Sporturi   •   Handbal   •   EURO 2024

Maghiarii au vrut să mute meciul România - Franța de la Euro 2024 de handbal: cerere OFICIALĂ către EHF » Decizia luată în regim de urgență

+22 Foto
Federația maghiară a făcut o solicitare oficială pentru a muta meciul cu Muntenegru, programat astăzi, de la 21:30, în prima rundă a grupei principale de la Campionatul European de handbal feminin.

Articol de Adrian Jitea   —  joi, 05 decembrie 2024

Federația maghiară a făcut o solicitare oficială pentru a muta meciul cu Muntenegru, programat astăzi, de la 21:30, în prima rundă a grupei principale de la Campionatul European de handbal feminin. EHF a refuzat cererea. Ar fi însemnat ca ora de start a partidei România - Franța să fie modificată.

Grupa principală organizată la Debrecen începe astăzi, după programul:

  • 5 decembrie, ora 16:30 » Suedia - Polonia
  • 5 decembrie, ora 19:00 » Franța - România
  • 5 decembrie, ora 21:30 » Ungaria - Muntenegru

În aceeași zi, de la ora 21:00, stadionul Nagyerdei va găzdui partida Debrecen - Ferencvaros, o restanță din prima ligă de fotbal a Ungariei. Duelul reprezintă un clasic local.


România - Franța se va juca tot de la ora 19:00

Federația maghiară de handbal și MTVA, operatorul care deține drepturile pentru Campionatul European, au trimis o cerere oficială către EHF. Au cerut modificarea orei de start pentru meciul Ungaria - Muntenegru. De la 21:30, ultima dispută a zilei în Fonix Arena, ar fi vrut să ajungă la 19:00.

O rocadă cu Franța - România le-ar fi permis fanilor din Debrecen să asiste la ambele evenimente sportive din oraș. Distanța dintre sală și stadion este mică, 1,7 kilometri.

Forul care guvernează handbalul european nu a putut accepta doleanța. A transmis că programul actualei faze a fost stabilit în funcție de o mulțime de factori, ținând cont de sponsori și de interesele tuturor televiziunilor care dețin drepturile de difuzare.


Federația Europeană de handbal n-a acceptat cererea Ungariei

În plus, în grupa principală de la Debrecen mai există un obstacol. Se vor juca meciuri în două zile consecutive, joi și vineri. Regulamentul prevede că o echipă trebuie să aibă o pauză de cel puțin 18 ore între partide. EFH spune, potrivit Nemzeti Sport, că „această provocare suplimentară a cântărit mult”.

Luând în calcul cererile tuturor părților implicate - deși suntem conștienți că nu putem îndeplini 100% toate dorințele - considerăm că programul publicat marți reprezintă cea mai bună soluție pentru Campionatul European



- Federația Europeană de handbal

Clasamentul la startul grupei principale I

Națională

Golaveraj

Puncte

1. Franța

35-22

2

2. Ungaria

32-25

2

3. Muntenegru

27-25

2

4. România

25-27

0

5. Suedia

25-32

0

6. Polonia

22-35

0

Programul grupei I (Debrecen)

  • 5 decembrie, ora 16:30 » Suedia - Polonia
  • 5 decembrie, ora 19:00 » Franța - România
  • 5 decembrie, ora 21:30 » Ungaria - Muntenegru
  • 6 decembrie, ora 16:30 » Suedia - România-
  • 6 decembrie, ora 19:00 » Franța - Muntenegru
  • 6 decembrie, ora 21:30 » Ungaria - Polonia
  • 8 decembrie, ora 16:30 » Muntenegru - Polonia-
  • 8 decembrie, ora 19:00 » Ungaria - România
  • 8 decembrie, ora 21:30 » Suedia - Franța
  • 10 decembrie, ora 16:30 » România - Polonia
  • 10 decembrie, ora 19:00 » Ungaria - Franța
  • 10 decembrie, ora 21:30 » Suedia - Muntenegru
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.