Atacantul lui Galatasaray, Mauro Icardi (31 de ani), este la cuțite cu fosta soție, Wanda Nara (37 de ani).
Divorț cu scântei al lui Mauro Icardi de fosta soție, Wanda Nara. Cel mai prroaspăt capitol s-a derulat deunăzi, la Buenos Aires. Atacantul lui Galatasaray s-a văzut scos în stradă de Wanda, care-i închiriase un apartament pentru a locui acolo pe perioada refacerii, după o accidentare la genunchi suferită în campionatul Turciei.
Mauro Icardi s-a trezit cu Wanda Nara la ușă în toiul nopții. Apoi a venit și poliția!
Ea îi pusese în vedere că va trebui să părăsească casa până-n 25 noiembrie, însă Mauro nu s-a conformat. Astfel că s-a trezit cu fosta nevastă la ușă în miezul nopții! Însoțită de mai multe persoane din anturajul ei.
Cum el a ignorat-o, Wanda a chemat poliția! Și ca să fie și mai convingătoare, le-a spus reprezentanților legii că fostul său bărbat ar ascunde în casă niște arme! Ofițerii au scotocit peste tot timp de cinci ore, dar nu au găsit nimic.
Wanda Nara ar fi fost furioasă după ce Mauro Icardi a acuzat-o că i-a sustras multe valori din casă
Ce a declanșat furia fostei doamne Icardi? Se pare că notificarea hotărârii de divorț, în care el o acuză că i-ar fi sustras din casă ceasuri, bijuterii și bani cash. Wanda Nara are însă o altă explicație.
Când jurnaliștii argentinieni au întrebat-o care-i motivul evacuării lui, aceasta a comentat astfel: „I-am împrumutat din suflet casa mea, așa cum aș face cu oricine, așa cum procedez și cu fostul meu soț Maxi Lopez, de fiecare dată când se întoarce la Buenos Aires. Dar Mauro putea să rămână acolo numai până pe 25 noiembrie, apoi am avut nevoie de apartament din motive personale”.
Au de împărțit bunuri în valoare de 60 de milioane de euro
Wanda Nara (37 de ani) și Mauro Icardi (31 de ani) s-au despărțit în vara acestui an. O publicație auto din Italia scria atunci că bunurile pe care le au cei doi de împărțit se ridică la 60 de milioane de euro. Case, bani, dar și mașini de invidiat pe care cei doi le-au dobândit în timpul căsniciei.
Printre vehiculele deținute de cei doi soți se numără un Lamborghini Huracan Spyder, de 230.000 de euro, un Bentley Bentayga, de 150.000 de euro, un Rolls Royce Ghost de 300.000 de euro și alte bijuterii auto cu un preț minim de 100.000 de euro.
Wanda Nara era căsătorită cu Mauro Icardi din 2014 și au împreună două fetițe, Francesca are 8 ani, iar Isabella are 7 ani.
{{text}}