Fotbal   •   Liga 1   •   DEZVĂLUIRE

Soția fotbalistului din Superligă, dezvăluiri după 10 ani de relație: „Am ales să mă sacrific”

Articol de Andra Mocanu   —  duminică, 08 decembrie 2024

Andreea, soția lui Sergiu Hanca, fotbalistul Petrolului, a dezvăluit după 10 ani cum s-au cunoscut și ce sacrificii a făcut pentru a-i fi alături fostului jucător de la Dinamo.

Blonda a mărturisit că Sergiu Hanca n-a stat prea mult pe gânduri după ce s-au cunoscut și a cerut-o în căsătorie la doar câteva luni de la primele întâlniri.

Andreea Hanca, dezvăluire după 10 ani: „Juca în Liga 4, eram fascinată de el, dădea 7-8 goluri pe meci”


„Sergiu, atunci când ne-am cunoscut, fix acum 10 ani, nu era un fotbalist cunoscut. Nu debutase în Liga 1, juca la Liga 4. Mergeam la Liga 4 la el la meciuri. Eram fascinată de el, pentru că dădea foarte multe goluri, şapte, opt goluri pe meci. Mergeam la Mureş şi mă întreba «Câte goluri vrei să dau? Trei, patru? Mai rămâi o seară la mine, la Mureş?». Aşa l-am cunoscut şi acum râdem când ne amintim ce copii eram şi ce mult ne-am distrat în perioada aia, una frumoasă. 

După ce ne-am cunoscut, la doar o lună distanţă, mi-a zis: «La vară te cer». Asta se întâmpla în luna noiembrie. Adică peste şase, şapte luni? El ştia bine ce-şi doreşte. «OK, ca să facem pasul acesta trebuie să ne cunoaştem, nu doar un weekend la Mureş şi unul la Bucureşti, ci trebuie să convieţuim». De la Mureş el nu ar fi putut pleca şi am ales să mă sacrific eu.

Eu aveam două saloane de înfrumuseţare, unul abia era deschis şi în businessurile făcute la început e bine să fii prezent. Am spus să încerc, am stat o lună, două, am văzut că lucrurile scârţâie şi am zis stop. Să închid eu businessul, că nu e momentul, îl refac dacă voi mai avea ocazia. Am închis salonul şi am ales să mă mut la Mureş, de la Bucureşti la Mureş. A fost o experienţă interesantă. Am stat un an şi apoi destinul a făcut ca Sergiu să vină la Dinamo şi astfel am putut continua businessul meu.

Din exterior pare o viață simplă, dar încerc să mă gândesc ce ar putea fi mai ușor pentru noi și n-am găsit răspunsul. Avem o viață complicată noi, soțiile de fotbaliști, chiar și mamele, că sunt mamă și văd ce înseamnă. Viața noastră e ca un roller-coaster, totul cu o viteză maximă și cu o adrenalină de nedescris la care să fii mereu conectată. Noi trebuie să fim mereu puternice, mereu acolo pentru ei, și să punem fotbalul și cariera pe primul loc”, a declarat Andreea Hanca, potrivit orangesport.ro.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.