicament, Melatonina LEK-AM 1 mg, pe care l-a luat pentru a-și regla problemele de somn legate de schimbarea fusului orar.


Swiatek a susținut în apărarea sa că medicamentul este produs în Polonia și că poare fi cumpărat din farmacii, în unele stă în depozit, în altele direct pe raft și este fabricat de o marcă reputată, un flacon de 90 de pastile costând în jur de 23 de zloți, adică 26-27 de lei. Iga lucrează cu doctorul care i-a recomandat melatonina din 2019 pentru a-și regla somnul.

Produsul a fost cumpărat de Daria Abramowicz, psihologa polonezei, care o însoțește la toate turneele, iar aceasta a adus chitanța doveditoare.

După încheierea cazului, Swiatek a primit o lună de suspendare, din care ispășise 22 de zile în perioada de suspendare temporară, și au mai rămas 7 zile, până pe 4 decembrie.

Firma producătoare a oferit prima reacție


Firma producătoare, LEK-AM Pharmaceutical, a reacționat, trimițând un comunicat la finalul căruia își declară disponibilitatea de a colabora pentru lămurirea oricăror dubii.

Medicamentul Melatonina LEK-AM 1 mg se găsește în farmacii în Polonia

„Alături de publicul internațional și de fanii Igăi Swiatek, suntem întristați de situația care a a apărut în cazul uneia dintre cele mai bune jucătoare de tenis ale lumii. Suntem adânc mișcați de declarația Igăi Swiatek din 28 noiembrie 2024, nu doar ca angajați ai companiei farmaceutice, ci și ca fani ai sportului polonez”, se arată în declarația oficială.

„Ne pare foarte rău că incidentul are legătură cu Melatonina LEK-AM 1 mg, cu atât mai mult cu cât medicamentul nostru a fost apreciat și considerat de încredere timp de mulți ani de către doctori și pacienți, inclusiv sportivi profesioniști”, continuă comunicatul.

„Urmăm toate procedurile legate de producție”

Iga Swiatek // foto: Imago

„Campania LEK-AM Pharmaceutical produce medicamente de cea mai înaltă calitate și este supusă inspecțiior regulate periodice ale Inspectoratului Superior al Medicamentelor. Îndeplinim cele mai înalte standarde în producerea doctoriilor. Urmăm toate procedurile legate de producția lor, în acord cu principiile Manualului de Bună Fabricare, aprobat de Uniunea Europeană și de legea națională”, asigură ei.

„Melatonina LEK-AM 1 mg este obiect al unei inspecții stricte în fiecare stadiu al producției. Urmele de impurități detectate în pachetele de medicamente testate sunt sub nivelul acceptat, ceea ce înseamnă că nu amenință în niciun grad sănătatea și viața pacienților. Melatonina LEK-AM 1 mg este sigură pentru pacienți.”

”În legătură cu această situație, LEK-AM este într-un dialog constant cu Inspectoratul Superior al Medicamentelor. Ne declarăm întreaga cooperare pentru a clarifica orice dubiu”, se încheie declarația făcută publică de compania farmaceutică.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.