Fotbal   •   Liga 1   •   UTA - UNIREA SLOBOZIA

Omagiu pentru Helmut Duckadam înainte de UTA - Unirea Slobozia » Gestul superb al jucătorilor și celor două staff-uri

Articol de Alexandru Stanciu   —  duminică, 08 decembrie 2024

Înaintea startului meciului dintre UTA Arad și Unirea Slobozia din etapa #19 a Superligii, jucătorii și staff-urile celor două cluburi i-au adus un omagiu lui Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei, care a decedat în urmă cu 6 zile.

Duckadam este al treilea membru din echipa campioană din 1986 care trece la cele veșnice, după Lucian Bălan și Ilie Bărbulescu.

+29 Foto
Omagiu pentru Duckadam la meciul dintre UTA Arad și Unirea Slobozia / Foto: Captură Prima Sport

VIDEO. Omagiu pentru Helmut Duckadam înainte de meciul dintre UTA Arad și Unirea Slobozia


Jucătorii și membrii din staff-urile celor de la UTA Arad și Unirea Slobozia i-au adus un omagiu înaintea meciului lui Helmut Duckadam, legendarul portar originar din Arad, decedat în urmă cu 6 zile.

Aceștia au depus flori la poarta din stânga, unde se afla un mic monument cu o minge, în memoria lui Duckadam.

Mircea Rednic a plâns în hohote la flash-interviu la aflarea veștii că Duckadam a decedat


Mircea Rednic, antrenorul de la UTA Arad, a oferit o reacție emoționantă la flash-interviul de după meciul cu U Cluj, după dispariția lui Helmut Duckadam. Fostul mare portar al Stelei a decedat astăzi, la vârsta de 65 de ani.

„Superb băiat, super portar, superb băiat..Suntem afectați de tot ce s-a întâmplat astăzi. A fost un adevărat lider, un adevărat om, îmi găsesc cu greu cuvintele. Victoria noastră e umbrită de acest eveniment, Dumnezeu să-l odihnească!

Acum 2-3 săptămâni, el fiind din Arad (n.r. - Duckadam s-a născut la Semlac, Arad), i-am zis așa: «Tu nu vii niciodată aici, vino să mai stăm de vorbă». Mi-a zis că vine...dar s-a dus”, a declarat Mircea Rednic, în lacrimi.

Helmut Duckadam, protagonistul marii victorii a Stelei din finala Cupei Campionilor din 1986, a decedat la 65 de ani, în timp ce se afla la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” pentru efectuarea unei intervenții chirurgicale. Ultima dintr-un lung șir de suferințe pentru fostul mare portar al Stelei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.