Fernando Vicente, antrenorul lui Andrey Rublev, a vorbit în pauza competițională despre colaborarea sa cu jucătorul rus, despre mentalitatea acestuia, despre cum a încercat să îl ajute în problemele cu care s-a confruntat și despre așteptările pe care le are de la el.
Andrey Rublev (27 de ani, 8 ATP) a cucerit 2 trofee în anul 2024 și a avut un bilanț de 43 de victorii și 26 de înfrângeri. Cu toate acestea, rusul a rămas mai cunoscut pentru ieșirile sale nervoase și pentru câteva momente bizare de pe terenul de tenis, în care s-a lovit singur.
Fernando Vicente, despre Andrey Rublev: „I-aș da 4/10 comportamentului său din acest an”
Despre aceste comportamente, dar și despre metodele prin care Rublev a lucrat la jocul și la psihicul său, a povestit Fernando Vicente, antrenorul acestuia.
„Rublev a suferit mult mental și a experimentat probleme de comportament. I-aș da 4/10 comportamentului său din acest an. Ne amintim ce s-a întâmplat la turneul din Dubai, unde a fost descalificat. Rublev nu s-a descurcat cu consecințele acestui lucru”, a declarat tehnicianul spaniol pentru Championat.
Vicente a dezvăluit că Rublev lucrează cu un american care și-a propus să îl învețe cum să gestioneze pauzele dintre puncte și game-uri și, de asemenea, că a avut perioade când a mers la psiholog de 3 ori pe săptămână.
„Am încercat să fim aproape de el, să îl susținem, a mers la psiholog de 3 ori pe săptămână. Conversația a decurs în jurul amintirilor lui Rublev legate de unde a început totul și care sunt culmile pe care a ajuns. Este o situație normală. Ca antrenor, de asemenea înfrunt probleme în timpul anului”, a afirmat Vicente.
Andrey Rublev/Foto: Getty ImagesFernando Vicente: „Înțeleg mentalitatea rusească. Adesea sunt triști”
Antrenorul în vârstă de 47 de ani a vorbit despre câteva din situațiile prin care a trecut Andrey Rublev în acest sezon și despre volumul de muncă pe care îl depune acesta:
„A fost un sezon nebun. Înainte de turneele din China, a avut o problemă la un testicul. Doctorul l-a rugat să nu meargă, dar Andrey a vrut. Apoi a avut o problemă în zona abdominală și de-abia putea să servească. Andrey este nebun, în sensul bun al cuvântului. Mereu vrea să se antreneze. Mă bucur să pregătesc un jucător ca el”, l-a lăudat Vicente pe jucătorul în vârstă de 27 de ani.
Fernando Vicente a spus câteva cuvinte și despre felul de a gândi al rușilor și despre ajutorul pe care Rublev îl primește de la Marat Safin:
„Înțeleg mentalitatea rusească. Foarte rar sunt satisfăcuți cu ce au realizat și adesea sunt triști. Îl rog pe Marat Safin să îi explice multe lucruri lui Andrey. Vine des la noi în cantonament și discutăm constant de ce Rublev se comportă așa, fiindcă Marat făcea la fel. Vorbesc mult despre viață și familie. E mai ușor pentru Rublev să înțeleagă, fiindcă Safin a avut probleme similare cu ale lui”
La final, Vicente a mărturisit că uneori se gândește că un alt antrenor ar fi mai potrivit pentru Rublev. În același timp, spaniolul a declarat că este sigur că elevul său ar putea câștiga un turneu major și că se bucură de starea psihică mai bună a acestuia.
Fernando Vicente și Andrey Rublev colaborează din 2017.
{{text}}