International   •   Campionate   •   CHINA

Andrea Compagno, OUT din ianuarie! Echipa pentru care vrea să joace: „Dacă ar fi să mă sune..”

+23 Foto
Andrea Compagno s-a transferat de la FCSB la Tianjin Jinmen Tiger

Articol de Romeo Ene   —  vineri, 06 decembrie 2024

Andrea Compagno (28 de ani), fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, a confirmat faptul că va rămâne liber de contract începând cu luna ianuarie, atunci când înțelegerea lui cu Tianjin Tiger, formație din China, va expira.

Deși presa din Italia anticipa încă din urmă cu o săptămână acest aspect, vârful a declarat clar că va începe o nouă aventură, Palermo fiind clubul pentru care și-ar dori să evolueze. Motivul? Compagno este originar din orașul italian, însă rămâne de văzut dacă va ajunge la formația din orașul natal.

Andrea Compagno pleacă din China

Compagno a fost unul dintre golgheterii campionatului chinez din sezonul trecut. A reușit să înscrie 19 goluri în 29 de meciuri, însă înțelegerea atacantului cu formația din China expiră pe 31 decembrie 2024.


Într-un interviu acordat celor de la ilovepalermocalcio, Compagno a recunoscut faptul că va rămâne liber de contract, fiind pregătit pentru o nouă experiență.

„Este o ipoteză fascinantă (n.r. - posibilitatea de a evolua pentru Palermo, formația din orașul natal). Ar fi extraordinar să fiu personajul principal pe stadionul pe care mergeam doar ca spectacol în trecut. Ar fi ceva romantic, dar nu știu dacă în momentul de față este cea mai bună variantă pentru mine.

Visul meu a fost întotdeauna să joc în Serie A (n.r. - Palermo evoluează în Serie B). În mod clar, dacă ar fi să mă sune.. ar fi imposibil să nu mă gândesc de două ori înainte de a lua o decizie. Singurul lucru cert este că aventura mea la Tianjin se va încheia în ianuarie.

Voi fi jucător liber și asta îmi va permite să-mi evaluez mai bine opțiunile care vor apărea”, a declarat Compagno.


3 milioane de euroe cota lui Andrea Compagno, potrivit Transfermarkt

În Superliga, Andrea Compagno a avut evoluții foarte bune în tricoul celor de la FCSB, reușind 20 de goluri în 55 de apariții, după ce prestațiile excelente de la FCU Craiova îl făcuseră să devină unul dintre cei mai curtați jucători din campionatul României.

Pe vremea când evolua în țara noastră, Compagno s-a aflat chiar în lotul lărgit al naționalei Italiei, fiind în vizorul selecționerului Roberto Mancini. Nu a apucat însă să debuteze pentru țara sa.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.