International   •   Stranieri   •   Tottenham

Ce scrie presa din Anglia despre Radu Drăgușin, înainte de Tottenham - Fulham

+11 Foto
Radu Drăgușin/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Radu Drăgușin (22 de ani) are șanse uriașe să bifeze al 7-lea meci la rând ca titular pentru Tottenham. Spurs va juca duminică împotriva lui Fulham, de la ora 15:30, în Premier League

Profitând de absențele lui Van de Ven și Cristian Romero, Drăgușin a fost integralist în ultimele 6 meciuri ale lui Spurs. Iar jurnaliștii englezi care scriu despre Tottenham sunt siguri că internaționalul român va fi titular și cu Fulham.

Principalii concurenți pe post ai lui Drăgușin nu sunt recuperați, iar Radu ar urma să facă pereche în centrul defensive cu Ben Davies.

„Radu Drăgușin, titular în Tottenham - Fulham”


„Radu Drăgușin va fi din nou titular în inima defensivei, întrucât Cristian Romero nu e tocmai pregătit să joace din primul minut. Totuși, argentinianul se poate întoarce săptămâna viitoare”, au scris cei de la Spurs Web.

Drăgușin are 11 meciuri în acest sezon pentru Tottenham. A jucat de 5 ori în Premier League, de 4 ori în Europa League și de două ori în Cupa Ligii Angliei.

Drăgușin a fost însă titular în ultimele 6 meciuri, când Spurs a înregistrat 3 victorii, două eșecuri și un egal. Ultima partidă bifată de Radu a fost cea de joi, cu Roma, din Europa League.

Tottenham a făcut 2-2, iar Drăgușin a fost caracterizat de englezii de la London Evening Standard: „Un alt spectacol nervos în această competiție, împotriva unei echipe romane ofensive. I-a ajutat pe Spurs să mențină o linie defensivă disciplinată, ceea ce a avut drept consecință că Roma a căzut în mod repetat în capcana ofsaidului”.


Radu Drăgușin, în Tottenham - Roma/ foto Imago Images
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.