Tudor Tudurachi este un tânăr talent din motorsport care, la doar 16 ani, atrage deja atenția pasionaților de viteză. Țintește să pună România pe harta motorsportului de anduranță, debordează de încredere privind capabilitățile sale pe circuit, devansând piloți cu experiență vastă.
După cum însuși afirmă, organizatorii unora dintre competițiile la care a participat au rămas surprinși de rezultatele acestuia. În detrimentul unei cariere în Formula 1, ar prefera una în anduranță. În ianuarie, va participa la prima cursă de 24 ore, fiind deja în toiul pregătirilor pentru aceasta.
La vârsta la care majoritatea tinerilor își trăiesc adolescența, el se află pe circuitele internaționale, unde nu doar că face față unor provocări imense, dar le depășește cu o maturitate și o stăpânire de sine demne de un profesionist. „De multe ori nu am mai găsit timp pentru distracție, de exemplu, dar asta nu m-a afectat foarte mult, pentru că pasiunea mea pentru cursele de anduranță este foarte mare și mă simt în elemental meu când sunt la volan”, a mărturisit acesta privind sacrificiile necesare pentru a răzbate în universul pe care îl iubește.
„Pasiune pură” este un serial în care GSP.ro și-a propus să aducă în prim-plan cazurile excepționale din sportul juvenil, inclusiv din disciplinele mai puțin mediatizate.
„Când pilotez un BMW M4 GT4, la viteze de 250 km/h, iar eu trebuie să iau rapid cele mai bune decizii, simt într-adevăr că adrenalina crește”
- Care a fost primul moment în care ai simțit că lumea motorsportului este pentru tine?
- Am fost pasionat de cursele de mașini de când mǎ ştiu. Îmi povestesc părinții că, în jurul vârstei de trei ani, știam deja mărcile de mașini pe care le vedeam pe stradă. Pe la vârsta de 9 ani, când am început kartingul de performanță, am simțit cu adevărat că nu pot sta departe lumea motorsportului. După primele curse câștigate, am fost convins că viitorul meu va fi în acest domeniu. Am evoluat mult în anii ce au urmat, am câștigat titluri naționale și internaționale și în prezent pot spune că pasiunea pentru pilotaj mă definește ca individ. Sunt pilot internațional de GT4 și tot ce îmi doresc este sǎ particip la cât mai multe competiții.
- Cum îți gestionezi emoțiile și adrenalina la volan, mai ales la asemenea viteze?
- Experiența pe care am acumulat-o de-a lungul anilor pe pistele de karting, participarea la numeroase competiții naționale și internaționale mă ajută să îmi gestionez mai ușor emoțiile în timpul competițiilor la care particip în prezent, cele de la categoria GT4.
GT4 este un campionat de curse de anduranță pentru automobile din clasa GT4, organizat de SRO Motorsports Group. Această competiție este una dintre cele mai importante din Europa pentru mașinile GT4, care sunt bazate pe modele de producție modificate, dar mai accesibile comparativ cu cele din clasa GT3.
Campionatul cuprinde atât curse de sprint, de obicei de 60 de minute, cât și curse de anduranță, care pot dura până la 3 ore. În cursele de sprint, fiecare echipă are doi piloți care se schimbă pe parcursul competiției, iar în cursele de anduranță, piloții colaborează pe durata întregii curse.
Mașinile GT4 sunt versiuni modificate ale automobilelor de producție, cu îmbunătățiri la nivel de suspensie, protecție în caz de impact și caroserii ușoare. Printre brandurile prezente în competiție se numără Aston Martin, BMW, McLaren, Porsche, Mercedes sau Peugeot.
- Cât de important este aportul emoțiilor în competiții?
- Emoțiile sunt foarte importante în orice cursă, însă ele nu reușesc să mă domine, pentru că îmi pregătesc de fiecare dată cursa cu mare atenție, mă antrenez pentru a mă acomoda cu pista, reanalizez datele din cursele anterioare sau stilul de pilotaj al celorlalți concurenți. Când pilotez un BMW M4 GT4, la viteze de 250 km/h, într-o cursă în care fiecare pilot încearcă să ajungă cât mai în față, iar eu trebuie să iau rapid cele mai bune decizii, simt într-adevăr că adrenalina crește. Dar și în acest caz mă ajută foarte mult experiența de curse, faptul că sunt obișnuit să iau decizii tactice într-un timp scurt și poate și faptul că eu sunt o persoana echilibrată.
„Cei cărora le este frică de viteză nu pot practica acest sport”
- Ai avut vreun moment de frică în timpul curselor, și dacă da, cum l-ai depășit?
- Nu pot spune că am simțit vreodatǎ frică la volan. Cei cărora le este frică de viteză nu pot practica acest sport. Ceea ce îmi provoacă să zicem neliniște, uneori, este posibilitatea ca mașina să aibă vreo defecțiune tehnică și să nu pot duce cursa la bun sfârșit. Am trecut prin astfel de situații și a fost destul de frustrant.
- Ai experimentat asta?
-La o cursa, spre exemplu, mi s-a rupt pedala de accelerație când eram pe locul 1 și mai aveam 3 minute până la sfărșitul cursei. La alta, comunicația în căști n-a mai funcționat și am ratat pit-ul. Defecțiunile tehnice fac parte din acest sport, important este să mă mobilizez repede după un astfel de episod și să nu mă las demoralizat. Şi pânǎ acum am reuşit.
- Cum îți echilibrezi viața personală cu antrenamentele și cursele?
- Sunt învățat de mic cu un program strict, așa e viața oricărui sportiv de performanță. Trebuie să îmi impart timpul între îndatoririle de elev de clasa a XI-a, antrenamente și competiții și să găsesc echilibrul perfect, astfel încât nicio activitate să nu fie afectată. De multe ori nu am mai găsit timp pentru distracție, de exemplu, dar asta nu m-a afectat foarte mult, pentru că pasiunea mea pentru cursele de anduranță este foarte mare și mă simt în elemental meu când sunt la volan. Trebuie să recunosc că m-a ajutat foarte mult în evoluția mea ca sportiv de performanță și faptul că am avut mereu sprijinul familiei, apropiaților și al școlii.
- Cum este competiția la această vârstă?
- Mă bucur foarte mult că am evoluat rapid și am trecut direct la clasa GT4 la vârsta de 16 ani, experimentând astfel un nivel competițional superior vârstei mele. De altfel, participanții și organizatorii campionatului german „Spezial Tourenwagen Trophy” (STT), unde am câștigat în acest an titlul de campion, au apreciat la mine această maturitate competițională și și-au exprimat în repetate rânduri surprinderea că un adolescent de 16 ani poate să domine pista în fața unor piloți cu o experiență mult mai bogată.
- Ceilalți piloți mai tineri nu au performanțe de genul?
- Competiția la vârsta mea se desfășoară într-un alt context. Cei mai mulți piloți cu vârste între 13 și 16 ani pilotează mașini foarte mici (Volkswagen Lupo, Dacia Logan, Suzuki Swift), însă eu la 15 ani am ales să mă antrenez deja pe o mașină mai puternică, un BMW M4 GT4, iar de la 16 ani am concurat în campionatul german STT unde pot spune că am făcut istorie, fiind singurul campion român și cel mai tânăr pilot care a câștigat campionatul în cei 40 de ani de existență ai acestuia.
Tudor Tudurachi: „Nu intenționez să concurez în Formula 1”
Nu intenționez să concurez în Formula 1, am urmărit mereu cu interes cursele de GT 4 și GT 3 și am fost mai mult atras de autoturisme puternice decât de monoposturi. De aceea am ales să concurez la GT 4 și intenționez ca, pe viitor, să trec la categoria GT 3. Participarea la o cursă de GT4 este foarte costisitoare.
Spre exemplu, un set de cauciucuri costă aproape 3000 de euro, iar eu la un concurs am nevoie de cel puțin două seturi. Dacă sunt condiții de ploaie echipa trebuie să pregăteascǎ și un set de cauciucuri de ploaie, deci costul se majorează.
Suplimentar, resursele financiare trebuie să acopere prețul echipamentului, costul combustibilului și al taxei de participare/de antrenament pe pistă, prețul asistenței tehnice (mecanici, ingineri de cursă), dar și al mașinii (achiziție/închiriere, mentenanță, asigurare).
La acestea se adaugă, bineînțeles, costurile cu deplasarea și cazarea mea și a însoțitorului. Așadar participarea la un sezon complet de GT 4, respectiv 6 curse pe piste din străinătate, la care se pot adauga antrenamentele suplimentare, presupune eforturi financiare uriașe.
De aceea, vreau să câștig încrederea unor potențiali sponsori dispuși să mă susțină financiar pentru a face cunoscută România pe plan internațional și în acest sport. Cred că deja am dat dovadă de talent, perseverență și determinare și rezultatele din acest an mă recomandă ca fiind un pilot foarte bun.
- Tudor Tudurachi, pilot GT4
- Cât de mare este efortul unui copil de 15 ani, care vrea să facă o carieră în această lume?
- Cred că atunci când ești pasionat de ceea ce faci nu percepi provocările ca fiind un efort. Eu iubesc să pilotez, uneori simt că fac parte din mașină, nu mă văd făcând altceva mult timp de acum înainte. Şi dupǎ ce nu voi mai putea pilota vreau sǎ rǎmân tot printre maşini, în proiecte de cercetare şi inovare în acest domeniu.
- Așa...
- Sunt într-adevăr provocări foarte mari în viața unui adolescent care face performanță în pilotajul de anduranță, cum ar fi programul foarte încărcat și obositor uneori, dar eu iubesc această lume a motorsportului și voi face tot ce îmi stă în putință că îmi împart timpul între studiu, dezvoltarea mea personală și curse. Cred cǎ singura provocare reală rămâne identificarea resurselor necesare continuării carierei mele de pilot pe termen lung.
- Care este cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat până acum din postura de pilot?
- Nu am avut provocări foarte mari cărora a trebuit să le fac față în cariera mea de pilot de până acum. Au fost câteva situații în care a trebuit să evit accidente chiar în fața mea, la viteze foarte mari, sau să continui cursa cu defecțiuni ale mașinii, la sistemul de frânare de exemplu. Am avut şi curse când afarǎ au fost 40 de grade Celsius, ceea ce înseamnă că în mașină erau cel puțin 45 de grade. A trebuit să resist o oră în regim de cursă cu echipamentul de protecție pe mine la acele temperațuri. Cred că acum încep cele mai mari provocǎri. Urmeazǎ prima mea cursǎ de 24 de ore, în prima parte a lunii ianuarie, la Dubai. Voi participa alături de alți 3 piloți, cu o echipă din Marea Britanie. Este un vis din copilărie, pentru care am început deja pregătirea fizică.
- Urmărești Formula 1? Ai vreun pilot sau echipă favorită?
- Urmăresc cursele de Formula 1 și sunt un admirator al lui Hamilton. Între Formula 1 și categoria pe care am ales-o, GT 4, există foarte mari diferențe. Sunt un împătimit al curselor de GT 4 și GT3 și pe acestea nu le ratez.
- Care este visul tău cel mai mare?
- Visul meu cel mare este să câștig o cursă de 24 de ore la categoria GT3 și să fac să răsune imnul României pe pistele din străinătate. Dar, pentru a ajunge la această performanță, mi-am propus să am o evoluție firească, etapizată și să dobândesc suficientă experiență prin participarea la cele mai importante competiții ale clasei GT4. De aceea, în 2025, voi reprezenta România la European Series GT4, voi conduce un BMW M4 GT4 EVO, alături de antrenorul meu Sergiu Nicolae, un pilot cu rezultate internaționale, pe care îl admir și căruia îi datorez atât titlul de campion STT în Germania, cât și titlul de Campion Național al Romanian Endurance Series 2024 la clasa Logan, unde am concurat cu echipa românească Willi Motorsport.
{{text}}