Leonardo Bonucci (37 de ani), fostul fundaș central al lui Juventus, a povestit la Prime Video detalii neștiute ale conflictului avut cu Massimiliano Allegri, în sezonul de dinaintea plecării la AC Milan.
„«Vezi-ți de treaba ta», a urlat la mine, în momentul în care i-am spus că vreau să intru în locul lui Marchisio, ce nu mai putea să joace prin minutul 60, și m-a înjurat. Du-te de aici, m******e!
După meci, am trântit ușa de perete în vestiar și am țipat și eu la el, spunându-i că n-a înțeles nimic din gestul meu. Ne-au oprit colegii, altfel cred că ne luam la pumni!”, a dezvăluit, cu oarecare mânie, ex-căpitanul bianconerilor.
Leonardo Bonucci, într-unul din episoadele ne]nțelegerilor cu antrenorul Massimiliano Allegri la Juventus / Foto: ImagoAllegri l-a insultat pe Bonucci cu Palermo în 2017
Stoperul retras în vară, după ce a evoluat câte șase luni la Union Berlin și Fenerbahce, a mai dat din casă despre partida cu Palermo, de pe 17 februarie 2017, și a oferit propria versiune a altercației din vestiar.
„Landucci (n.r. - asistentul lui Allegri) a vrut să mă oprească. Ne-am atacat reciproc până când ne-au despărțit. Apoi m-am dus la Allegri și i-am spus că habar nu are că doar încercam să-i transmit că Claudio nu mai poate.
Iar el, după 5 minute, l-a schimbat pe Sturaro cu Rincon! S-a înfierbântat din nou cu veninul pe care îl avea, dar m-au tras jucătorii afară și așa am evitat să ne mai îmbrâncim. Ăsta a fost sfârșitul poveștii”.
„Allegri m-a pus pe liber, iar conducerea i-a ținut partea”
Fost campion european în 2021 cu naționala Italiei, Bonucci susține că antrenorul chiar a vrut să scape de el, după decizia de a-l trimite în tribune la meciul cu FC Porto, în turul „16-imilor” Ligii Campionilor. Leonardo l-a înfuriat și prin ceea ce a făcut, urmărind jocul de pe un taburet.
„Am sărit calul. Este vina mea că am refuzat să stau să văd meciul pe un scaun normal, dar astfel am putut să mă mișc. Am luat taburetul în salon și acolo am făcut o omletă”.
Leonardo Bonucci, foto: Guliver/gettyimagesCriza în relația cu Allegri a fost însă iremediabilă, iar ruptura definitivă a venit la finala Ligii de la Cardiff, 1-4 cu Real Madrid. Povestește tot Bonucci: „Într-o încercare de împăcare, am mers la cei din conducere ca să susțin că sunt important și că oricum antrenorului îi expiră contractul.
Doar că înaintea finalei i s-a reînnoit acordul lui Allegri. Recunosc însă că au procedat corect. Apoi s-a aflat că am făcut scandal în vestiar, așa că l-am sunat pe director (n.r.- Marotta).
20de trofee a câștigat Leonardo Bonucci în cariera sa cu echipele de club, Juventus și Inter și la naționala Italiei. A fost ales fotbalistul anului în 2016
Și i-am reamintit că sunt un bun al clubului și că ar fi cazul să dezmintă totul, din moment ce nu s-a întâmplat nimic!. Și ce mi-a răspuns? «Nu trebuie să zicem nimic!»”.
„Nu te vindem nici pe 100 de milioane. Și m-au dat cu 42!”
Telenovela a continuat și câteva săptămâni mai târziu a apărut incredibila mutare la AC Milan. „Era sfârșitul lui iunie, agentul m-a sunat și mi-a spus că a apărut această posibilitate de transfer.
Am înțeles de la șefi că drumurile noastre trebuie să se separe și astfel am ajuns să negociez cu Milan. M-am simțit atât de rău pentru ceea ce mi s-a făcut încât m-am gândit doar la binele meu.
Cu un an mai devreme, cei de la Juventus mi-a promis: «Nu te vom vinde nici măcar pentru 100 de milioane de euro»”. Apoi m-au dat la Milan pentru 42 de milioane, o mutare în care a fost inclus și De Sciglio. S-a dovedit că nu doreau să mă păstreze cu orice preț...”.
Antrenorul Massimiliano Allegri a avut deseori relații tensionate cu căpitanul bianconero Leonardo Bonucci / Foto; Imago„Pep Guardiola m-a vrut de două ori la Manchester City!”
În cadrul aceluiași podcast, internaționalul italian cu 121 de selecții și opt goluri în Squadra Azzurra a dezvăluit și ce mare transfer a ratat: „Marotta mi-a spus că nu mă va vinde nici pentru 100 de milioane, iar oferta care a sosit în 2016 din Anglia nu era departe de această cifră.
Agnelli și Marotta s-au ținut însă de cuvânt. Chiar și anul următor, Guardiola mi-a zis că mă va lua, dar mai întâi va trebui să-i vândă pe Mangala și Otamendi. Numai că eu nu puteam aștepta”.
{{text}}