Bournemouth a învins-o acasă pe Tottenham în epilogul rundei 14 din Premier League, scor 1-0, și a urcat în clasament 4 locuri, depășind-o chiar pe adversara din acest meci, care a picat pe locul 10. Radu Drăgușin a fost din nou integralist la Tottenham și a avut o evoluție ștearsă, în nota echipei.
Rezultatul este cel puțin surprinzător, având în vedere că în urmă cu două etape Tottenham o spulbera, pe Etihad Stadium, pe campioana en-titre, Manchester City, scor 4-0. De atunci însă, au urmat 3 partide, cu tot cu aceasta, în care echipa lui Postecoglou nu a reușit să se impună.
Tottenham, inexistentă în meciul cu Bournemouth
În minutul 8 al meciului, fostul jucător al lui Bournemouth, Dominic Solanke, a fost aproape de a deschide scorul, dar șutul său din interiorul careului a fost trimis peste poartă.
În minutul 16. Radu Drăgușin a încercat să respingă balonul, dar mingea a lovit un coleg și a ajuns la Evanilson care a șutat spre poarta londonezilor. Fraser Foster a fost pe fază și a respins în corner.
Un minut mai târziu, gazdele au deschis scorul prin Dean Hujisen, care a marcat cu capul dintr-un corner executat ideal de Marcus Tavernier.
Același Tavernier a trimis balonul în poartă în minutul 31, dar golul său a fost anulat pentru ofsaid. A mai avut o ocazie uriașă în minutul 44, după ce a trimis periculos mingea cu capul, dar Forster a fost din nou la post și a respins.
Repriza secundă a început tot cu echipa antrenată de Iraola în atac. Justin Kluivert a avut ocazia de a dubla avantajul de pe tabelă, dar Forster a avut o nouă intervenție excepțională și a reușit să respingă balonul.
Dejan Kulusevski a fost aproape de a restabili egalitatea în minutul 59, însă Kepa Arrizabalaga a păstrat poarta „cireșelor” intactă. La faza imediat următoare Heung-Min Son a reușit să marcheze, însă golul căpitanului lui Tottenham a fost anulat pentru ofsaid.
Un minut mai târziu, James Maddison a fost servit ideal de Son în careu, dar șutul mijlocașului englez a trecut de puțin de poarta lui Kepa.
Radu Drăgușin, singurul fundaș central de meserie rămas apt de joc la Tottenham
Colegul lui Radu Drăgușin din centrul apărării lui Spurs din ultimele meciuri, Ben Davies, a părăsit terenul în minutul 62, după ce a acuzat o accidentare. Ange Postecoglou se confruntă deja cu absențele lui Cristian Romero și Micky van de Ven și s-a bazat în ultimele meciuri pe Radu Drăgușin și pe Ben Davies, care a jucat majoritatea carierei fundaș lateral stânga.
Portarul lui Bournemouth a avut o nouă intervenție fantastică, în minutul 65, când Pedro Porro a șutat puternic din marginea careului.
Bournemouth a plecat imediat pe contraatac, iar șutul lui Ryan Christie de la marginea terenului din minutul 66 a lovit din plin bara din stânga porții lui Forster.
Evanilson a marcat în minutul 72 după o gafă a lui Forster, care i-a trimis greșit mingea unui coechipier în fața careului, dar golul marcat de Bournemouth a fost anulat pe motiv de ofsaid.
Deși cei de la Tottenham erau conduși, tot gazdele au continuat să atace, iar Tavernier a mai ratat două ocazii mari în minutele 75 și 80. În minutul 83, Dango Ouattara a șutat din interiorul careului, dar mingea a fost respinsă de Drăgușin.
Tottenham n-a reușit să mai pună probleme la poarta lui Kepa, iar meciul s-a terminat cu scorul de 1-0 în favoarea „cireșelor”.
Final » Bournemouth - Tottenham 1-0
A marcat: Hujisen 17
Bournemouth - Tottenham, echipele de start:
Bournemouth (4-2-3-1): Kepa - Smith, Zabarnyi, Hujisen, Kerkez - Adams, Christie - Semenyo, Kluivert, Tavernier - Evanilson
Rezerve: Aarons, Billing, Brooks, Cook, Hill, Kinsey-Wellings, Ouattara, Travers, Unal
Absenți: J. Araujo, A. Scott, Sinisterra (accidentați)
Antrenor: Andoni Iraola
Tottenham (4-3-3): Forster - Gray, Dragusin, Davies, Udogie - Sarr, Bissouma, Maddison - Johnson, Solanke, Kulusevski
Rezerve: Austin, Bergvall, Lankshear, Olusesi, Porro, Reguilon, Son, Spence, Werner
Absenți: Vicario, Van de Ven, Odobert, Moore, Richarlison (accidentați), Bentancur (suspendat)
Incerţi: Romero, Solanke, Gray
Antrenor: Ange Postecoglou
Stadion: „Vitality” (Bournemouth)
Arbitru: Simon Hooper
VAR: John Brooks
{{text}}