Echipa națională de handbal feminin a României a câștigat astăzi meciul cu Suedia, scor 25-23, a doua partidă din grupa principală de la Campionatul European. Chiar dacă nordicele porneau cu prima șansă, România a avut o evoluție incredibilă și a reușit un succes fantastic. Bianca Bazaliu (27 de ani) a fos desemnată MVP-ul acestei partide, iar la final a analizat succesul la zona mixtă.
România a revenit pe teren la mai puțin de 24 de ore de când a întâlnit-o pe Franța, într-un meci unde tricolorele au ținut pasul cu campioana mondială, dar au cedat pe teren. Adversara de vineri a fost Suedia, a 5-a favorită la medalii, dar România nu a ținut cont de numele adversarei și a jucat impecabil, făcând o primă repriză senzațională și un final memorabil.
Bianca Bazaliu, cu 8 goluri, a fost desemnată cea mai bună jucătoare a partidei, reușind și de această dată să își conducă echipa spre victorie.
Bianca Bazaliu, după succesul uriaș contra Suediei: „Dacă suntem împreună putem face orice”
„O victorie frumoasă, pe care ne-am dorit-o de la început și asta s-a văzut. Sunt atât de mândră că nu am cedat nici măcar o secundă. Vreau să le felicit pe fete și să le mulțumesc că acest grup minunat poate face orice. Dacă suntem împreună putem face orice.
Asta a contat cel mai mult. Am condus tot meciul, am văzut că ne-au egalat, dar nu am cedat nici măcar o secundă.
Prin unitate am reușit, exact asta ne-am propus, să fim una lângă cealaltă, și în teren și în afara lui, și asta ne ajută.
Sincer, nici nu m-am gândit (n.r. că va lua titlul de MVP), atâta timp cât îmi ajut echipa nici nu mă interesează acest lucru. Mă bucur că am jucat bine, tot ce îmi doresc este să îmi ajut echipa și să fim învingătoare la final.
Vreau să le mulțumesc colegelor pentru că datorită lor am luat titlul de cel mai bun jucător, mă simt onorată și fericită.
(n.r. Are naționala asta vreo limită?) Simt că putem ajunge foarte sus, avem un grup frumos și putem face orice împreună.
(n.r. Vă gândiți la Viena, locul 3?) Normal, totul este posibil, de ce nu, trebuie să luăm fiecare meci parte în parte și să dăm tot. Și nu cred că una dintre noi se va da la o parte, chiar dacă intervine oboseală, intervin dureri.
Ieri un meci foarte greu, azi la fel, urmează meciul cu Ungaria, dar sunt sigură că niciuna dintre noi nu se va da nici măcar o secundă la o parte.
Nu cred că am intrat de la început cu teamă și asta s-a văzut, eu am simțit astăzi un joc foarte calm, foarte organizat, foarte matur și cred că după Golden League nu ne dădea prea multă șansă și trebuie să fim realiști, dar noi azi am demonstrat că putem fi o echipă mare, care să se bată cu oricine.
O să facem totul pentru noi, să fim cât mai sus și cred că vom reuși”, a spus Bianca Bazaliu, la zona mixtă, după meciul cu Suedia.
Clasamentul actualizat
Națională | Golaveraj | Puncte |
1. Franța | 65-47 | 4 |
2. Ungaria | 58-45 | 4 |
3. Muntenegru | 47-51 | 2 |
4. România | 75-80 | 2 |
5. Suedia | 81-62 | 2 |
6. Polonia | 47-68 | 0 |
Astăzi mai sunt programate meciurile Franța - Muntenegru (ora 19:00) și Ungaria - Polonia (21:30), iar corespondentul GSP de la Debrecen, Adrian Jitea, va transmite toate informațiile.
Noi luăm totul pas cu pas, asta facem de când am venit aici. Așa am făcut și azi, am luat pas cu pas. Avem o echipă incredibilă, pentru că suntem o echipă foarte unită și asta ne dă putere. De asta am reușit acest rezultat bun astăzi.
Întâlnim Ungaria la ea acasă, dar nu ne vom da la o parte. Sperăm și așteptăm cât mai mulți români care să ne împingă de la spate, cum au făcut-o până aici. Vrem să ajungem cât mai departe, luăm totul pas cu pas și vrem să ajungem cât mai departe
- Raluca Kelemen, la zona mixtă, după meciul cu Suedia
{{text}}