Helmut Duckadam a murit luni, 2 decembrie, la vârsta de 65 de ani. Sicriul cu trupul neînsuflețit al marelui portar a fost depus la Arena Națională, în jurul orei 13:00, acolo unde fanii i-au adus un ultim omagiu jucătorului care a scris istorie pentru România și care a fost decisiv la obținerea celei mai mari performanțe a unei echipe de club în cupele europene.
UPDATE 20:30 Peluza Sud Steaua a ajuns la Arena Națională
În jur de 200 de suporteri din Peluza Sud Steaua au ajuns la Arena Națională pentru a-și lua rămas-bun de la cel care a fost Helmut Duckadam. Aceștia au afișat mai multe mesaje în memoria „Eroului de la Sevilla”, printre care: ,,Înger păzitor la Poarta Raiului / Ai ridicat cupa la stele, acum ai ajuns printre ele"
Au venit în liniște, au aplaudat în fața stadionului, fără scandări. ,,Fără cântat, în liniște", transmit ultrașii ,,militarilor", în antiteza cu modalitatea în care s-au exteriorizat cei de la Nord.
UPDATE 19:30 Coroana trimisă de Voicu Valentir și fiul său, Marco
Voicu Valentir și fiul său, Marco, au trimis o coroană de flori în memoria lui Helmut Duckadam. Voicu este românul stabilit în Canada care a cumpărat mănușile lui Duckadam la licitație, cu 3.000 de euro.
UPDATE 18:30 Peluza Nord FCSB și-a făcut apariția la Arena Națională
Reporterii GSP transmit de la fața locului faptul că Peluza Nord FCSB a ajuns la Arena Națională, pentru a-și lua rămas-bun de la cel care a fost „Eroul de la Sevilla”.
Nord FCSB, show pirotehnic, urmat de un moment de reculegere la porțile Arenei. ,,Duckadam, Duckadam!", ,,Cu Steaua până la moarte!", au strigat suporterii. Au urmat artificii, torțe, dar și un banner semnat de „Skins Berceni”, una dintre facțiunile Peluzei Nord. În jur de 150 de suporteri sunt prezenți.
De asemenea, Peluza Sud Steaua, cea mai importantă facțiune care susține formația din Liga 2, ar urma să ajungă la cel mai mare stadion al țării în jurul orei 20:00, pentru un ultim omagiu față de Helmut Duckadam.
UPDATE 18:20 Costel Gâlcă și-a luat rămas-bun de la Helmut Duckadam
Costel Gâlcă, tehnicianul Universității Craiova, a ajuns la Arena Națională. Acesta a explicat, pe scurt, faptul că va merge direct la Ploiești, pentru meciul oltenilor din Cupa României cu Petrolul, programat miercuri.
UPDATE 18:15 Dinamo București a trimis o coroană de flori în memoria lui Helmut Duckadam
UPDATE 18:00 Puntea între generații. Imagini emoționante de la Arena Națională: un copil face „cunoștință” cu Helmut Duckadam
UPDATE 17:30 Imagini de impact cu Marius Lăcătuș, Anghel Iordănescu și Ștefan Iovan, lângă sicriul lui Duckadam
La ieșire, Marius Lăcătuș, vizibil dărâmat, a fost portavoce pentru generația Sevilla '86, transmițând ca sunt de prisos cuvintele acum, fără a mai elabora. Totuși, a acceptat cererea câtorva fani pentru fotografii.
„E de prisos ce am putea spune, ce am putea declara. Este un moment prea dureros pentru noi ca să ne putem exprima prin cuvinte durerea prin care trecem, sper să înțelegeți, vă mulțumim!”, a spus Lăcătuș.
UPDATE 17:20 Klaus Iohannis, prin intermediul Administrației Prezidențiale, a trimis o coroană de flori la Arena Națională
UPDATE 17:15 George Ogăraru: „Duckadam a demonstrat că nimic nu este imposibil”
George Ogăraru și-a luat rămas-bun de la Duckadam și a explicat faptul că „Eroul de la Sevilla” a demonstrat că nimic nu este imposibil, lucru ce ar trebui transmis generațiilor tinere.
„Un moment foarte greu, cu foarte multă durere, mult regret, dar și cu amintirea unui om extraordinar, care a lăsat în spate o moștenire de neegalat. O moștenire pe care trebuie să o dăm și noi mai departe copilașilor noștri. Aceste cuvinte (n.r. - «Apără Duckadam!») ar trebui să meargă din generație în generație.
Să le dea încredere portarilor și jucătorilor că nimic nu este imposibil, așa cum el a demonstrat”, a declarat Ogăraru.
UPDATE ORA 17:00 Elisabeta Lipă, discurs tulburător: „Am crezut că e o glumă ieri când am auzit că a murit”
Elisabeta Lipă, șefa Agenției Naționale pentru Sport, și-a găsit cu greu cuvintele în momentul în care a vorbit despre cel care a fost Helmut Duckadam.
„Ce se mai poate spune? Mi-e greu să vorbesc, am atâtea amintiri frumoase cu Helmut, pentru că am fost făcuți Ambasadori ai Turismului Românesc de către Ministerul Turismului. Am avut activități comune, am fost ca în niște mini-cantonamente. Am mers cu autocarul, am râs, am glumit, după care ne-am întâlnit și ne întâlneam la tot felul de evenimente, cu blândețea lui, cu vorba lui bună.
Ieri, când am auzit că a murit, am zis că e o glumă. Din păcate, va juca fotbal și va apăra sus, acolo, lângă Doamne-Doamne. Să aibă grijă de el pentru că a suferit mult. Sportul de performanță este frumos la televizor, dar în spate numai cei care fac știu ce urme lasă. Trebuie să avem grijă și de sănătatea noastră și de noi între noi.
Era foarte iubit, respectat, invitat la tot felul de evenimente. Are o familie model, nu l-am văzut la niciun eveniment fără Alexandra, fără cea mică. Este ceva greu de acceptat, nu am cuvinte să spun mai multe. Dumnezeu să-l ierte!”, a declarat, emoționată, Elisabeta Lipă.
UPDATE ORA 16:50 Imagini răvășitoare surprinse pe Arena Națională
Fotograful GSP, Cristi Preda, a surprins imagini absolut emoționante pe Arena Națională. Alexandra, soția lui Helmut, și Julianne, fiica acestuia, sunt sfâșiate de durere lângă sicriu. Atmosfera este încărcată pe cel mai mare stadion al țării, unde oamenii continuă să vină să îi aducă un ultim omagiu marelui portar.
UPDATE ORA 16:45 Marius Baciu a ajuns și el
Marius Baciu, fostul fundaș al Stelei, a venit la Arena Națională cu o coroană, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Duckadam.
UPDATE ORA 16:30 Juniorii Stelei, îmbrăcați în verde, ca Duckadam la Sevilla
După generația Sevilla, la Arena Națională a sosit și o grupă de copii de la Academia Steaua. Conduși de George Ogăraru, copiii au venit îmbrăcați în tricouri verzi, la fel cum a avut Duckadam la Sevilla, când a apărat patru penalty-uri.
UPDATE ORA 16:06 Secvențe tulburătoare, în momentul în care jucătorii de la Sevilla au ajuns la catafalcul lui Duckadam
Foștii colegi ai lui Helmut Duckadam de la Sevilla '86 au ajuns la Arena Națională, aduși de autocarul formației din Ghencea.
Anghel Iordănescu, Tudorel Stoica, Victor Pițurcă, Marius Lăcătuș, Adrian Bumbescu, Ștefan Iovan, Dumitru Stângaciu au adus o coroană uriașă în culorile clubului militar. Un moment extrem de emoționant a fost cel în care legendele roș-albastre au depus coroana lângă sicriu, pe fundalul sonor al comentariului lui Teoharie Coca Cosma. „Extraordinar Duckadam!...”. Iovan, Lăcătuș și Bumbescu nu și-au mai putut ascunde lacrimile.
UPDATE ORA 16:05 Elisabeta Lipă a venit la Arena Națională
Elisabeta Lipă, șefa Agenției Naționale pentru Sport, a venit la Arena Națională
UPDATE ORA 16:00 Arena Națională, loc de pelerinaj
Arena Națională devine loc de pelerinaj. Foarte mulți oameni vin să îi aducă un ultim omagiu marelui Helmuth Duckadam, de toate vârstele, de la tineri de liceu și până la bătrâni.
UPDATE ORA 15:30 Ioan Andone și Florin Bratu au venit și ei
După Ion Țiriac, au venit la Arena Națională și Ioan Andone, respectiv Florin Bratu.
„Un mare om, un mare prieten, că jucător nu mai vorbim. Cred că este singurul portar din istoria fotbalului care a apărat patru penalty-uri și a adus Liga Campionilor în România. Din păcate, viața nu ne iartă. Ar trebui să avem mai multă grijă de noi, să ne controlăm mai mult. Stresul pe care l-am trăit acum se vede.
El a avut probleme din timpul carierei, s-a retras devreme. Din păcate, trăim momente din astea și rând pe rând se duc mari fotbaliști”, a spus Ioan Andone, pe scările Arenei Naționale.
UPDATE ORA 15:25 Este așteptată echipa de la Sevilla 1986
Oameni de rând vin în aceste momente cu flori și coroane, toți extrem de îndurerați după dispariția lui Duckadam. Lumea așteaptă ca din moment în moment să își facă apariția echipa legendară a Stelei, care a câștigat Cupa Campionilor în 1986.
UPDATE ORA 14:55 Circa 5.000 de oameni au venit până acum la Arena Națională, într-o oră
În prima oră de când a fost deschis accesul publicului, la sicriul lui Helmut Duckadam au venit circa 4.000-5.000 de oameni cu lumânări, flori și coroane.
UPDATE ORA 14:35 A ajuns la Arena Națională și Ion Țiriac: „A plecat puțin prea devreme”
Fostul mare tenismen Ion Țiriac a ajuns și el la Arena Națională cu o coroană. La ieșire, Țiriac a spus: „Un mare om, un mare sportiv... recordul lui o sa dăinuie încă mult timp! Trebuie să onorăm un astfel de om și să îi purtăm amintirea cu noi”.
UPDATE ORA 14:15 FCSB a ajuns la sicriul lui Helmut Duckadam. MM Stoica a izbucnit în lacrimi
FCSB, în frunte cu MM Stoica, a ajuns la Arena Națională pentru a-i aduce un omagiu lui Helmut Duckadam. Președintele Consiliului de Administrație a fost extrem de afectat.
Mihai Stoica a îmbrățișat-o pe Alexandra Duckadam, soția lui Helmut, apoi a izbucnit în lacrimi, în momentul în care a aprins o candelă în memoria uriașului jucător.
UPDATE ORA 14:05 Miodrag Belodedici a adus un mic fanion al Stelei
Miodrag Belodedici a venit la Arena Națională cu un mic fanion al Stelei. A întrebat dacă îl poate pune pe sicriu, a fost chemat de soția lui Duckadam și îmbrățișat. Alexandra i-a spus că poate lăsa acolo micul fanion.
UPDATE ORA 14:00 S-a deschis accesul publicului
La ora 14:00, primii oameni veniți la Arena Națională pentru a-i aduce un omagiu lui Helmut Duckadam au fost lăsați să intre în incinta stadionului.
UPDATE ORA 13:55 Viorel Moldovan a ajuns la Arena Națională: „Pentru mine este nemuritor”
Viorel Moldovan, președintele celor de la Rapid, a ajuns la Arena Națională. De asemenea, un grup de elevi de clasa a opta, de la Școala Gimnazială Ferdinand, a venit să îi aducă un ultim omagiu lui Helmut Duckadam.
UPDATE ORA 13:50 Reprezentanții FRF au venit cu coroană pe Arena Națională
Reprezentanții FRF, printre care Miodrag Belodedici, Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al FRF, Răzvan Rotaru, secundul naționalei de tineret, au venit cu o coroană pe Arena Națională.
UPDATE ORA 13:40 A venit și Alexandra, soția lui Duckadam
La câteva minute distanță de când au venit mama și fiica portarului, a fost adusă la stadion și Alexandra, cea care i-a devenit soție lui Helmut în anul 2007. Între cei doi a fost o diferență de vârstă de 20 de ani.
UPDATE ORA 13:30 Campioana olimpică Alina Dumitru, în lacrimi pe Arena Națională
„O să rămână în sufletul nostru. Ne-am văzut ultima dată la turneul pe care eu îl organizez în fiecare an, a venit să îi vadă pe copii, spera să îi vadă mai departe la Jocurile Olimpice, a venit, le-a dat un autograf, atunci a fost ultima dată.
Un om de milioane, un om cu suflet mare, un familist, aproape de sport, oricine îl chema nu cred că zicea nu, doar dacă avea o problemă.
Exemplu ca el să tot avem! Duckadam trebuie să fie un exemplu pentru totdeauna. Mulți vor ști de acum înainte de Duckadam, va rămâne în sufletul tuturor”, a spus campioana olimpică Alina Dumitru, pe scările de la Arena Națională.
UPDATE ORA 13:20 Sicriul lui Helmut Duckadam va rămâne peste noapte la Arena Națională
Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Helmut Duckadam va rămâne la Arena Națională până pe 4 decembrie, ora 5:00. Accesul fanilor este liber, indiferent de oră.
Accesul în stadion se va face pe la intrările din Bd. Basarabia, str. Maior Coravu și Bd. Pierre de Coubertin.
UPDATE ORA 13:15 Familia lui Helmut Duckadam a sosit la Arena Națională
Mama legendarului Helmut Duckadam, Elisabeta, în vârstă de 86 de ani, a sosit la stadion ajutată de o cârjă. Câteva minute mai târziu și-a făcut apariția fiica lui din cea de-a doua relație, Julianne.
UPDATE ORA 12:55 Cortegiul funerar a ajuns la Arena Națională
Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Helmut Duckadam a ajuns la Arena Națională mai devreme, în jurul orei 13:00.
UPDATE ora 12:30. Ultimele pregătiri la Arena Națională
Toți componenții echipei care au reușit marea performanță la Sevilla, în 1986, vor veni pentru a aduce un ultim omagiu. Aceștia vor sosi pe Arena Națională în mod organizat, cu autocarul celor de la Steaua.
O grupă de copii de la Steaua va veni la Arena Națională cu Ștefan Iovan si Adrian Bumbescu. Copiii vor fi îmbrăcați în echipamentul lui Duckadam de la Sevilla.
Cu aproximativ o oră și jumătate înainte de momentul în care este așteptat să ajungă sicriul cu trupul neînsuflețit al legendarului jucător, oamenii au început să sosească pe cel mai mare stadion al țării.
Și-au anunțat prezența în cursul zilei de marți pe Arena Națională și fanii de la Peluza Nord a celor de la FCSB, precum și fanii de la Peluza Sud a celor de la Steaua.
De altfel, liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustață, este unul dintre oamenii care se ocupă de organizarea evenimentului.
Pe Arena Națională, sicriul va fi depus în zona sectorului VIP, acolo unde organizatorii au amplasat mai multe tablouri cu imagini memorabile din cariera absolut senzațională pe care a avut-o Helmut Duckadam.
Fanii își pot lua astăzi un ultim rămas-bun de la legendarul portar pe Arena Națională, iar apoi va fi incinerat, după cum a anunțat soția lui, luni seara. Duckadam a avut această dorință, pe care familia dorește acum să i-o respecte.
{{text}}