Știința Miroslava - Ceahlăul II, meci din Seria 1 a Ligii a treia, s-a disputat pe un teren imposibil, îmbibat în nămol, în condiții cu adevărat potrivnice. Gazdele antrenate de Cristian Popovici, fostul antrenor de la Bacău și Botoșani, s-au impus cu un neverosimil 7-0.
Imagini din alte timpuri în Moldova, pe stadionul „Uricani”, la meciul din Liga 3 dintre Știința Miroslava și „satelitul” Ceahlăului. Partida s-a încheiat cu scorul săptămânii în cel de-al treilea eșalon.
Nămolul a preluat controlul la Miroslava: imagini de „județ” la meciul din Liga 3
Cu iarna intrată în drepturi, duelul dintre Miroslava și Ceahlăul s-a jucat într-o veritabilă „mlaștină”, care i-a pus pe fotbaliștii celor două echipe în ipostaze de-a dreptul complicate, în special în zona celor două careuri.
Imaginile publicate pe pagina de Facebook a celor de la Miroslava vorbesc de la sine: fotbaliști umpluți de noroi, ducând lupte grele, ca la rugby, pe un teren noroios, aproape impracticabil.
Ceața n-a lipsit din „meniu” în partida desfășurată sâmbătă după-amiază, pe ploaie, la temperaturi care n-au depășit 5 grade Celsius.
Știința Miroslava, ocupanta locului secund în C1, s-a adaptat mai bine condițiilor de acasă și a înscris de șapte ori în poarta Ceahlăului II. Au marcat pentru echipa lui Cristi Popovici Nemțanu, de două ori, Cozma, Unghianu, Farcaș, Desmond și Ronald. La pauză, trupa din Miroslava conducea cu 2-0, dar scorul a luat proporții în partea secundă.
Miroslava vrea promovarea
Miroslava își propune promovarea în Liga 2, principala contracandidată din serie fiind FC Bacău. Știința a mai petrecut un singur sezon în „B”, în ediția 2017-2018, rezistând un singur an în liga secundă.
Cristi Popovici, cel care a mai pregătit-o pe Știința Miroslava și în trecut, a revenit în vară la gruparea de la poalele Uricaniului.
Îi cunosc pe oamenii de aici, inclusiv pe domnul primar (n.r. - Dan Niță), iar dânsul a avut un rol important în decizia mea. A contat și faptul că s-a făcut o bază foarte bună aici, cred că sunt echipe în Liga 2 care nu au o astfel de bază de pregătire. Faptul că s-au făcut lucrurile astea înseamnă că se dorește ceva și e OK. Obiectivul este calificarea în play-off și după aceea vom vedea ce putem face mai departe”, spunea Popovici în august, potrivit liga2.ro.
{{text}}