Adnan Golubovic, 29 de ani, a transmis fanilor, prin intermediul GSP.ro, că se va alătura coechipierilor de la Dinamo din primele zile ale lui 2025, fiind „la zi” cu recuperarea fizică după accidentare
Dinamo este din nou în topul clasamentului, iar "câinii" visează cel puțin la play-off în actuala stagiune.
Adnan Golubovic a fost unul dintre jucătorii importanți ai roș-albilor de la sosirea sa în "haită", în vara 2023. De fapt, slovenul a fost integralist până la etapa cu CFR Cluj (1-1), pe 8 noiembrie. S-a accidentat la finalul primei reprize, ruptură parțială de ligament încrucișat posterior al genunchiului drept. Dar a oferit vești bune dinamoviștilor.
Adnan Golubovic i-a anunțat pe dinamoviști: "Genunchiul este tot mai bine"
„Sunt bine, mulțumesc de întrebare. Genunchiul meu este tot mai bine de la zi la zi. Mulțumesc Celui de Sus voi fi alături de coechipieri în presezon, în prima săptămână din ianuarie. Cred că totul va decurge bine, în ceea ce mă privește fac programul cu strictețe și nu mă abat de la drum.
Mă pregătesc în Slovenia, acasă. Este altceva să faci cu toată echipa, zilnic, dar zilele senine vor sosi din nou pentru mine. Sunt încrezător că totul va fi bine", a declarat goal-keeper-ul pentru Gazeta Sporturilor.
18meciuri a adunat Golubovic în acest sezon, încasând 22 de goluri. În 4 partide a fost neatinsă plasa porții sale
Adnan Golubovic speră ca în 2025 să se lupte cu Dinamo pentru supremație în Liga 1
Golubovic urmărește de acasă meciurile lui Dinamo din Superliga. Va avea o concurență de luat în seamă după revenirea pe gazon. Alexandru Roșca, 21 de ani, a fost învins doar în meciul cu Sepsi (1-1), din penalty, în prelungiri. În rest, n-a primit gol în trei etape din Superliga și un meci din Cupa României.
„Urmăresc tot ceea ce se întâmplă cu echipa. Acum, când nu mai pot ajuta echipa din teren, sunt un mare suporter din afară. Vreau să mulțumesc tuturor oamenilor din club pentru că mi-au fost alături în clipele grele. Și sper să-i răsplătesc pe toți prin evoluții bune.
Sunt mândru de ceea ce a realizat Dinamo în 2024 și să sperăm că 2025 va fi și mai bun. Dinamo merită și trebuie să fie la cel mai înalt nivel", a mai spus Adnan Golubovic.
700de mii de euro este cota lui Golubovic conform transfermarkt
Adnan Golubovic a avut un mesaj dur în urmă cu o lună: "Dacă tac, asta nu înseamnă că nu reacționez"
Imediat după accidentarea de acum o lună, Adnan a avut un discurs dur la adresa celor care l-auu contestat și apostrofat pentru evoluțiile sale în alb și roșu.
Într-o intervenție pentru GSP.ro, slovenul a transmis, printre altele: "I-am văzut pe toți și vreau să le mulțumesc tuturor "fanilor" și, de asemenea, tuturor susținătorilor pentru că ei continuă să mă împingă să fiu mai bun.
Dacă tac, asta nu înseamnă că nu reacționez! Dar am modul meu de a comunica pentru că sunt mai concentrat pe ceea ce trebuie să fac decât să comentez sau să răspund la mesaje rele sau răutăcioase.
Fiecărui bărbat îi pasă de familia sa, personală și profesională. Dinamo este ca familia mea și sunt recunoscător pentru tot sprijinul pe care îl am în cadrul clubului. Acum mă voi concentra pe recuperarea mea pentru a reveni mai puternic și mai bine. Nu mă opresc aici!", a reacționat Adnan Golubovic pentru Gazeta Sporturilor.
În prezent, titular este Alexandru Roșca, 21 de ani, la primele sale meciuri în prima divizie. Rezervă este Alexandru Stoian, 19 ani, de la juniori.
{{text}}