Naționala de handbal feminin a României a debutat nemaipomenit la Campionatul European de Handbal din Ungaria, reușind o victorie de senzație în fața Cehiei, 29-28, la capătul unui meci complicat, în care „tricolorele” au fost nevoite să vină mereu din urmă. Dar selecționata la început de drum a lui Florentin Pera a „răsturnat” tabela pe final și pornește, așadar, cu un moral excelent în perspectiva următoarelor partide.
Gazeta Sporturilor l-a invitat pe Petru Ghervan, 66 de ani, fost selecționer al reprezentativei masculine de handbal, personaj cu mare experiență în fenomen, să traseze principalele concluzii desprinse din succesul cu Cehia.
Profesorul Petru Ghervan, după triumful României cu Cehia: „Am câștigat o jucătoare, asta e mai important decât victoria!”
Ce a remarcat profesorul în exprimarea elevelor lui Pera și cine i-a atras atenția în confruntarea din Fonix Arena? În primul rând, Ghervan laudă prestația Alisiei Boiciuc, handbalista de doar 19 a celor de la Corona Brașov, pe care specialiștii o compară deja cu Mika Brădeanu. Apoi, cunoscutul om de handbal a aplaudat inspirația lui Florentin Pera, dar și dispoziția grozavă afișată de Lorena Ostase și Bianca Bazaliu.
„Cred că un mare beneficiu pe care l-a avut această națională nouă a fost că au ales acele meciuri puternice (n.r. de pregătire în perspectiva EURO). Bine că nu au ales adversare de linia a doua, a treia, jocurile acelea au fost foarte bune.
După părerea mea, prima repriză a fost una firească. Au lăsat-o pe Jerabkova să joace, cea mai bună jucătoare a lor... Dar jocul s-a schimbat în momentul în care au început să facă un marcaj mai strâns la Jerabkova.
Nu știu cât de mult a fost remarcată jucătoarea care i-a făcut marcaj, Boiciuc. La 19 ani, a blocat o jucătoare de top mondial. Asta înseamnă mai mult decât o victorie cu Cehia, înseamnă o jucătoare câștigată la 19-20 de ani. Un câștig enorm!
Începutul a fost fără o busolă, a fost un început în care cehoaicele și-au făcut bine temele și au arătat bine, după care le-am incomodat și noi și am venit cu ceva. Aici Florentin Pera a fost inspirat”, a declarat Ghervan, în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor.
3 goluria înscris Boiciuc în meciul cu Cehia, dincolo de aportul evident adus defensivei
„Ostase lider, Bazaliu un plus față de echipa de club”
Ghervan a avut cuvinte de laudă și la adresa Lorenei Ostase, a doua cea mai bună marcatoare a României, cu opt goluri. Cealaltă remarcată a acestuia, Bianca Bazaliu, a punctat de 9 ori!
„Ostase nu rămâne decât să-și consolideze poziția de lider, de jucătoare de bază. Bazaliu a fost un plus față de echipa de club, am văzut o dorință la ea... Jucătoarele mai «vechi», Ostase are 27 de ani, și-au făcut treabă și asta ne bucură pe toți”, a punctat fostul selecționer al naționalei masculine.
Petru Ghervan are o experiență de peste 4 decenii în handbal / Sursă foto: Bucovina SportÎntre 2009 și 2014, Ghervan a fost membru al Consiliului de Administrație al FR Handbal, iar între 2012 și 2014 a ocupat funcția de director al Departamentului Tehnic al Federației.
Programul în grupa României de la Euro 2024:
- 29 noiembrie » România - Cehia 29-28
- 29 noiembrie, ora 21:30 » Muntenegru - Serbia
- 1 decembrie, ora 19:00 » Muntenegru - România
- 1 decembrie, ora 21:30 » Serbia - Cehia
- 3 decembrie, ora 19:00 » Serbia - România
- 3 decembrie, ora 21:30 » Cehia - Muntenegru
{{text}}