Opinii   •   EDITORIAL

Cum e Șumi, și pistoalele

Articol de Marius Mărgărit   —  sâmbătă, 30 noiembrie 2024

De ce să ne mai mire gestul lui Boupendza către suporterii nemulțumiți de involuția lui cu Petrolul?! Sau nemulțumirea evidentă a lui N'Jie după ce a fost înlocuit în partida cu UTA, când i-a cerut socoteală lui Șumudică imediat după schimbare?!

La cât i-a dat cu bronz antrenorul în toate aparițiile publice de dinainte de debutul lor pentru giuleșteni, normal că băieții se cred avioane pentru amărâta asta de Superligă. Că s-au plătit pe ei 18 milioane, respectiv 27, că nu a mai văzut fotbalul nostru așa ceva, că o să rupă norii și plasele adverse.

Trebuia un pic de publicitate, pentru încredere, dar și să se justifice cumva efortul financiar pentru aducerea lor, la cererea expresă a lui Șumudică.

+15 Foto
Aaron Boupendza, scandal cu fanii la Rapid - Petrolul

Și știți cum sunt vedetele, le plac doar aplauzele și să fie chemați la autografe, nu să fie contestați sau scoși din joc când prind o zi mai slabă.

Nu e nicio mare noutate, așa sunt mai toți fotbaliștii. Și dacă îi mai și legeni și îi ții mereu în puf, se obișnuiesc în brațe și fac urât când coboară pe pământ.

Nu-i vorbă, odată cu apariția celor doi, dar și cu schimbarea sistemului de joc, cu trei stoperi, Rapid chiar arată ceva mai bine. Poate că nu e doar o coincidență că, de când au intrat la joc Boupendza și N'Jie, echipa n-a mai pierdut.

Deși respectivii chiar n-au rupt deocamdată gura Superligii. Au marcat fiecare câte un gol în campionat, iar primul are unul și în Cupă. O fi mult, o fi puțin, în 7, respectiv 5 partide, în care au fost folosiți mereu titulari? Parcă nu sună ca în reclame, dar deh, se invocă acum că mai au nevoie de timp să se acomodeze, cu echipa, cu vremea, cu suporterii ăștia așa de pretențioși, care nu vor și pace doar să cânte și să aplaude.


Deși, chiar dacă ar fi dat câte 5 goluri, tot n-ar avea nicio scuză să treacă la astfel de manifestări.

Dar, parafrazând un proverb despre turci, atât de dragi tehnicianului din Giulești, „cum e Șumi, și pistoalele". Dacă îl văd pe antrenor cu diverse gesturi la adresa fanilor, chiar și adverși, cum se caută pe la lucrările dentare cu degetul mijlociu sau cum se ia parte în parte cu ei în expresii neaoșe, băieții ăștia abia veniți pe aici ce să învețe?! Că așa e pe la noi, că nu e nicio problemă să mai derapezi de personalitate. După aia bagi o dumă, o explicație de lemn și trece.

Nu, nu e simplu să încasezi, dar când primești mai mereu daruri dinspre tribună, te poți aștepta și la reversul medaliei, dacă nu livrezi. Mai ales în Giulești. Boupendza și N'Jie ar fi trebuit să știe asta, că doar sunt băieți umblați.

Nu știu dacă Șumudică va lua sau nu măsuri, dacă le-a explicat cum e treaba pe aici. Dar cei doi au făcut deja cunoștință cu cealaltă parte a fanatismului suporterilor vișinii. Care nu au în obicei să uite prea ușor și prea repede vedetismele și figurile, mai ales că deocamdată chiar sunt nejustificate. E greu în Giuleștina!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.