Constantin Gâlcă (52 de ani), antrenorul Universității Craiova, a analizat la flash-interviu remiza pe care echipa sa a obținut-o în această seară, scor 1-1, în deplasare, cu Petrolul Ploiești, în etapa a 19-a din Superliga.
Terenul de pe „Ilie Oană” a fost impracticabil, s-a jucat în nămol, iar Gâlcă consideră că acest meci nu ar fi trebuit să se joace în asemenea condiții. A spus, de asemenea, că în opinia sa reușita lui Tudorie, din prima repriză, nu a fost valabilă. După acest meci, riscă să îl piardă pe Elvir Koljic, care a terminat meciul accidentat și care devine indisponibil pentru următoarea partidă.
Costel Gâlcă, după Petrolul - Craiova 1-1: „E greu să joci în situația asta”
„Ăsta nu e fotbal pentru mine! Putea să câștige oricine, a fost greu. Până la urmă am reușit să marcăm. La golul lor mi s-a părut ofsaid, dar asta e. Foarte greu (n.r. dacă s-a putut pune în practică ce au pregătit), doar minge lungă, minge în spațiu și cam atât pe acest teren.
Le-am spus fundașilor centrali că Tudorie caută spațiu, caută profunzime, nu s-au controlat bine. De pe margine s-a văzut ofsaid, dar nu mai contează.
(n.r. despre intrarea lui Baiaram) Oricine poate schimba soarta meciului. A mai avut o ocazie înainte, putea să marcheze, dar nu a fost să fie.
Nu mai spun că a fost acum o fază controversată pe sfârșit. Koljic a fost călcat, dar arbitrul decide, nu noi. Vom vedea dacă o să fie apt pentru următorul meci, are un hematom pe gleznă.
Am pierdut ocazia de a câștiga 3 puncte. Pe acest teren se poate întâmpla orice. Toate punctele sunt importante, dar trebuie să adunăm din 3 în 3!”, a spus Gâlcă după meci, la microfonul Digi Sport.
Galerie foto Petrolul Ploiești - Universitatea Craiova 1-1
A fost un meci foarte greu, pe un teren foarte greu. Ne bucurăm că am scos un punct, e important pentru noi și sper să câștigăm următorul meci. Cu siguranță, dacă era un teren mai bun, ne puteam face jocul nostru de pase. Suntem jucători tehnici și nu am putut să ne demonstrăm calitățile.
Nu am jucat niciodată pe un astfel de teren, a fost mocirlă și ne pare rău că nu s-a oprit meciul de la început. E păcat, atât pentru noi, cât și pentru dumneavoastră, că n-am putut să oferim spectacol. Nu am putut să pasăm, să avem mai multe ocazii. E bun pentru moralul nostru acest punct și am arătat că ne batem la campionat
- Ștefan Baiaram, Universitatea Craiova
{{text}}