International   •   Campionate   •   BRAZILIA

Robinho rămâne după gratii. Judecătorii i-au refuzat eliberarea » Ce face pentru a-și reduce condamnarea!

Robinho, care a bifat 137 de meciuri, 35 de goluri și 27 de assisturi la Real Madrid, are o povară grea de suportat la răcoare / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 29 noiembrie 2024

Robinho (40 de ani), fosta extremă stângă braziliană, care s-a retras în octombrie 2020, a încercat zadarnic să iasă din închisoare. El se află închis într-o pușcărie din orașul Santos.

Opt dintre cei zece membri ai completului, chemat să dea verdictul, au decis ca ex-jucătorul cu 100 de prezențe și 28 de goluri pentru Seleção să-și continue ispășirea condamnării de zece ani.

Robinho s-a retras la FC Santos, pentru care a marcat 82 de goluri în 186 de meciuri / Foto: Imago

Golgheterul sud-american, care a evoluat la Real Madrid, Manchester City și AC Milan, iar după 18 de ani de carieră și-a agățat ghetele în cui la clubul unde s-a format, suportă sentința primită pentru violul comis în 2013 în Italia.


Robinho a sperat că va scăpa de mâna lungă a legii dacă va reveni în țara sa natală. Numai că autoritățile braziliene l-au reținut și l-au băgat la pușcărie.

Și Curtea de Casație a confirmat în 2022 verdictul dat de judecătorii italieni, astfel că extrema stângă a trebuit să se resemneze pentru următoarea perioadă că nu va fi pus curând în libertate.

Robinho repară aparatură electronică și ține discursuri!

Dar, în tentativa de a mai scăpa de ceva din perioada de detenție, talentatul fost fotbalist al reprezentativei cvintuple campioane mondiale s-a apucat să învețe o altă meserie.


Robinho a urmat un curs pentru a deveni electrician, astfel încât să poată depana televizoare, radiouri și alte aparate electronice.

Și nu se limitează la atât. Fotbalistul care s-a retras cu 13 trofee câștigate la cluburi și la echipa națională își etalează și latura creativă și în afara gazonului. Robinho s-a apucat de discursuri și le ține prelegeri și le citește cărți colegilor din spatele gratiilor.

După ce s-a despărțit de AC Milan, cu care a câștigat lo scudetto în 2011, brazilianul a plecat din Europa. A jucat în China, la Guangzhou Evergrande, apoi în patria de origine, la Atletico Mineiro. Iar de-acolo, a mai avut două aventuri în Superliga turcă, la Sivasspor și Bașakșehir.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.