Marius Șumudică, 53 de ani, antrenorul Rapidului, s-a emoționat în momentul în care a fost întrebat despre decesul lui Helmut Duckadam, fostul mare portar al Stelei, stins din viață luni, la vârsta de 65 de ani.
„Eroul de la Sevilla” s-a stins din viață în urma unor probleme cardiace. Lui Marius Șumudică i-a fost dificil să comenteze tragica veste, dar a făcut-o în cadrul conferinței de presă de astăzi, premergătoare meciului de vineri cu Sepsi OSK.
Marius Șumudică, după decesul lui Helmut Duckadam: „Când am văzut interviul cu soția dânsului am început să plâng”
„Am spus-o ieri, la flash-interviu, că este o lovitură. Nu mai trebuie să ținem cont de apartenență, să spunem că unul este stelist, unul rapidist, unul dinamovist. Este un om din fotbal, un mare om. Mi-a fost coleg. (n.r. - face o pauză mare). Am avut și controverse, să spun așa... e tragic.
Am văzut și... poate par eu mai puternic, unii mă consideră arogant, dar am o parte sensibilă și chiar îi spuneam și soției asta. Mă uitam cu ea la diferite emisiuni și în momentul în care vedeam cum anumiți oameni se revăd după nu știu cât timp, începeam să plâng.
E dureros, iar în momentul în care am văzut interviul cu soția dânsului am început să plâng. Era un om care a făcut cinste... eu am fost în Turcia 4 ani și foarte multă lume mă întreba despre dânsul. Foarte multă lume. Dumnezeu să-l odihnească.
Ce să mai... cuvintele sunt de prisos. Din inimă transmit condoleanțe familiei. Să fie puternici în aceste momente. Astea sunt dramele, nu că faci un egal acasă, că pierzi un meci în deplasare. Fotbalul te consumă”, a afirmat Șumudică în prima fază.
Marius Șumudică: „Ieri am simțit o stare de rău în timpul meciului”
În continuare, antrenorul Rapidului a susținut că l-a încercat o stare de rău în timpul partidei de Cupă de marți, 3-0 cu CS Afumați.
„Ieri a fost prima oară când am simțit și eu așa, o stare de rău în timpul meciului. Bine, am dus-o pe picioare. Mă gândeam și mă uitam să văd unde e ambulanța, la câți metri e. Chiar îi spuneam lui Ionuț Voicu (n.r. - delegatul echipei) că mergem repede la ambulanță, dacă e ceva.
Sunt un tip care pun la suflet, mă consum și probabil și ceea ce s-a întâmplat cu domnul Duckadam ți se întipărește în minte și subconștientul lucrează. Parcă aveam pulsul mai mare, parcă simțeam o neliniște”, a transmis Marius Șumudică.
„Cred că trebuie să fim mai buni, de aceea am venit foarte calm astăzi. M-am gândit toată noaptea: pentru ce atâta ură, atâta rivalitate? Dar ăștia sunt oamenii, asta e țara în care trăim. Voi încerca, pe cât posibil, să nu mai răspund așa, cu toate că ăsta sunt.
Mi-e foarte greu să nu răspund în momentul în care sunt atacat. Am văzut și ieri prin tribune unul-doi inși. Mi-era și rușine de rușinea lui, cu copilul lângă el, insulte la adresa jucătorilor, a mea. Cuvinte greu de reprodus, în condițiile în care avea lângă el un copil de 5-6 ani. Dar asta e, trebuie să trecem peste și să fim mai buni”, a încheiat antrenorul Rapidului.
{{text}}