International   •   Campionate   •   BARCELONA - LAS PALMAS

Barcelona - Las Palmas, în runda #15 din La Liga » Victorie imensă pentru oaspeți

+9 Foto
Barcelona a fost învinsă cu scorul de 1-2 de Las Palmas, în runda cu numărul #15 din La Liga.

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Barcelona a fost învinsă cu scorul de 1-2 de Las Palmas, în runda cu numărul #15 din La Liga.

Prima repriză a fost marcată de accidentarea lui Alejandro Balde, care a primit un cot în gât din partea lui Sandro și nu a mai putut continua partida. Cea mai mare ocazie a primei părți a fost cea semnată de Raphinha, care a scăpat singur cu portarul în minutul 45+2, dar a lovit „transversala”.

Oaspeții au lovit imediat după pauză. Sandro Ramirez a deschis scorul în minutul 49, cu un șut pe jos, la colțul lung. Tot cu un șut la firul ierbii a marcat și Raphinha, care a restabilit egalitatea câteva minute mai târziu.


GALERIE FOTO. Victorie mare pentru Las Palmas pe terenul celor de la Barcelona

Scăpat pe contraatac, Fabio Silva a făcut 2-1 pentru Las Palmas, într-un moment în care Barcelona ataca în valuri după restabilirea egalității. În minutele de final, catalanii s-au aruncat în atac, în speranța că vor marca golul care să le aducă măcar un egal, într-un meci în care au fost mari favoriți.

Puteau să egaleze chiar în prelungiri, dar mingea trimisă de Lewandowski a trecut puțin pe lângă. După 15 meciuri, Barcelona este în continuare lider, cu 34 de puncte, în timp ce Las Palmas a urcat pe 14, cu 15 puncte.


Clasamentul din La Liga

FINAL. Barcelona - Las Palmas 1-2

  • Click aici pentru statistici

  • Au marcat: Raphinha (62) / Sandro (49), F. Silva (67)

  • În minutul 26, Alejandro Balde a părăsit terenul pe targă, după ce a primit o lovitură puternică în gât din partea lui Sandro Ramirez.

Barcelona - Las Palmas echipele de start:

Barcelona: Pena - Kounde, Cubarsi, Martinez, Balde - Gavi, Pedri - Raphinha, Torre, F. Lopez - Lewandowski

Rezerve: Astralaga, De Jong, Dominguez, Fernandez, Fort, E. Garcia, Martin, Olmo, Szczesny, F. Torres, P. Victor, Yamal

Antrenor; Hansi Flick

Las Palmas: Cillessen - Viti, A. Suarez, McKenna, Marmol - Munoz, Campana - Ramirez, Rodriguez, Moleiro - F. Silva

Rezerve: Cardona, Fuster, Gil, Goncalez, Herzog, Korkas, Januzaj, Loiodice, Marvin, Mata, McBurnie, Ramirez

Antrenor: Diego Martinez

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.