Devenit titular de nevoie, după accidentarea lui Adnan Golubovic, soluția de avarie Alexandru Roșca tinde să devină una mai mult decât avantajoasă pentru Dinamo. În cinci meciuri, patru în campionat și unul în Cupă, goalkeeper-ul de 21 de ani a încasat un singur gol, și acela din penalty. La Buzău, a intervenit miraculos la cea mai mare ocazie a Gloriei, contribuind semnificativ la triumful din Crâng.
În noiembrie, când RMN-ul efectuat de Adnan Golubovic a scos la iveală o accidentare serioasă, care-l scoate pe sloven din calcule până la începutul lui 2025, „câinii” se temeau ca nu cumva întreg mecanismul să fie dat peste cap de absența titularului din ultimul an și jumătate. Mai ales că alternativa de pe banca de rezerve conținea multe necunoscute.
Alexandru Roșca, imaculat după primele 5 meciuri la Dinamo
Tânărul portar originar din Reghin, fără experiență la nivel de primă ligă, nu evoluase niciun minut pentru Dinamo, unde statutul său era unul bine conturat. Roșca a fost înregimentat în „haită” în vara acestui an, acontat de la Șelimbăr, unde bifase 15 clean-sheet-uri în sezonul anterior, însă în Liga 2.
O soluție cu potențial, însă nicidecum cineva care să amenințe imediat postul de titular, dovadă că Zeljko Kopic ezitase să mizeze pe Roșca inclusiv în Cupă, apelând tot la Golubovic în duelul contra divizionarei secunde FC Voluntari, din 28 august.
„A avut și momente mai puțin bune. La Pecica, în Liga 3, a gafat în câteva meciuri și a fost afectat”, avertizase și Dan Țapoș, fostul antrenor de portari al lui Roșca, într-un portret amplu pe care i l-a creionat goalkeeper-ului pentru Gazeta Sporturilor.
Până în acest moment, Roșca nu a afișat vulnerabilități vizibile, din contră! Are un bilanț excelent de când a devenit titularul lui Dinamo: a încasat un singur gol, cel primit de la Sepsi din penalty, în prelungiri.
În rest, a menținut poarta intactă în repriza pe care a avut-o la dispoziție cu CFR, precum și în victoriile cu Petrolul și Gloria Buzău. În Crâng, la 1-0, a avut o intervenție de excepție în minutul 59, când a parat șutul violent al lui Matos.
3 intervențiia reușit Roșca în victoria de la Buzău
Promițătoare fusese și prestația din meciul cu Sepsi, când a avut un alt reflex de zile mari în fața lui Ninaj.
Strict în ceea ce privește cele patru apariții din campionat, Roșca are o medie excelentă a notelor primite, raportat la calificativele oferite de SofaScore: 7.
Sunt un portar care își dorește foarte mult de la el, care muncește și are răbdare. Sunt răbdător. Pot spune că sunt destul de calm, nu agitat. Mă ajută foarte mult, mai ales când sunt meciuri cu presiune, cu miză mare. Bine, ca portar, nu trebuie să fii mereu calm, trebuie să ai și puțin nerv.
- Alexandru Roșca, pentru GSP.ro
Golubovic revine la anul
Adnan Golubovic, scos din circuit în meciul cu CFR Cluj, chiar în urma fazei unde a greșit flagrant, ieșind hazardat de pe linia porții, a aflat pe 12 noiembrie că va lipsi între 8 și 10 săptămâni. Slovenul ar putea fi apt de joc la începutul lui 2025.
El fusese admonestat de fani pentru erorile din ultima perioadă, slovenul preferând să nu le răspundă contestatarilor săi:
„Am văzut toate mesajele, comentariile și postările voastre. Bune și rele. I-am văzut pe toți și vreau să le mulțumesc tuturor «fanilor» și, de asemenea, tuturor susținătorilor pentru că ei continuă să mă împingă să fiu mai bun.
Dacă tac, asta nu înseamnă că nu reacționez! Dar am modul meu de a comunica pentru că sunt mai concentrat pe ceea ce trebuie să fac decât să comentez sau să răspund la mesaje rele sau răutăcioase”, spunea Adnan Golubovic recent, într-o reacție oferită Gazetei Sporturilor.
Golubovic îi e mentor, nu rival
Același Dan Țapoș, omul care a petrecut mult timp în preajma lui Roșca, dezvăluia în interviul acordat Gazetei că relația fostului său elev cu Golubovic e una ireproșabilă.
„Îmi spunea că se simte chiar bine la Dinamo, că e un colectiv bun, că Golubovic e un băiat super OK, care se antrenează fantastic, iar asta îl motivează în plus, Golubovic e un model pentru el.
E foarte important pentru un portar tânăr să aibă un astfel de model, care să nu fie arogant, să nu-l persifleze. Din contră, îl ajută foarte mult, îi explică, iar băiatul e receptiv.
Alex muncește, e serios. Calitatea lui principală cred că e modestia și dorința lui de afirmare, foamea, pe care nu o au mulți. Foamea de performanță, foamea de fotbal... Cu siguranță că poate ajunge titular la Dinamo”.
{{text}}