Mihai Stoica (59 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, i-a criticat pe jucătorii tineri ai campioanei României. Motivul? Aceștia nu urmăresc alte meciuri din Superliga și nu cunosc jucătorii echipelor adverse.
Oficialul roș-albaștrilor a făcut referire la Alexandru Musi (20 de ani), Mihai Toma (17 ani) și Octavian Popescu (21 de ani). Mai în glumă mai în serios, Mihai Stoica a explicat faptul că îi va asculta, precum un profesor, pe tinerii jucători ai roș-albaștrilor.
„Profesorul” Mihai Stoica: „Vreau să le dau test”
În comparație cu jucătorii experimentați, care se uită la toate meciurile din Superliga, tinerii își preocupă timpul liber cu alte activități, aspect neacceptat de Mihai Stoica, cel care a anunțat așteptările pe care le are de la ei.
„Chiar am avut o discuție foarte serioasă cu ei pentru că nu se uită la toate meciurile. Nu mi se pare normal ca Olaru, Șut, Tănase să vadă toate meciurile și ei să nu se uite.
Chiar le-am pus în vedere că de acum îi ascult, vorbesc foarte serios, vreau să le dau test, așa cum făcea Petrescu la Urziceni. Puneți, mă, pe hârtie, 11-le pe care îl aveți în cap al adversarului de mâine să vedem dacă știți.
Ești mijlocaș central să zicem, la Slobozia cine joacă pe postul tău? Ai auzit de Coadă, Perianu? Perianu e sub vârstă, chestiile astea. Nu cer să știi absolut tot că unii exagerează. Avem mulți care știu, și sisteme și tot. Nu prea poți să ajungi fotbalist dacă nu ești interesat de fotbal”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
FCSB se află pe locul doi în Superliga, cu 33 de puncte după 19 meciuri. Formația pregătită de Elias Charalambous (44 de ani) este ca și calificată în play-off-ul pentru optimile Europa League în cazul în care va obține un punct în fața nemților de la Hoffenheim, în partida de joi.
{{text}}