Fotbal   •   Liga 1   •   SEPSI - RAPID

L-a exasperat pe Șumudică! Atacantul Rapidului a ratat două ocazii uriașe cu Sepsi

Articol de Alexandru Stanciu   —  vineri, 06 decembrie 2024

Borisav Burmaz (23 de ani), atacantul Rapidului, l-a exasperat pe Marius Șumudică (53 de ani) în meciul cu Sepsi, din etapa 19 din Superligă.

Atacantul sârb a ratat două ocazii mari, una în finalul primei reprize, iar cealaltă la jumătatea reprizei secunde, iar la doar câteva minute Sepsi a marcat și a deschis scorul în minutul 74.

Borisav Burmaz l-a exasperat pe Marius Șumudică după ce a ratat două ocazii uriașe


Borisav Burmaz a fost introdus pe teren în minutul 34 al meciului cu Sepsi, din etapa 19 a Superligii, după ce Clinton N'Jie a fost nevoit să părăsească terenul după o accidentare.

Sârbul a avut ocazia de a deschide scorul în finalul primei reprize, dar a nimerit doar bara din interiorul careului, deși avea jumătate de poartă goală.

Burmaz a fost autorul unei alte ratări uriașe în minutul 61, după ce mingea a ajuns la el în careul de 6 metri, dar a șutat direct în bara transversală. Mingea a ricoșat apoi în capul portarului lui Sepsi, Niczuly, și a lovit din nou bara transversală, iar Niczuly a reușit apoi să rețină balonul.

Ocaziile s-au răzbunat pe jucătorii Rapidului, iar Omar El Sawy a reușit să deschidă scorul pentru gazde, la capătul unui contraatac, după o pasă greșită a lui Aaron Boupendza, celălalt atacant al giuleștenilor.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.